My Supernova

99

☆HERO

După toată faza din mașină, Bell s-a închis în dormitorul nostru și nu a mai ieșit de acolo. Am încercat de câteva ori să deschid ușa, dar ea o închisese cu cheia. N-a mai vorbit cu mine și nici măcar la cină nu a vrut să iasă.

Pentru Ziua Îndrăgostiților cumpărasem un iaht, pe care-l decorasem cu o mulțime de petale roșii de trandafiri precum cele pe care i le-am dăruit înainte să plecăm. Trebuia să fie o zi superbă, iar noi în schimb am ajuns certați și fără să ne mai vorbim. De fapt ea e cea care nu-mi mai vorbește. Nici în cameră să intru nu m-a lăsat, așa că a trebuit să-mi caut alt loc de dormit. N-am vrut să plec prea departe așa că m-am întins pe canapeaua din holul în care se afla și ușa dormitorului nostru.

Aproape toată noaptea am reflectat asupra cuvintelor mele de aseară. Văzând rezultatul la care am ajuns, mai bine riscam și îi spuneam de ce cred că e mai bine să nu se gândească încă la un nou membru în familie. Chiar dacă aștept momentul acela cu mare nerăbdare, nu-mi doresc ca ea să renunțe la tot ce a muncit în anii aceștia. Mai avem destul timp și pentru acea parte. Nu avem de ce să ne grăbim.

Iar când m-am trezit și am văzut ușa deschisă la cameră, credeam că i-a trecut toată supărarea și voia să vorbim despre ziua de ieri. Dar am rămas înmărmurit în fața tocului. Dormitorul și tot restul casei erau goale. Nici urmă de Izabell. Am luat repede cheile și am plecat către primul loc în care putea fi ea. Lucrurile încă îi sunt în casă. Asta înseamnă că nu a plecat de tot.

Mă uit printre persoanele care se antrenează pe motociclete, dar nu văd niciun trup atât de firav. Sunt doar băieți pe aici. Salvarea mea apare la câțiva metri distanță.

– Jared! îl strig ca să-i captez atenția.

După ce mă apropii de el, continui cu ceea ce voiam să fac de fapt.

– Ce mai faci? încerc să par cât mai calm.

– Nu-i aici dacă pe ea vrei să o cauți.

– E atât de evident? mă dau bătut.

– Cam da. Ești, face o pauză să se gândească la cuvintele potrivite, mai încordat decât în mod obișnuit. Fața ta e crispată. N-ai cum să ratezi această expresie. Dar e totuși ciudat că nu ți-a spus unde merge. Până acum era obsedată să te anunțe de ceea ce face.

– E puțin mai complicat. Ne-am certat sau ceva de genul. Nici eu nu știu sigur ce a fost toată faza, dar de aseară nu-mi prea mai vorbește.

– Știi că niciodată nu m-am băgat în viața voastră personală, dar de data asta am impresia că trebuie să o fac. N-ai observat în ultima vreme că se comportă altfel? E aproape mereu extenuată și mănâncă mai mult ca de obicei.

– Ba da. Ieri chiar a trebuit să opresc la marginea drumului pentru că i s-a făcut rău.

– Deci nu numai de dimineață a vărsat, concluzionează el.

– Mi-a spus că nu-i nimic grav. Doar o toxiinfecție alimentară, îl anunț ca să afle și el.

– Și tu chiar crezi asta?

– De ce ar minți în legătură cu asta?

– Am studiat-o ieri destul de mult cât timp a fost pe la antrenamente. N-am lăsat-o să facă niciun fel de efort și nu pentru scuza pe care ți-a trântit-o ție.

– Atunci de ce? sunt total nedumerit.

Habar nu am unde vrea să ajungă cu discuția asta.

– Simptomele pe care le-a prezentat ieri, greața, oboseala, chiar și poftele pentru tot feluri de mâncăruri, le-am mai întâlnit recent la o persoană foarte apropiată mie. În plus, se mai adaugă și ceea ce primise de la farmacie când am dus-o să își cumpere ceva medicament.