☆HERO
– Dacă mai stai mult în baie plec fără tine. O să întârzii de la cursuri și nu-ți vei face o impresie prea bună. Prima săptămână au fost toți profesorii îngăduitori cu tine și te-au lăsat să faci ce vrei. De azi încolo ești tratată ca toți ceilalți studenți.
Fata asta e un chin. Abia a început ziua, încă nici nu i-am văzut moaca și deja mă calcă pe nervi. Și e doar de o săptămână aici. Iar eu ar trebui să mă însor cu una ca ea? În veci. Poate că îmi este prietenă, dar acolo va rămâne mereu.
Mi-am ales camera așa încât să fie cât mai departe de al ei. Să nu fiu nevoit să dau peste ea ori de câte ori ies sau intru în dormitor. Acum mă bucur că am o casă atât de mare. Îmi ușurează viața.
După o eternitate, iese și ea din baia aia nenorocită. Nu-mi dau seama ce dracu face acolo de durează așa de mult. Bell niciodată nu-și petrece atâta timp acolo și nici nu-i dată cu atâtea farduri de parcă ar vrea să imite un clovn. E mereu atât de naturală. Și pielea ei miroase a flori de iasomie. Mă face să vreau să-mi schimb gelul de duș ca să miros exact ca ea. Totuși n-am să o fac. Ei îi place săpunul meu cu miros de cocos, chiar dacă nu mi-a spus asta până acum. La început, când era distantă și rece cu toți, inclusiv cu mine, mereu când mă apropiam de ea inspira profund mireasma de cocos.
– Plecăm? mă atinge pe umăr și mă aduce la realitate.
– După tine, încerc să par blând și îi arăt cu pama drumul spre ieșire.
Încerc să nu mă aprind prea tare și să mă răstesc la ea. Nu e vina ei. Nu ea e cea pe care trebuie să fiu furios. Ralph și tatăl ei sunt inamicii mei.
– Ce faci astăzi de după masă? încearcă să realizeze o discuție. Dacă ai timp ai putea să-mi arăți împrejurimile.
– Nu pot. Am cursuri până la patru. Apoi am de lucrat, la un plan ca să scap de tine și căsătoria aceea, asta nu-i mai spun.
Știu că de la volan, Ralph ne urmărește.
– Înțeleg. Atunci mâine? dă din genele lungi de parcă ar putea schimba răspunsul meu cu acea acțiune.
– Mâine am de pregătit un proiect. Și dacă te întrebi și de poimâine, am programată o ședință cu câțiva angajați. E o săptămână destul de plină. Așa că încearcă să înveți cât mai repede locurile din clădirea facultății pentru că nu am timp de pierdut.
– Totuși cred că Hero ar putea sacrifica puțin din timpul lui ca să o ajute pe domnișoara Eleanor. Nu-i așa? întreabă Ralph tăios.
– I-am zis clar că o ajut cu orientarea în primele zile. Asta nu înseamnă că am să o dădăcesc. Există angajați care fac astfel de job. Eu nu sunt unul dintre ei.
Îi urmăresc privirea. Eleanor zâmbește în continuare de parcă n-a ofensat-o niciun pic comentariul meu. Uitându-mă mai atent, îmi dau seama că de fapt ea se chinuie să rămână cu o stare pozitivă ca Ralph să nu se enerveze.
– Ok. Am să încerc să te ajut cât mă lasă timpul, cedez într-un final. Dar doar săptămâna asta.
Bate din palme și chicotește de fericire. N-am mai văzut-o de trei ani, dar a rămas aceeași copilă răsfățată de părinții ei. Mă mir dacă știe cum decurge o afacere. Dar apoi cum să coordoneze una. Din cauza asta, tatăl ei vrea ca eu să-i fiu soț. Mă descurc excelent în astfel de domenii. Iar Ignatz iubește banii. Ar face orice pentru ei. Eu și tata știm acest lucru. De aceea trebuie să dau de el cât mai repede cu putință. Jocul familiei Ignatz s-a terminat.
![](https://img.wattpad.com/cover/184339515-288-k654383.jpg)
CITEȘTI
My Supernova
RomansaTe-ai gândit vreodată cum ar fi să îți petreci fiecare zi lângă băiatul care te enervează cel mai mult? Ai putea să pleci de lângă el dacă ai ști că așa ai pleca și de lângă visul tău? Sau de lângă cel cu care îți este sortit să fii, chiar dacă încă...