My Supernova

47

Au trecut patru zile de când am ajuns acasă. Patru zile îngrozitoare. E de parcă timpul s-ar scurge mai greu de când sunt aici. Nici măcar cele 12 ore de lucru nu mă salvează să scap de regretul și dorul care mă macină. Noaptea lucrez, iar ziua când ar trebui să mă odihnesc, nu reușesc. Telefonul meu mă avertizează într-una că am apeluri pierdute și primesc o mulțime de mesaje, majoritatea de la el. Nu m-am uitat la niciuna dintre ele și nici nu i-am răspuns. Odată chiar am avut intenția de a-i bloca numărul ca să nu-i mai apară numele pe ecran, dar nu reușesc să o fac. Așa că am pus notificările telefonului pe silențios.

Mi-am găsit repede un job. Nu puteam să merg înapoi la vechiul loc, pentru că era riscant. Majoritatea lumii mă cunoștea acolo și cel mai important Supernova știa și el acea cafenea. Așa că singurul loc ce e cât de cât aproape de casă și chiar nimeni nu mă știe pe acolo, e barul de noapte din centrul orașului, spre care mă îndrept chiar acum. Azi este a doua mea zi și chiar dacă e tot timpul plin, nimeni cunoscut nu s-a arătat pe acolo.

- Ai ajuns mai devreme, Bella, mă întâmpină șeful barului.

- Nu prea aveam ce să fac și am zis că vin să vă ajut.

- Ce frumos din partea ta. Vedeți fetelor, strigă spre noile mele colege, luați exemplu de la ea.

- Atunci mă duc să mă schimb, îl anunț.

- Când ești gata, una dintre fete îți va spune unde să le ajuți.

- Am înțeles, îi confirm cu un zâmbet fals.

Singurul lucru ce nu îmi place la locul acesta sunt hainele cu ce trebuie să stau. Sunt atât de strâmte și provocatoare că mi se face greață doar când le văd pe umeraș. I-am spus șefului ca să mi se pregătească haine ceva mai simple care să acopere cât mai multe părți ale corpului meu. Iau umerașul cu bilețelul meu. Pe el stă un top cât o palmă de lat acoperit cu paiete argintii, o fustă mini și ciorapi din dantelă neagră până peste genunchi. În comparație cu celelate chiar nu mă pot plânge. Iau pe mine costumația și o verific în oglindă. Decolteul e puțin la vedere, dar în rest e destul de OK. Conform regulilor îmi aplic puțin machiaj și masca neagră personalizată ca să ne acopere fețele. Îmi place ideea aceasta pentru că așa nu multă lume m-ar putea recunoaște pe stradă fără ea. Ca cineva să-și dea seama de vreuna dintre noi ar trebui să studieze foarte bine fetele din bar, ceea ce nu e posibil. Nu stăm foarte mult prin preajma clienților și nici nu menținem multe conversații cu ei. Totul e profesional.

Una dintre angajate se îndreaptă spre mine și îmi înmânează un carnețel.

- Tu ești aia nouă care nu dansează?

- Eu sunt.

- Te vei ocupa cu comenzile de băutură. Poți nota ce îți cer clienții sau poți să ții minte. Doar să nu le încurci. Eu și celelalte mergem să pregătim scena pentru spectacol. Am terminat cu explicațiile, așa că poți trece la treabă.

- Da șefa, confirm ironic. Mereu e atât de autoritară? întreb barmanul după ce ea pleacă de lângă noi.

- Gândește-te că ești practic o străină pentru ea. Dacă cu tine face așa, imaginează-ți cum face cu cei pe care-i cunoaște. Mi-e milă de logodnicul ei.

Râd în hohote. Nu prea cunosc mulți angajați de aici, dar el e cel mai de treabă. Pune pe masă două păhărele și le umple cu un lichid incolor.

- Știu că e greu la început. Uite ceva ce te va ajuta.

- Ce sunt?

- Shoturi de tequila. Ia unul.