My Supernova

82

♡IZABELL (după trei ani de la plecare)

În viața mea n-am fost mai enervată într-o cursă de antrenament ca în acest moment. Am fost fără pic de control asupra mea acolo. În orice moment puteam să mă accidentez. Nu gândeam deloc. Și totul doar din cauza lui Victor care mi-a promis că va fi aici, dar nu a venit. Mă bazam pe el să mă liniștească și să fie alături de mine. Totuși particip la Campionatul European. În aproximativ jumătate de oră intru în concurs, iar eu încă nu m-am calmat. Și sunt în țara asta de una singură, bine e și antrenorul și mecanicul meu, dar tot nu îmi e de ajuns.

Paris e orașul îndrăgostiților și după concurs am vrut să vizitez acest oraș alături de el. Dar ce să vezi! Am un iubit căruia îi place să mă impresioneze și să nu mai apară, mai ales după ce mi-a promis. Idiotul! Va avea de plătit pentru că m-a lăsat baltă într-un astfel de moment important, în care eu aveam mare nevoie de el.

Ajung la masa la care mi-am lăsat telefonul, încă cărând după mine motocicleta murdară de praf și noroi de pe traseul făcut. De obicei nu prea fac asta înainte să intru în cursă, dar acum îmi verific mesajele să văd dacă am primit ceva de la Victor. Nimic.

Un mesaj anonim îmi sare în ochi. Este atașat doar un link pe el, așa că-l deschid să văd ce poate fi. Pe ecranul telefonului mi se deschide un video. Gălăgia și luminile colorate de acolo îmi dă impresia că filmulețul a fost făcut la o petrecere. Recunosc câteva persoane pe acolo. Sunt chiar și unii colegi de ai mei de motocross pe acolo. E chiar și Victor acolo. Pun pauză la video ca să mă uit mai bine la acea persoană care e leită cu iubitul meu. Și e chiar el este acolo. Și nu oricum. Se află încolăcit de o tipă sumar îmbrăcată, râzând și dansând cu ea. Pornesc din nou clipul și nu-mi vine să cred ochilor ce văd. Se apleacă spre ea și efectiv se înfulecă unul pe altul prin sărutări. Inima mi se oprește din a mai bate și lacrimile îmi năvălesc în ochi. Clipesc de câteva ori ca să le alung. Datele videoului îmi arată că a fost făcut ieri pe la ora șapte seara. Victor la nouă fără un sfert avea avion. La ora aceea el trebuia demult să fie la aeroport ca să se prezinte cu câteva ore înainte de zbor. Degetele tastează numărul lui de telefon și apăs butonul verde de apel. Cu greu îmi răspunde.

– Alo! vocea lui e răgușită și e complet pierdută în spațiu.

Acum s-a trezit. La el trebuie să fie în jur de nouă sau zece dimineața.

– Cum ai putut! Prima oară îmi promiți că ai să fii aici astăzi, iar apoi văd un filmuleț cu tine giugiulindu-te cu o ușuratică la o petrecere când tu trebuia să fi pe drum, trec direct la subiect fără să-l salut.

– Te rog să te calmezi, Izabell. Nu am fost la nicio petrecere aseară. Am vrut să-ți trimit mesaj că nu mă simt prea bine, dar mi-a murit bateria și nu mi-am găsit încărcătorul.

– Și s-a încărcat peste noapte printr-o minune. Nu mă păcălești cu aceste scuze. Știu clar ce am văzut. I-ai băgat tipei ăleia limba până în gât. N-aș fi mirată dacă...

Exact atunci aud o voce subțire de femeie venind din difuzoarele telefonului.

– Iubitule, cine te deranjează atât de devreme? întreabă de lângă Victor aceasta.

Mă simt de parcă un bolovan de o tonă mi-a căzut peste piept. Abia mai pot respira.

– Nu ți-a ajuns doar săruturile. Te-ai și culcat cu ea. Victor tu te gândești ce ai făcut?

– Greșești. Nu e ceea ce pare.

– Ba da. E exact asta. M-ai înșelat, nemernicule! urlu în gura mare ultimul cuvânt.