My Supernova

46

Aștept până adoarme profund. Fără mișcări bruște, mă ridic din patul lui și îmbrac hainele mele aruncate de Hero pe jos. Știu că ar fi trebuit să mă spăl înainte de a mă îmbrăca și nu e igienic ceea ce fac, dar nu pot să risc să rămân prea mult prin preajmă.

Mă uit după brățara AS și o găsesc cu ușurință. Mâinile îi sunt la vedere. Norocul meu! Fac exact așa cum mi-a spus Lexi și reușesc să-i scot brățara. Verific să văd dacă încă doarme. Probabil e foarte obosit de la antrenamentele intense pentru că doarme dus. Mă îndrept spre baie ca să nu se trezească cumva de la vocea mea. Caut codul de patru cifre. Abia perceptibil se observă gravat pe medalion 2508. Inspir adânc înainte să rostesc codul și se aude un bipăit când îl așez peste al meu și brățara se desprinde de pe încheietura mea. Cu grijă o pun înapoi pe mâna lui și ies din cameră.

În caz că dispozitivul avea recunoaștere vocală nu aveam nicio problemă cu el. De Revelion, când mi-am dat seama că e aproape timpul de numărătoarea inversă, mi-am scos subtil telefonul ca să nu-l vadă Supernova și l-am întregistrat când a început să enumere cifrele.

Intru în camera lui de lucru, cea cu biblioteca uriașă și din sertare iau o foaie și un pix. Simt nevoia să îi las un mesaj de rămas bun. Poate va reuși să mă înțeleagă câtuși de puțin.

Către Supernova, eroul meu,

Orice viață este construită dintr-un moment unic. Pentru mine momentul acela a fost cel în care te-am întâlnit pe tine. De aceea am să lupt pentru ce prețuiesc, chiar dacă asta înseamnă să te părăsesc.

Când vei găsi biletul acesta eu deja voi fi plecată de câteva ore bune. Știu că tot ce fac e dintr-o dată, dar eu plănuiam acest lucru de luni întregi. Sincer, trebuia să se întâmple înainte cu o zi de competiție acest lucru, dar evenimentul de astăzi (care a fost plănuit special să te facă să te accidentezi grav, dar a eșuat) m-a obligat să acționez mai devreme. Nu mai trebuie să-ți faci griji de jocul lui Marco. Te eliberez. Nu mai ai nicio obligație în a concura și de a te urca pe vreo motocicletă vreodată. Chiar dacă nu am să te aud, promite-mi în timp ce citești aceste cuvinte că n-ai să mai mergi la antrenamente. Vor să-ți facă o cursă și să te pună în mare pericol. Nu am să îi las să-și poată realiza scopul. Dacă eu dispar atunci nu mai aveți pentru ce lupta.

Acesta e singurul lucru ce-l pot face pentru siguranța ta. Îmi pare rău că te-am anunțat astfel, dar știu că niciodată nu ai fi fost de acord dacă ai fi aflat. Ultimul lucru pe care am să te rog să-l faci, e să nu vii să mă cauți. Îmi pare rău că s-a terminat astfel. De când mă știu orice eveniment frumos pe care l-am întâlnit s-a sfârșit trist. Cred că aceasta îmi e soarta. Sper din tot sufletul ca într-o zi să mă ierți și să găsești fata potrivită ție, pentru că, din câte se pare, eu nu sunt aceea. Cel mai bine pentru tine e să stăm departe unul de celălat, iar eu voi fi mulțumită că te știu la siguranță.

Cu dragoste, a ta Princess, Bell ☆

La final îi desenez o stea. Îndoi foaia în două și o las pe mijlocul biroului. Îmi atrage atenția brățara pe care am lăsat-o aproape de foaie. Nu poate sta acolo până nu citește ce am scris. Dacă o vede când intră în cameră nu va mai băga scrisoarea în seamă. Iau pixul și mai adaug la final.

P.S. Uită-te în primul sertar al mesei.

Pun brățara acolo și ies cu ochii înlăcrimați.

- Și eu te iubesc, șoptesc închizând ușa în urma mea.

Intru încet în camera de cămin ca să nu o deranjez pe Briana. Scot valiza de sub pat și când mă ridic să îmi împachetez lucrurile, pe măsuța de lângă mine, observ un buchet mare de flori. Mă îndrept spre el. Sunt lalele roșii. Preferatele mele. O bucată de hârtie e ascunsă printre ele.

,,Pentru cea mai tare Princess. Încearcă să-ți amintești. Te rog..." e scris pe ea.

Îmi este frică să îmi imaginez cum va reacționa când își va da seama ce am făcut. Și cel mai rău lucru e că, dacă aș vrea să mă întorc vreodată la AS, nu voi mai putea niciodată să-i port brățara lui Hero. De aceea trebuie să plec cât mai departe de locul acesta și să uit de el.

***

E aproape ora șapte dimineața și stau în fața casei mele. Nu plănuisem să vin acasă, dar nu aveam alt loc în care să stau. Mama se află deja la serviciu și asta înseamnă că doar Tomi e înăuntru. Asta e bine. El știe păstra un secret. Mama nu trebuie să afle că am venit aici. Doar s-ar îngrijora și nu are nevoie de alte probleme în plus decât ale ei. Am să mă ascund la mine în cameră pentru câteva zile, până îmi voi găsi un loc de muncă și un loc unde să stau. Bat la ușă și aștept să-mi deschidă. Rămâne înțepenit în tocul ușii când dă de mine.

- Salut, frățioare. Te rog să nu zici la nimeni că m-ai văzut. Nici măcar mamei să nu-i spui. E un secret. Ai înțeles?

Aprobă dând din cap.

- Am nevoie de camera mea pentru câteva zile, apoi voi pleca ca și cum nici n-aș fi fost aici.

- S-a întâmplat ceva? întreabă îngrijorat.

- Nu. E totul înregulă, Tomi.

- Și cât timp rămâi?

- Nu știu sigur. Poate reușesc să plec mâine sau peste o săptămână.

- Sper să stai mai mult de o zi. Mi-a fost dor de tine.

- Și mie mi-a fost dor de tine. Aș rămâne aici să mai vorbim, dar sunt foarte obosită și nu mă simt chiar bine. O lăsăm pe mâine?

- Asta înseamnă că nu vei pleca, se bucură el.

- Doar dacă nu află nimeni. Deci ține minte că este...

- Un secret! îmi continuă fraza.

Urc scările și mai întâi iau cu mine o vază pe care o umplu cu apă. Încui ușa camerei cu cheia și pun buchetul de lalele în vază. Nu am putut să-l las în urma mea. Și mă urăsc pentru asta. Pentru că în ciuda faptului că l-am părăsit și mi-am promis că n-am să îmi îngreunez situația, exact asta am și făcut. Îl iubesc pe Supernova și n-am cum să schimb asta. Iar tot ceea ce pot face în situația asta e să îmi îngrop fața în pernă și să plâng până am să adorm.