My Supernova

93

♡IZABELL (3 August)

Serena și mama mă ajută să îmi fac ultimele aranjamente. Amândouă se înțeleg bine și au devenit foarte apropiate într-un timp scurt. Nu demult am aflat că s-au mai întâlnit înainte de câteva ori, înainte de accidentul cu tata.

– Mama! o atenționez când se bagă să-mi modifice buclele pe care le-a aranjat de zece ori în ultimele trei minute.

– Sigur nu vrei să-ți fac ceva coafură mai interesantă? Cea de acum e prea...

– Simplă, îi completez cuvântul lipsă.

– Exact! e ea fericită că în sfârșit o înțeleg.

– Asta e și ideea, mamă. Oricum ați pus atât machiaj pe fața mea încât tuturor le va fi greu să ghicească cine sunt. Abia mă vor recunoaște. Măcar părul să-mi rămână cât mai natural.

Mă bucur când Serena se bagă în discuția noastră mamă-fiică.

– Christina, azi e ziua ei cea mare. Sunteți amândouă stresate, așa că mai bine nu mai facem niciun retuș sau vreo îmbunătățire ca să nu cumva să stricăm ceva. Oricum eu cred că părul ei arată perfect așa desfăcut.

Cele două mame se uită la mine cu mult drag, probabil amintindu-și și ele de ziua nunții lor.

– Ai dreptate. E mai mult decât perfectă.

– Mă bucur că am ajuns la un comun acord, le conduc până în fața ieșirii. Mă puteți lăsa, dacă vă rog, să stau pentru un timp singură. Nu mă ajutați deloc în momentul acesta. Îmi provocați emoții și mai mari decât am deja.

Pe chipul mamei văd încăpățânare și știu că nu mă va lăsa. Singura mea șansă este Serena, care din câte se pare, mă va ajuta. Reușește să o convingă pe mama și în sfârșit am și eu liniște în camera aceasta. Ceasul îmi indică că mai am doar cinci minute până să îmi fac intrarea. Am auzit de emoțiile mireselor de dinaintea nunții, dar niciodată nu știam că pot fi atât de intense. O îmbrățișare strânsă bine de tot de al lui Hero mi-ar mai amorți acești balauri din stomac.

Când la ușă se aud două ciocănituri, trec pe la oglindă și mă uit încă o dată la ținuta mea. Când m-am dus să îmi aleg modelul de rochie, voiam ceva simplu, care să mă caracterizeze, dar Serena, de această dată, a fost cea care a insistat să-mi fac una care să iasă în evidență. Acum când mă uit la mine, rochia aceasta de mireasă mă face să arăt ca o adevărată prințesă, Princess a lui Supernova.

– Ești pregătită, mă întreabă Royce de lângă ușă.

– Nu cred că voi fi vreodată. Așa că mai bine terminăm cu așteptatul.

– O alegere înțeleaptă. Așa ar fi cel mai indicat.

Iau buchetul de flori multicolore și după ce ajung lângă el îmi întinde brațul. Ajungem în holul răcoros, unde ne oprim în fața ușilor mari și așteptăm să ni se deschidă ca să ne putem alătura celorlalți participanți de la ceremonie.

– Îmi pare rău că tata nu poate să fie aici cu noi toți, rostesc melancolic.

– Ar fi fost foarte bucuros să te conducă la altar. I-ar fi plăcut mult să te vadă în această rochie. Arăți minunat.

– Mulțumesc! surâd din pricina complimentului. Royce, aș putea să te strig de acum încolo ,,TATĂ"?

Se uită la mine cu ochii mijiți. Deodată, își ridică bărbia, ferindu-și chipul de atenția mea. Ochii îi strălucesc de la lacrimile formate și chiar înainte ca ușile din fața noastră să de deschidă, îmi răspunde la întrebare.