♡IZABELL
– Bria, începe tu, o îndeamnă Hero.
Ne-am adunat în casa lui Hero și al Dan, eu, Bria, Andy și Kai. Stăm așezați într-un cerc în mijlocul livingului. Fiecare a luat din grămada de cadouri un pachet, pe care'l va desface de față cu toți. E un joc haios.
Entuziasmată, Bria începe să rupă ambalajul de pe o cutie mică, iar când o deschide începe să râdă.
– Eu am prins o cană cu Grinch, pe care scrie ,,Viața e scurtă, zâmbește până mai ai dinți!".
– Se pare că începem în forță, se amuză Andy.
În timp ce studiem cana cu atenție, Dan începe să desfacă pachetul lui. E unul destul de mare. Sunt curioasă ce va fi în el.
– Nu știu a cui a fost ideea, dar și eu vreau o tablă din asta de joc, ne anunță Dan.
– Ce e? se interesează Kai.
– Un joc de dame, care în loc de piese, are pahare de shoturi. După cinci pahare din acestea ești ca și mort.
– Hei, hei! Nu te avânta așa. E al meu, îl avertizează Supernova.
– OK, bro! Se pare că-mi făceam speranțe degeaba.
– E rândul tău, Bell.
Desfac punga de cadou, iar înăuntru se află un ambalaj de formă dreptunghiulară. Îl rup încet ca să îi fac nerăbdători. Când primul colț s-a ivit mi-am dat seama ce era. O ramă pentru poze. Scot cu grijă rama și sunt gata să o prezint. Dar nicidecum nu mă așteptam ca în ea să fie deja o fotografie.
– Cine a..., mă opresc dintr-o dată când îmi dau seama că singura care putea face un asemenea cadou era singura persoană care mă cunoaște cel mai bine din toată lumea asta.
Mă uit la ea, iar Andy îmi face cu ochiul.
– Mi-a fost puțin greu să decid pe care să o pun, dar cred că am ales una faină.
– E superbă, o corectez.
– Despre ce tot vorbiți acolo? intervine Supernova. Dă-mi să văd, întinde mâna spre cadou.
Am ținut-o în tot acest timp îndreptată spre mine, iar el cum stă așezat în fața mea, n-avea de unde să o observe. După ce mă mai uit pentru o secundă la poza cu mine și Hero din vacanța de iarnă, unde Andy ne-a surprins într-o poză, ii dau rama. Rămâne șocat când o vede, apoi zâmbește melancolic aducându-și aminte momentul acela.
Fotografia este făcută în timpul filmului pe care toți îl vizionau cu atenție. Fundalul este negru, din cauza că luminile erau stinse, iar corpurile noastre sunt luminate din fața noastră de televizorul uriaș care nu apare în poză. În cadru suntem doar noi doi. Supernova stă la marginea canapelei cu picioarele mele peste umerii lui și capul dat pe spate așa încât să mă poată privi. Eu am în brațe bolul cu popcorn. Stau aplecată spre el și zâmbesc foarte natural, în timp ce o mână de a mea, care ține între degete o floricea, se află deasupra capului său gata să-l hrănească. Dacă nu eram eu în ea, credeam că poza aceasta a fost făcută special pentru asta, într-o ședință foto. Dar niciunul din noi nu avea habar că ea ne urmărea și că ne făcea poze. Supernova se ridică cu rama îndreptându-se spre camera lui. După un minut ajunge înapoi, fără ea. Bineînțeles că a lăsat-o acolo. Văd cum apare satisfacția pe chipul prietenei mele, dar nu zice nimic.
Continuăm cu desfăcutul cadourilor și ne distrăm pe prostiile pe care le-a primit Hero ieri. Ultimul care desface este Supernova. Ține între degete o punguță de bumbac închisă cu un șnur. Scutură puțin de ea și scoate un clichet asemănător cu al zarurilor.
CITEȘTI
My Supernova
RomanceTe-ai gândit vreodată cum ar fi să îți petreci fiecare zi lângă băiatul care te enervează cel mai mult? Ai putea să pleci de lângă el dacă ai ști că așa ai pleca și de lângă visul tău? Sau de lângă cel cu care îți este sortit să fii, chiar dacă încă...