My Supernova

25

După ce mă desprind din îmbrățișarea călduroasă a prietenei mele, mă asaltează cu întrebări.

– Deci, ție îți place de acest băiat chipeș?

– De cine? De Hero?

– Aha.

– Țin să-ți amintesc că am iubit.

– Asta nu te împiedică să iubești altă persoană. Nu poți să alegi de cine te îndrăgostești. Așa că spune-mi Bella. Suntem ca și surorile, nu ne ascundem nimic. Nu-i așa?

Nu știu cum să-i răspund la întrebare. Doar gândindu-mă că aș avea sentimente pentru el îmi face inima să sară din piept. Nu poate fi adevărat. În plus sunt sută la sută sigură că Andy se înșală crezând că el simte ceva pentru mine. Adică nu lași baltă așa dintr-o dată o persoană la care ții, cum a făcut el cu mine.

– Ce ai zis în legătură cu Marco atunci când ai intrat? încerc să schimb subiectul.

În momentul acesta chiar și sexul mi se pare un subiect mai puțin stânjenitor decât sentimentele pe care le am pentru unele persoane. Andy se uită la mine dezamăgită, dar nu o condamn.

– E o poveste lungă, iar eu sunt obosită. Te-am vegheat toată noaptea ca nu cumva să faci ceva regretabil. Așa că în acest moment vreau doar să dorm puțin.

Se ridică și se îndreaptă spre ușă.

– Sfat prietenesc. Nici mie nu-mi place prea mult de acel băiat Marco.

– Ce aveți toți cu el?

– E doar intuiție feminină.

După ce îmi spune acest lucru se ia și pleacă. Aud o ușă închizându-se și îmi dau seama că am rămas singură. Încep să adun pernele de pe jos. Sunt atât de multe și de mari încât, atunci când ridic mormanul de perne, îmi depășește nivelul ochilor. Nu văd pe unde merg și sunt aproape să mă împiedic de tocul ușii. Înaintez cu pași de furnică și chiar dacă sunt foarte atentă să nu mai dau peste ceva, mă ciocnesc de o persoană. Energia puțină ce o mai am nu e de ajuns pentru a mă ajuta să îmi mențin echilibrul. Sunt pregătită să cad în orice moment, iar când sunt sigură că voi simți gresia cea tare sub mine, sunt prinsă de o încheietură și trasă cu ușurință înapoi. Degetele sale se joacă cu brățara AS. Tot de ce sunt în stare să fac în acest moment e să mă uit în gol.

– N-ai scăpat încă de ea?

– Din câte se pare nu. Mi-ar fi cu mult mai simplu dacă mi-ai da cheia aia la fel ca tine de nenorocită și să scăpăm odată de porcăria asta de program sau ce-o fii el.

Sinceră să fiu nici n-am încercat să o dau jos de pe mână. M-am obișnuit așa de tare cu ea, încât am impresia că face parte din inima mea. Iar dacă o voi da jos, prin orice metodă posibilă, o parte din sufletul meu va pleca și ea împreună cu această brățară.

– Și dacă-ți spun că am pierdut cheia aia nenorocită, repetă după mine.

– Nu știu. Există mereu câte o rezervă. Știi ce. Nu te chinui cu asta. Am impresia că vrei să faci mișto de mine. Dacă nu vrei să mi-o dai de bunăvoie atunci merg să o caut eu dacă tot sunt la tine în casă.

Îmi smulg mâna din al lui și merg spre ușa camerei sale.

– Singura cheie ce o vei găsi acolo e cea înspre patul meu, o spune cu batjocoră în glas.

Mă opresc din mers și stau cu spatele îndreptat spre el câteva momente. Când mă întorc îmi scapă o lacrimă pe obraz. Doar una singură, nu mai mult. Cu ea s-a dus și ultima mea speranță cum că noi doi am putea reveni la prietenia ce am avut-o acum câtva timp.

– Chiar ești un mare nenorocit. Știi ce, Supernova, nu îmi mai bat capul cu tine. Vezi-ți de ale tale. N-am nevoie de și mai multe probleme în viața mea de căcat. Iar pentru lucruri ca astea, arăt spre camera lui, din câte-mi amintesc ai o iubită foarte frumoasă de care să se ocupe.

Cu asta mă îndrept spre ieșire și plec. Afară plouă așa că sun la un taxi ca să mă ducă la cămin. În momentul în care operatorul îmi răspunde la apel, telefonul îmi este furat de la ureche.

– Scuzați-mă. A fost o greșeală, spune Hero și apoi închide.

Îi prezint cea mai încruntată mutră a mea. O iau la pas spre drum. Tot trebuie să ajung cumva la cămin, iar dacă nu am mașină, merg pe jos. Ploaia rece de toamnă îmi mângâie pielea palidă a feței. Asta îmi amintește de mama și de Tomi. Ce n-aș da să fiu înapoi cu ei și să primesc îmbrățișările calde ale frățiorului meu. Amintirile îmi năvălesc în minte, iar ochii încep să mi se umezească. Îmi văd familia de dinaintea accidentului, cum stăteam toți fericiți la cină și povesteam împreună cu Tomi, peripețiile prin care am trecut în acea zi, cum împreună cu tata reparam motociclete și apoi le încercam. Chiar și după atâția ani încă n-am uitat sunetul puternic pe care-l scoate motorul, încă melodia lui îmi cântă în urechi. Se aude din ce în ce mai tare, de parcă s-ar afla chiar lângă mine. Mă opresc din mers ca să mai ascult pentru puțin timp. Îmi fixez privirea spre norii cenușii. Sunt la fel de triști, precum erau în ziua accidentului. Chiar și natura plânge pentru Ezra. Ce fată prostuță a fost Izabell Ren. Și chiar dacă am încercat să o șterg de pe fața pământului și să devin o altă persoană, ea tot se află în adâncul sufletului meu și cred că mereu va face parte din noua Izabell Quinn.

Surâd trist pentru fata care am devenit, dar ceva îmi atrage atenția. Din stânga mea două faruri luminoase se apropie de mine. Împietresc. O pereche de mâini mă împinge cu repeziciune de pe mijlocul șoselei chiar la timp. Cad în genunchi și pielea palmelor mă ustură, dar nu atât de tare pe cât cea de la picioare. Am crezut că e doar o iluzie, dar totul a fost foarte real. Mașina ce avuse o viteză considerabil de mare s-a oprit, nu foarte departe de mine. Șoferul iese în grabă și vine spre mine.

– Ești bine? urlă el disperat. Mă auzi? Hei trezește-te.

Chiar când sunt pe cale să-i răspund că nu am nimic grav, glasul îmi piere. În spatele meu, la mai puțin de doi metri, zace întins pe asfaltul ud copul lui Hero.

Nu se poate.

Nu din nou.

Chiar sunt aceeași fetiță de acum șase ani. Din nou stau ca o statuie și mă uit la el, fără să pot face nimic. Îl văd pe șoferul mașinii cum sună la urgențe și începe să-i facă resuscitare cardio-pulmonară. Încearcă din toate puterile să îl țină în viață iar eu nu sunt în stare decât să mă uit la ei cu ochii înlăcrimați. După o eternitate se aud și sirenele ambulanței. Luminile albastre și roșii îi colorează chipul liniștit al lui Hero. Mai multe persoane ies din mașină și îl urcă pe Hero într-o targă. Pe mine mă ridică o domnișoară ce vorbește foarte calm cu mine. Mă ajută să intru în mașina de ambulanță și mă tot întreabă ceva, dar nu aud ce. De fapt nu aud nimic. Văd doar cum paramedicii se agită pe lângă mine și încearcă să-l salveze pe Supernova.

Te rog Doamne, spune-mi că este un coșmar!