My Supernova

31

Încerc să mă prefac că nu par afectată de venirea sa aici. Unghiile aproape că îmi perforează pielea palmei la cât de tare îmi este încleștat pumnul, doar ca să nu poată vedea tremurul ce mi-a stăpânit corpul. Pe cât de repede am deschis ușa, pe atât de repede i-o trântesc în față, dar o blochează cu piciorul în ultima secundă. Ea ricoșează înapoi lângă mine. Mă strâmb către piciorul ce a trecut de pragul ușii, iar când îmi ridic privirea și îmi vede expresia fulgerătoare din ochi, și-l retrage la loc. Știu că dacă aș încerca să scap de el aș da greș așa că mai bine întreb direct:

- Ce vrei, Marco? tonul meu e la fel de dur precum am și vrut să sune.

Se uită cu ochii aceia de cățeluș îndurerat care acum câteva zile mă înduioșeau. Nu mai are niciun efect actoria lui de un ban asupra mea. Ultima sa scenă a fost jucată, iar cu apariția spectacolului de ieri, pentru el cortinele s-au tras și nu mai are loc în viața mea, în inima mea.

- Știi ce vreau. Putem să..., îmi face semn din cap, ieșim puțin?

- Nu am starea necesară să aud orice minciună ai compus împreună cu prietena ta dragă.

- Te rog. Nu va dura mult.

Vede că stau prea mult pe gânduri așa că mai insistă.

- Îți promit că n-am să te mai deranjez după asta. Atât îți cer, să vii puțin pe afară.

- Fie! Dar nu mai mult de cinci minute. Și nu uita, ai promis. E ultima dată!

Înaintez cu pași repezi, fără să mă uit în urma mea dacă mă urmează sau nu. Cum ies din clădire regret că am acceptat să vin până aici. Aerul rece de sfârșit de toamnă trece cu ușurință prin bluza subțire de bumbac pe care o port. Marco observă acest lucru și e gată să-și ofere jacheta sa de piele, dar îl refuz. Mai degrabă aș sări dezbrăcată într-un lac înghețat decât să-i port hainele și să mi se imprime în piele parfumul său oribil.

- Partu minute și jumătate, îl anunț în timp ce mă fac comodă pe treptele reci din beton.

- De fapt plănuiam să te duc undeva cu motorul, dar văzând circumstanțele nu cred că ne-am încadra în timp. Cred că e mai bine dacă rămânem aici, și se așează și el lângă mine.

Înghit în sec când pomenește de motor, dar îl las să-și continue discursul.

- Patru minute.

- Îmi e ciudă că n-am reușit să te duc o tură cu motocicleta, măcar pe stradă dacă nu pe teren. E mișto rău de tot. Nici nu-ți imaginezi cât de bine te simți după ce te dai jos de pe ea. Acum cum vine iarna nu prea mai ne putem antrena atât de mult precum o făceam. Va dura o eternitate până voi vedea iarăși terenul de motocross.

Gata! Mi-a ajuns. Nu vreau să aud cât de minunat și bine se simte el pe ceva ce eu urăsc, dar în același timp iubesc din tot sufletul. Prind de balustrada ca de gheață și cu greu reușesc să mă pun în picioare.

- Nu știi nimic despre mine. N-ai cum să zici că mi-ar plăcea să fiu pe chestia aia, cât timp nu mă cunoști cu adevărat. Dacă ai venit aici doar pentru asta, îți irosești vremea și o pierzi și pe a mea. Ai ceva foarte, dar foarte important să-mi mai spui? Că dacă nu, eu nu mai stau. Răbdarea mea s-a sfârșit.

Ne uităm unul la altul. Văd că nu are de gând să vorbească prea curând așa că acționez.

- S-a decis. Deci pa! Sper din tot sufletul să te ții de promisiune și să nu mă mai deranjezi. Nu vreau să mai stau prin preajma ta.

- Așteaptă. Mai am trei minute la dispoziție.

Îmi continui drumul fără să-i dau ascultare. Încearcă încontinuu să mă facă atentă, dar cred că știe că e totul în zadar. Fără o altă alternativă mă prinde de încheietura mâinii. Încerc să scap de insistența lui, dar e mai puternic decât mine.