– Bella, ai clienți la masa 3!
– Merg acum, șefa!
Ați avut vreodată momente în care ați constatat că aveți o viață dublă? La fel ca super eroii? Așa mă simt eu în fiecare zi, doar că, eu nu salvez lumea, ci mă salvez pe mine.
Dimineața sunt o elevă obișnuită de liceu, iar seara sunt un adult în toată regula care încearcă să își strângă bani pentru facultate. De când tatăl meu a murit, mama mea este singura care lucrează pentru a aduce banul în casă. Ea nu are un venit lunar așa de mare ca să reușească să mai îmi plătească și facultatea. Cu greu au reușit să se împartă așa încât să ne fie bine mie și lui Tomi, frățiorul meu mai mic. Ca să o ajut, am decis să îmi sacrific timpul liber și să lucrez.
Aceasta este ultima mea vară din liceu. A mai rămas o lună până la terminarea acesteia. Săptămâna viitoare ar trebui să se afișeze rezultatele admiterilor. Pentru că îmi doresc un trai mai bun, am învățat mult și în liceu am fost printre primii din clasă, chiar dacă au fost unele materii la care nu m-am descurcat excelent. Așa că nu voi avea prea mari probleme cu admiterea. Vreau foarte mult să intru la Facultatea ASined, cea mai bună din țară.
Așa că iată-mă aici. Azi lucrez într-o cafenea foarte luxoasă. Chiar nu știu cine și-ar permite să cumpere de aici. Au chiar și o piscină unde te poți răcori. Mai degrabă ar arăta ca și un hotel. Nu m-aș mira dacă ar avea și câteva camere ca să te cazezi peste noapte.
Cum înaintez spre masa numărul 3, care e lângă piscină, văd acolo cinci tineri în costum de baie, trei fete și doi băieți. Bineînțeles că dau de Vivien Denebola, cea mai populară fată din liceul la care am fost. Văd că deja și-a cunoscut noii colegi. Așa se întâmplă când părinții tăi sunt putred de bogați și îți rezervă locul în ce facultate dorești.
– Bună ziua! Cu ce să vă servesc?
– Un cappucino pentru mine, două freshuri de portocale pentru cele două și două coca-cola cu gheață pentru prinții de aici, spune Vivien cu un ton mândru.
– Mai doriți și altceva?
– De fapt, zice una dintre fete, aș dori și eu un cola ca și Hero.
Presupun ca este unul din băieții de la masă. În acel moment începe muzica și nu se mai aude nimic.
– Mă voi întoarce imediat cu comanda, dar nu cred că m-au auzit.
Tura mea a devenit foarte încărcată așa că am întârziat cu comenzile. Când ajung la masa 3, acolo stau acum doar fata cu comanda schimbată și unul dintre băieți.
– Iată cine s-a gândit să revină, spune ea și o cheamă pe Vivien care era cu prietenii ei în piscină.
Pun pe masă cappuccinoul, freshul de portocale si cele trei pahare de cola. Când dau să plec, cineva mă prinde de mână. Mă întorc și dintr-o dată, am în fața mea o pereche de ochi verzi ca iarba proaspătă ce anunță primăvara. Până acum n-am mai văzut la nimeni o asemenea culoare.
– Care e problema Hero? o întreabă Vivien în timp ce își ia un prosop pe ea.
– Păi, chelnerița, se întinde să îmi vadă numele de pe ecuson, Izabell nu mi-a adus băutura pe care am cerut-o.
Încă pierdută printre acei ochi, cu greu reușesc să ii răspund:
– Iartă-mă, dar știu sigur că aceasta e comanda corectă.
– Ba nu! Mi-am schimbat-o după ce a făcut-o și ea, și arată spre fata cu care stătea la masă. Ți-am cerut un ceai rece.
Poate avea dreptate. E posibil să nu-l fi auzit din cauza muzicii.
– Ai! Scuze, acum merg să iți aduc ceaiul.
Iau paharul de cola de pe masă și când mă întorc, o persoană se ciocnește de mine, alunec și cad ca o neîndemânatică în piscină. Vivien și prietenii ei încep să râdă, iar Hero care era în picioare se apropie de marginea piscinei.
– Ai grijă pe unde mergi. E ușor să aluneci pe lângă o piscină, Izabell!
Își scoate mâinile din buzunarul șorțului. Am crezut că mă va ajuta, dar se ridică, își aprinde o țigară, se întoarce la masă și se așază nepăsător. E cea mai rea persoană pe care am întâlnit-o vreodată. În momentul acela ies repede din apă, fug înăuntru și mă închid în baie.
CITEȘTI
My Supernova
RomanceTe-ai gândit vreodată cum ar fi să îți petreci fiecare zi lângă băiatul care te enervează cel mai mult? Ai putea să pleci de lângă el dacă ai ști că așa ai pleca și de lângă visul tău? Sau de lângă cel cu care îți este sortit să fii, chiar dacă încă...