My Supernova

48

Când ceasul de pe perete ne arată că au mai rămas 15 minute până la deschiderea ușii, mi-a trecut criza de plâns. Hero rămâne în tot acest timp nemișcat, strângând puternic de scaun. Așez palmele peste mâinile sale, mângâindu-l cu buricul degetelor. La puțin timp după ce simte atingerea mea, le retrage.

De ce a făcut asta? Chiar atât de tare mă urăste încât să-i fie scârbă de o simplă atingere pe braț?

Se ridică și face câțiva pași în spate. Reacția lui îmi răspunde la întrebări. Dacă el crede că venind aici m-ar face să îl implor să mă ducă înapoi, s-a înșelat. Cu pași mari mă îndrept spre ușă și cu mână întinsă spre buton. Înainte să pot să-l apăs mă înșfacă de încheietură.

- Dacă pleci, de data asta n-am să mai vin după tine, mă atenționează.

- Asta trebuia să se întâmple de la început, încerc să scap din mâinile lui.

- Gândește-te de două ori înainte să iei o decizie. La final ai putea să regreți.

- Cred că ar trebui ca să faci același lucru. Pentru că din câte îmi dau seama tu ești cel care regretă că ai venit aici. Altfel nu te-ai fi tras de lângă mine.

- Sunt supărat, Bell, și tu ești cauza. Până nu am garanția că vii cu mine, nu-mi voi schimba comportamentul.

- Atunci pregătește-te de înfrângere. Decizia mea a fost luată deja.

- Tu chiar vorbești serios?! Uită-te în ochii mei și spune-mi cât de mult te-ai gândit la mine în astea patru zile?

În fiecare secundă.

- Nici măcar o dată, îl mint uitându-mă în ochii lui verzi.

- Cât de mult ți-am lipsit? continuă cu întrebările.

Foarte mult. Extrem de mult. Cel mai mult.

- Deloc, rostesc și mai greu minciuna de data aceasta.

- Regreți că ai plecat în seara aceea?

În viața mea n-am luat o hotărâre mai greșită.

- Nu, rostesc cele două litere știind că acesta va fi sfârșitul.

Din privirea lui îmi dau seama că planul meu de a-l îndepărta pentru totdeauna mi-a ieșit. Mâna cu care mă strângea îi cade pe lângă corp. Pentru ultima oară mă uit la chipul lui frumos, care acum e devastat din cauza mea. Îmi vine iar să plâng, dar de data aceasta le țin frâu lacrimilor. Vrea să mai spună ceva, așa că aștept.

- Dacă acesta îți este răspunsul, atunci am să-ți dau eu motive ca să-ți pară rău.

Se lipește de mine și îmi zdobește buzele de ale lui. Fac câțiva pași în spate, până când peretele nu îmi mai permite. De o parte și de alta al capului meu, Hero îmi blochează căile de ieșire. Încerc să-i împing piepul ca să se retragă, dar nici urmă de vreo mișcare, în afară de cea a buzelor sale. Încerc să îl resping, dar nu știu cât o să mai rezist.

- Bell, sărută-mă și tu. Te rog. Știu că vrei să o faci.

Cuvintele lui au fost tot ceea ce trebuia să-mi spargă bariera. Brațele care mai înainte îl împingeau, acum îl trag spre mine anulând orice spațiu care a mai rămas dintre noi. Îmi prinde șolurile strâns, dându-mi seama de ce vrea să facă. După ce mă ridică, îl cuprind cu picioarele de bazin percum un covrig. Acum fețele ne sunt la același nivel, iar limbile noastre se caută disperate una pe alta. Nu știu cum reușește să se mai apropie un pas de mine, strângându-mă și mai tare între piepul lui și perete, ceea ce-l ajută ca să mă țină fară ajutorul bațelor. Plamele îi coboară până pe coapse, iar apoi le urcă pe partea dorsală, strecurându-le sub fustă care în poziția actuală, îmi acoperă doar jumătate din fund. Se desprinde de gura mea și cu buzele aproape lipite de ale mele îmi vorbește.