My Supernova

51

În timp ce mă îndrept spre locul de unde începe cursa, îl aud pe Al revoltându-se.

- Ce poate face fetișcana aia, Hero? Ce bărbat ești tu că o lași să te manipuleze în felul ăsta. Nu-ți dai seama că totul o să fie un eșec mare. Vrea să scape de tine, altfel te-ar lăsa să mergi tu. Mă mir dacă reușește să pornească de pe loc.

- Al, gata! Destul cu jignirile la adresa ei. Dacă nu taci de acum în colo te invit să pleci. Nu te obligă nimeni să rămâi, ulră Hero la el.

Vine lângă mine și își așează palma peste spatele meu, mângâindu-mă.

- Ești sigură de ce faci? mă întreabă a o suta oară.

- Da. Tu stai aici și pregătește-te de ce urmează. Ai să cazi pe spate când vei vedea spectacolul.

- Pot să vin măcar cu tine până acolo?

- Bine, dar încearcă să nu mă dai de gol. Nu vreau să știe lumea că sunt fată.

Mi-am pus casca pe cap înainte să ies din cabina în care m-am schimbat ca să nu mă recunoască nimeni. Părul l-am împletit și l-am ascuns pe sub haine să nu mi se vadă coada.

Suntem în fața liniei de start. Au anunțat la microfon că avem zece minute de încălzire, în care putem încerca terenul. Mă uit spre locul din care am venit și văd acolo mai multe persoane, dintre care una e Andy. Supenova își dă seama la ce mă holbez și intervine înainte să întreb eu.

- Încă nu știe de tine. A venit pentru că știa de confruntarea cu Marco.

- Cred că va fi foarte îngrijorată.

- Vrei să dai o tură?

- Doar una singură ca să studiez traseul. E puțin diferit de ceea ce făceam cu tata, așa că am să merg foarte încet ca să mă obișnuiesc. Noi ne alegeam trasee prin munți, mai sălbatice dacă e să le zic așa. Nu erau special aranjate precum astea. N-ar trebui să fie mai greu decât cu ceea ce eram obișnuită.

Urc pe motocicleta de trei ori mai grea decât mine. Închid ochii și mă concentrez la toate amănuntele ce mi le-a spus Ezra în timpul antrenamentelor. Nu-mi permit să fac greșeli de începător.

Nu sta dreaptă, dar nici foarte aplecată peste ghidon.

Coatele nu stau niciodată lipite de corp. Poziția lor e neutră.

Vârfurile picioarelor mereu îndreptate în față.

Genunchii cât mai în interior, să strângă puternic motocicleta între ei, în aer și chiar și pe sol.

Și cel mai important e să nu îți fie frică în timp ce conduci. Rămâi calm și concentrează-te. Fii zen!

- Bell, încă tot vrei să faci asta?

- Cu siguranță, încerc să-mi alung tremuratul mâinilor.

Îmi prinde mâna și o strânge puternic.

- De data asta te las să faci cum vrei. Dar dacă nu iese ceva bine și te accidentezi, n-am să mă mai încred în tine niciodată. Ai grijă acolo.

Se ia și pleacă înapoi de unde am venit, lângă ceilalți. Încercarea mea de a porni motorul eșuează la prima fază. În spate îl aud pe Marco șoptind ,,o să pierzi". I-aș arăta degetul mijlociu, dar tot ceea ce aș rezolva ar fi să-l amuz și mai tare. Inspir adânc și las tot aerul să iasă afară. Mă ajută să-mi revin.

A doua încercare e cu reușită și încet pornesc să fac traseul. Pe la mijloc, trece pe lângă mine în viteză mare, presupun că Marco, după atitudinea de cocoș. Îmi păstrez viteza mică și sunt atentă la mișcările lui. Ca de fiecare dată la ultima trambulină, care e cea mai mare, situată la mijlocul traseului, are probleme. Îi este frică și de aceea ezită la ea. Aceea e șansa mea să-l distrug.