My Supernova

28

Liniștea se așterne pentru puțin timp. Toți sunt concentrați asupra ceea ce urmează să ne anunțe Vivien.

– Deci Marco îi spui tu sau mai bine află de la altcineva. Este pe aici cineva dornic să-i zică Bruttei?

Îmi mut privirea confuză de la o persoană la alta.

– Se pare că va trebui să sparg gheața. Ca de obicei, rostește cu batjocoră.

Se rotește spre mine și continuă.

– Dacă mă gândesc mai bine, nu-mi mai place atât de mult de voi. Poate că trebuia să aleg pe altcineva pentru tine, cineva mai apropiat de statutul tău de țărăncuță.

Devin din ce în ce mai încordată și confuză. N-au sens cuvintele pe care le rostește. Cum adică ,,a ales" o persoană pentru mine.

– Te simți bine, drăguțo? Ai uitat să-ți iei pastilele de memorie azi? îmi bat și eu joc de ea.

Toți ovaționează, iar unii se abțin să nu-i râdă în față.

– Crezi că ești șmecheră, Brutta? Hai să te văd cât de tare te crezi după ce-ți zic că Deniz nu a fost niciodată împreună cu tine din cauză că te iubea. Nici măcar nu îi place de tine, iar fără mine, nu ajungeai în veci să-i adresezi vreun cuvințel.

În spatele meu, Bria scrie ceva pe telefon. În următoarea secundă acesta îi sună, iar ea răspunde.

– Se pare că ai avut dreptate în legătură cu...

E tot ce aud înainte să se îndepărteze.

– E adevărat? îl întreb pe Marco.

Ezită, dar într-un final răspunde.

– Îmi pare rău. La început era doar vorba de o mică joacă. Ea dorea să te îndrăgostești de mine și să renunți la Hero și brățara aia. Și mi s-a părut interesată ideea, dar n-a mai fost așa după ce am cunoscut cu adevărat sufletul tău imaculat. Credeam că ești ca toate celelalte. Prima oară când am mers la bowling cu băieții, am crezut că o faci pe inocenta și te prefaci că nu vrei să profiți de băieți, dar pe zi ce trecea mi-am dat seama că asta ești tu. Un boboc de trandafir roz, ce așteaptă să fie mângâiată cu raze de afecțiune ca să înflorească. Iar eu ascultând-o pe Vivi, nu făceam decât să aduc întunericul asupra ta și să te ofilesc. Și știam că nu meriți să fi tristă, dar eu tot am continuat. Când am văzut că te drogat în noapte petrecerii de Haloween ca să mă oblige să fac cel mai oribil lucru pe care ți-l puteam face, i-am spus că nu mai pot să-ți fac lucrurile acelea oribile.

Peste sufletul meu se lasă un nor de mâhnire ca o negură de toamnă peste frunzele deja ruginite. Nu-mi pot stăpâni furia ce o am în mine, dar mă abțin să nu-i arăt lacrimile ce vor să se verse.

– Ești un nemernic, îi șoptesc ca să nu audă restul, dar mă ignoră.

– Apoi, într-o zi i-am spus că n-am să mai fiu cățelul care îi ascultă ordinile. Am știut că nu-i va conveni, dar nu mi-am imaginat că ar ajunge până aici ca să divulge tuturor acest lucru. Trebuia să rămână un secret și am crezut că așa va rămâne deoarece totul a fost plănuit de ea, iar reputația ei era în joc. Mă bucur măcar că a aflat mai multă lume adevărata față a ei. Chiar îmi pare rău că a trebuit să afli astfel.

Încep să râd cu mare sarcasm.

– Nu încerca să te scuzi. Pentru mine ești la fel de vinovat ca și ea, doar ca de la Vivien mă așteptam. Aveai o mulțime de oportunități să scapi de situația asta, dar n-ai vrut decât să te distrezi. Puteai pur și simplu să te desparți de mine, dar tu ce ai făcut? Ai continuat pentru că-ți convenea.

– Nu-i adevărat. Dacă n-am mai fi fost împreună ar fi găsit pe altcineva care să profite de naivitatea ta, iar poate acela n-ar fi stat pe gânduri să te folosească. Am făcut-o doar să te protejez.

– Să mă protejezi? Pe naiba! Unde ai fost atunci când mă amenința cu tot feluri de lucruri sau atunci când m-a drogat cu? Nu erai atent nici măcar o secundă la mine. Nu știai niciodată când eram cu adevărat tristă sau fericită. Ai fost la fel de nepăsător cu mine precum ești și cu motocrossul.

Își strânge pumnii și se apropie prea mult de mine. În fața mea apare Dan care nu-i permite să treacă de el.

– E în regulă, Dan. N-ar avea curajul să-mi mai facă altceva rău. Nu după ce a făcut.

Îmi așez palma pe umărul său și-l dau ușor la o parte din calea mea. Marco îl privește furios, apoi își îndreaptă atenția asupra mea.

– N-ai dreptul să vorbești așa despre motocross cât timp nici nu știi despre ce e vorba. Sunt foarte bun la ceea ce fac și toți spun asta.

– Vorbești doar abureli. Dacă ar fi adevărat ce zici, n-ai avea probleme la o așa ușoară trambulină după zeci de mii de încercări.

– Ce ușor știi să comentezi greșelile mele. Dacă crezi că e atât de simplu de ce nu ne arăți tu cum se face?

Inima mi se oprește. Cum de am ajuns cu cearta în zona aceasta periculoasă. Era cât pe ce să mă dau de gol și să accept. Inspir adânc ca să-mi revin. În depărtare, o văd pe Vivien cum se hrănește din durerea și furia noastră. În momente ca acestea cred că i se încălzește și îndulcește sufletul.

– Oricât ai încerca să fugi de vină, n-ai să reușești, Marco. Te-ai înfipt în situația asta la fel ca o săgeată într-o țintă.

Fac câțiva pași în spate ca să mă depărtez de el.

– Nu te mai apropia vreodată de mine. Nu vreau să te mai văd sau să aud de tine. Niciodată!

– Bella, nu face asta.

– Ce? Să nu plec? Nu crezi că ar fi normal să fac acest lucru?

Vine lângă mine și îmi prinde palmele într-ale lui. Se aruncă în genunchi și se uită cu ochi rugători.

– Ce faci? N-ai auzit ce ți-am zis mai înainte?

– Vei putea să mă ierți vreodată?

– Lasă-mă în pace.

– Te rog. Ai să vezi că nu sunt cum îți imaginezi tu.

– Deniz, destul! intervine Dan. Ți-ai săpat singur groapa. Fii bărbat și las-o să plece.

Îi mulțumesc lui Dan. Mă întorc cu ochii plini de lacrimi și pornesc spre viperă. M-am săturat de toanele ei și ar fi momentul ca cineva să-i dea o lecție. Stă cocoțată ca o divă pe balustrada de lemn și zâmbește. O prind de coada părului și o trag cu picioarele pe pământ. Urlă să o las, dar nu mă interesează ce vrea. Pentru prima dată după așa mult timp mă bucur să mă aflu pe o pistă de motocross, mai ales în perioada când plouă și pământul e moale. Tocurile ce le poartă nu o avantajează, dar îmi face mie munca mai ușoară. Grăbesc pasul, trăgând-o după mine la prietenul ei Marco, unde îi pun o piedică și cade lată în balta de noroi de lângă picioarele trădătorului. Toți o filmează și râd de situația în care se află. Începe să plângă după hainele ei de firmă.

– Ai să-mi plătești pentru asta, mă amenință cu lacrimi pe obraji.

– Mânca-ți căcat amândoi! le spun cu scârbă.

Înainte să mai apuc să fac sau să zic ceva Briana mă prinde și mă trage de acolo. Părăsim grupul de oameni ce s-a adunat în jur. Nu se oprește din mers până la parcare unde caută din priviri o mașină. Stăm pe loc câteva minute, dar într-un final apare un Mercedes negru.

– În sfârșit, exclamă ea. Hai că a venit Trent să ne ducă de aici.

Nu zic nimic, nu din cauza că n-aș putea comenta, ci ca să nu izbucnesc în plâns. Tăcerea e singura care în acest moment mă ține puternică.