My Supernova

68

☆HERO

– Mulțumim, Anna, pentru toate aceste bunătăți, spune entuziasmată Izabell.

Gustă dintr-un ecler și își dă ochii peste cap în timp ce mestecă prăjitura.

– Hm, ce bună e! Trebuie să încerci și tu, mă îndeamnă să mănânc.

Încă stau și mă uit la ea în timp ce savurează din plin ce are pe farfurie.

– Dacă nu te servești și tu cu ceva o să mă simt prost. Nu-mi place să mănânc singură.

Mă întind și eu după o bucată și o îndes în gură.

– Cum e?

– La fel de dulce ca și tine.

– Ah, nu prea cred, mă oprește.

Ea chiar nu știe cât de mult înseamnă pentru mine? Ce trebuie să fac ca să-i arăt aceste sentimente ce mă încarcă de câte ori o văd sau îi aud vocea?

– Eu zic că sunt și mai dulce de atât, mă corectează într-un final.

– Dar câtă modestie și aroganță pe tine domnișoară! o ironizez.

– Ce pot să zic, am învățat de la cel mai bun, îmi dă din ochi și zâmbește insolent.

Deci se prefăcea doar. Ce șmecheră. Îi place să mă joace după degete. În momentul acesta am o mulțime de scenarii în cap cum aș putea-o arunca în patul meu, dar mă abțin de la aceste lucruri indecente. Ea nu-și dorește acum asta așa că n-am să o oblig. Mă mulțumesc să stau cu ea în grădina aceasta colorată de o grămadă de specii florale.

– Când am văzut locul acesta, primul gând care mi-a venit în cap a fost că-ți va plăcea aici.

– Ai dreptate. E foarte frumos aici. Se uită melancolică prin împrejurimi. Și la casa la care am copilărit aveam o grădină asemănătoare cu asta. Poate puțin mai mică, dar o adoram. După antrenamentele obositoare, mergeam cu tata de fiecare dată pe acolo și ne plimbam printre plante. Și ne uitam la florile și arbuștii pe care le plantam cu ajutorul mamei. Nu e ciudat că toate amintirile mele se învârt în jurul unei persoane care nu mai e pe lângă noi. Câteodată mă întreb dacă tot ce am trăit până acum a fost doar un vis sau în imaginația mea.

Când o aud vorbind așa, îmi doresc ca ea să fi avut copilăria mea perfectă, alături de niște părinți la fel de iubitori ca ai ei, doar fără astfel de momente tragice.

– Pot să te întreb ceva?

– Orice.

– Ce se va întâmpla cu noi dacă nu o să reușești să îl convingi pe Ralph să renunțe la angajament?

După privirea ei cred că își dă seama de răspunsul meu, de rezultatul final al acestei povești dintre noi doi.

– Nu vreau să mă gândesc la opțiunea aceasta. Chiar și până în ultima secundă eu o să încerc să scap cumva de situația aceasta. N-are cum să mă oblige să fac ceva fără încuviințarea mea.

– Tu chiar nu ai nici măcar un petic de sentimente pentru Eleanor? Pentru că din câte văd ea are pentru tine.

Sunt gata să-i dau cuvântul meu, dar mă întrerupe.

– Te rog să te gândești bine la răspunsul pe care-l dai. Dacă crezi că există și cea mai mică posibilitate ca tu să simți ceva pentru ea, vreau să știu. Promit că n-am să mai stau între voi doi.

– Izabell, tu ești singura fată din tot universul acesta, pe care o iubesc. Nu-mi pot imagina ceea ce te-a determinat să gândești așa, dar ce-ți pot garanta e că n-am să te pot ierta dacă fugi de lângă mine iar.