My Supernova

16

Ora a trecut foarte repede în comparație cu cel alte dăți. Colegul meu de bancă nu m-a mai deranjat așa de mult. A trebuit să îi mai atrag atenția, dar a fost drăguț și nu continua să mă streseze în următoarele cincisprezece minute.

Acum îmi adun lucrurile de pe masă. Mă bucur că a fost ultimul curs din ziua de azi. Pot merge la cămin și să mă relaxez. Poate voi merge din nou la alergat. Mi s-a făcut dor de puțină mișcare.

Cum eram atentă la ceea ce făceam nu mi-am dat seama că Hero vorbea cu mine până ce nu mi-a luat caietul de pe bancă și a început să mâzgălească ceva pe ultima foaie. Îl închide și mi-l dă în mână. Mă uit confuză la el. Deschid să văd ce a scris, dar nu găsesc acolo doar niște cifre și la final o inimioară.

– Ce e asta?

– Numărul meu de telefon. Dacă vei vrea cumva să vorbești cu mine.

– Nu despre aia întrebam. Și de ce aș vrea eu să te sun?

Își așază coatele pe bancă și își proptește bărbia în palme.

– Poate ți se face dor de mine, o spune zâmbind.

– Nu prea cred. Acum mă scuzi, trebuie să plec.

Îmi iau rucsacul și mă îndrept spre ieșire. Nu mă deplasez mult și dintr-o dată îl aud în spatele meu.

– Și ai planuri azi?

– Poate, dar nu te privește.

– Mereu așa încăpățânată. De fapt nu cred că ai ce să faci. Am dreptate?

– Te înșeli. Mi-am propus să merg la alergat și apoi să profit puțin că Briana nu ajunge doar până mai târziu și să mă odihnesc.

– Plictisitor, mă întrerupe el.

A sunat ca un copil pe care mama îl obligă să meargă cu ea la cumpărături.

– Haide. Mergem să facem ceva mai interesant. O să îți placă.

Mă prinde de încheietură și mă trage până la mașina lui. Șoferul oprește în fața căminului. Îi mulțumesc frumos și ies cât de repede pot. Hero vine și el după mine.

– Ești destul de insistent.

– Mi-am dat seama că asta e singura modalitate ca să stau în preajma ta.

– Și funcționează?

– Deocamdată da. Dacă ai de gând să fugi sau nu știu ce îți trece prin cap, atunci în loc de brățara AS îți voi pune cătușe și atunci chiar nu vei mai reuși să pleci de lângă mine, prietenă dragă. Nu glumesc, vom fi inseparabili.

Înăbuș un râs la auzul celor spuse de el. Începe să-mi placă acest joc. Ajungem în fața camerei și după ce deschid ușa, Hero se năpustește asupra dulapului meu cu haine.

– Ce faci? îl întreb eu speriată. Nu mai umbla la mine în dulap!

– Asta nu, nici asta. Uite, puneți astea pe tine.

Îmi întinde o pereche de colanți violet și un tricou alb.

– Acum îmi alegi și hainele? Pentru ce îmi trebuie astea? sunt confuză, dar în același timp și curioasă.

– Vei vedea mai încolo, Bell.

Îmi mai dă și hoodie-ul lui pe care mi l-a împrumutat acum câtva timp, dar am uitat să i-l dau înapoi.

– Pe ăsta o să ți-l pui într-un rucsac. Vei avea nevoie mai încolo de el, când se va răcori afară.

Mă încrunt, dar fac cum zice el. Curiozitatea mea a crescut și mai mult. Vreau să aflu ce pune la cale.