My Supernova

79

☆HERO

De dimineață am trecut pe la secretariat ca să-mi predau brățara AS. Am mers special după începerea cursurilor ca să nu mă întâlnesc cu Princess. Precum am crezut, ea deja a trecut pe acolo și a lăsat documentul și brățara ei. Aș fi vrut să merg mai devreme ca să o mai văd pentru ultima oară înainte să pornesc spre noua mea viață, dar dacă făceam asta nu am garanția că aș mai fi putut pleca.

Acum sunt acasă și îmi verific bagajul care e destul de mic. N-am nevoie de hainele de aici. Îmi voi lua altele când ajung în America. Tot necesarul îmi sunt laptopul, tableta, telefonul și încărcătoarele aparatelor pe care le voi folosi. Și mai e încă un lucru pe care nu pot să-l las aici sub nicio formă. Poza înrămată pe care am primit-o de ziua mea. Cea în care eu și Izabell ne uităm unul la celălalt în timp ce filmul derula în fața noastră. Nu pot lăsa acest lucru în urmă. Fotografia va veni cu mine oriunde aș fi, iar dacă voi vrea, chiar și în mormânt.

– Hero, ești gata? Ar fi cazul să plecăm, altfel pierdem avionul, mă strigă tata din hol.

– Acum vin! așez rama frumos în valiza mea mică și închid fermoarul. Se pare că asta a fost. Cine știe când ne vom revedea! rostesc cu voce șoptită în aer.

Nu m-am adresat nimănui.

Pe cine mint eu aici. Tot ceea ce fac e cu gândul la Princess a mea. Când am reîntâlnit-o și am aflat că ea este cea pe care o căutam am fost atât de încântat încât abia am reușit să-mi țin gura. Eu îi eram complet străin, dar ea pentru mine nu. Mi-am promis că n-am să o las să-mi scape. Și chiar m-am ținut de cuvânt. Până astăzi. Doar că nu ea este cea care pleacă. De data aceasta eu voi fi cel care va dispărea, precum a făcut-o acum câțiva ani împreună cu familia, fără ca măcar să salut de rămas bun.

Am vrut din tot sufletul să merg la ea ca să încerc să îndrept situația, dar mi-a fost frică să nu o fac să mă urască și mai mult. Sunt un laș. Ar fi trebuit să risc și să mă duc. Am iubit-o încă de când am fost mic copil. De când i-am auzit glasul acela încântător. De când am văzut-o pe traseele de motocross. De când mi-a zâmbit prima dată când i-am dăruit laleaua roșie pe care am cules-o din grădina mamei mele fără ca ea să știe. Atunci mi-a spus că acele flori au devenit preferatele ei. Am o infinitate de momente din copilărie numai cu ea, iar când dintr-o dată am întrerupt să o mai văd m-am întristat. Nu știam care e problema și de ce tata nu mă mai ducea să-mi petrec timpul cu Izabell. Cu cât treceau anii, eu uitasem de sentimentele intense pe care mi le provoca prezența ei. Azi vară când a venit să mă servească la masă, fără să știu încă că ea era cea pe care o căutam, simțeam nevoia de a flirta excesiv se mult în prezența ei. Chiar am mințit-o că mi-a greșit comanda ca să mai treacă o dată pe acolo, numai ca să o pot revedea. Acum cum că m-am răzgândit și vreau să o văd, e prea târziu. Suntem în fața aeroportului. Nu mai e cale de întoarcere. Mi-am ratat ocazia de a o vedea pentru ultima dată. Cât de idiot sunt!

Mă îndrept spre intrarea din aeroport, lăsându-mi în urmă părinții. Cu cât intru mai repede acolo, cu atât îmi va fi mai ușor. Mi-e groază să mă uit înapoi, așa că fixez cu privirea ușile din sticlă ale intrării. Chiar înainte să pășesc pe holurile aeroportului, un strigăt din spatele meu mă oprește din mers.

– Hero! e vocea lui Dan.

Oricât de mult am încercat să ignor strigătele prietenilor mei, am cedat. Corpul a acționat fin proprie inițiativă și s-a întors, îndreptându-se spre grupulețul mic de persoane din apropierea părinților mei. Dan, Kai, Andy, Bria și încă câțiva colegi de la universitate au venit să facă ceea ce mie mi-a fost greu. Un colțișor din mine spera să o pot găsi printre ei și pe Izabell, dar nu e aici alături de prietenii mei. Nici nu mă mir. După discursul pe care l-am avut, a fost foarte furioasă și s-a speriat cel mai probabil de cele povestite de mine la microfon. Nu m-aș mira dacă ar tăia orice legătură cu mine și n-ar mai dori să mă vadă vreodată. Dar tot mi-ar plăcea ca așa ceva să nu se întâmple. O iubesc și o vreau în viața mea, în orice formă posibilă. Chiar dacă îi voi rămâne doar un simplu prieten și atât, mă voi bucura că încă mă are în sufletul și mintea ei.