My Supernova

63

♡IZABELL

După ce Supernova a plecat, atmosfera din cameră a devenit una tensionată. Privirile tuturor erau ațintite asupra mea. Pentru moment vreau să fiu singură, așa că i-am spus lui Dan să mă ducă la cămin. Fără să-mi ceară vreo explicație, mă urcă în mașină. La coborâre îmi vorbește:

– Și eu știu atât de puține despre asta ca și tine. Sunt multe lucruri ale sale pe care nici măcar eu, prietenul lui cel mai bun, nu le cunosc. Dar pe ce sunt sigur este că va rezolva el cumva. Hero n-ar permite nimănui să-l manipuleze.

N-am ce să-i spun în momentul acesta, așa că ies din mașină și mă plimb încet pe alee. În apropiere găsesc o băncuță de lemn pe care o ocup. E zi frumoasă azi. Încerc să profit de ea ca să-mi limpezesc mintea. În capul meu sunt redate toate cuvintele auzite din conversația lui Hero și acel bărbat Ralph. Le răsucesc în toate felurile, dar nu pot ajunge la o idee finală.

Am o mie de variante, dar cele mai importante sunt în număr de două.

Fie, Dan are dreptate și Hero se va ocupa de probleme, fie, invers, unde Hero va ajunge să se căsătorească forțat cu fata aceea, iar eu îl voi pierde. Nu știu cum aș putea să-l ajut ca el să poată ajunge la prima variantă. Niciodată nu m-am simțit atât de neputincioasă pentru cineva.

Nu-mi dau seama cât timp a trecut de când am venit aici, dar în stânga mea s-a oprit Mercedes-ul negru al lui Hero și numai el se află în ea. Iese, ținând ceva în mână, care mai apoi o ascunde la spate ca să nu o văd. Mă trag puțin în lateral ca să-i fac loc și lui. Se așază încordat și înainte să spună vreun cuvânt mă cuprinde strâns în brațele lui. Îmi îngrop fața în scobitura gâtului său și după un scurt timp de stat așa, îi simt mușchii cum se detensionează.

– Mersi. Aveam nevoie de asta, încerc să-l mai liniștesc puțin.

– Nu la fel de mult precum aveam eu, suspină la final.

Îmi este frică să aduc vorba despre subiectul acesta, dar e neapărat să o fac.

– În legătură cu ce a spus Ralph. Ce se va întâmpla?

– Deocamdată nu pot face nimic, rostește încet de parcă nu trebuia să aud ce a spus.

– Andy mi-a spus ieri despre o nouă fată care s-a transferat din America la AS. Dacă fata aia a bătut atâta cale ca să vină aici, înseamnă că îi place de tine.

– Bell, ți-am mai spus. Eleanor este doar o prietenă pentru mine, exact ca și Briana. Am fost nevoit să petrec mult timp în compania ei pentru că tații noștri colaborează de foarte mulți ani împreună. Asta e tot. Gândește-te. Poate și pe ea au obligat-o la fel ca pe mine. Poate nici ea nu vrea să facă parte din acțiunile astea.

Este și asta o opțiune. Nu m-am gândit niciodată la asta.

– Așa hai mai bine să lăsăm la o parte discuția asta, de care nu trebuie să te îngrijorezi. Închide ochii. Am ceva pentru tine.

– E cumva lucrul acela pe care îl ascunzi la spate de când ai venit?

– Da. Și dacă închizi ochii îl vei primi.

Îmi mușc buzele și mă gândesc dacă să-l ascult sau să încerc să trag cu ochiul la lucrul pe care îl ascunde de mine.

– Hai să-ți spun un secret, se apropie ca să nu audă alții în afara noastră. Se simte mai bine dacă lași pe altcineva să o facă în locul tău. Lasă-mă să-ți arăt.

Buzele sale le ating pe ale mele, iar când mi-o ia pe cea inferioară între dinți și pune presiune ușoară pe ea, înțeleg despre ce vorbea. Fiecare sărut din partea lui e unic. Niciunul nu se aseamănă. Odată e inocent, odată e senzual, altă dată este ciudat de atractiv, dar niciodată plictisitor și monoton. De fiecare dată dau de ceva inovator, ceea ce mă face să-l vreau și mai mult alături de mine. Câte lucruri noi de genul acesta mai are să-mi prezinte? Cred că vor fi destule încât să mă înmoaie sub atingerile lui.

Nu și dacă se va căsători cu acea fată, îmi spune subconștientul.

Degetele mi se rulează printre firele lui de păr și-l trag mai aproape. Cel mai important bărbat a plecat din viața mea acum câțiva ani. Încă și acum sunt devastată din cauza a ceea ce s-a întâmplat.

După atâta timp cineva a reușit să treacă de zidurile imaginare pe care le-am construit în jurul meu și să-mi arate că iubirea are și părțile ei bune, nu doar cele rele pe care mi le aminteam. Într-adevăr, durerea pierderii acelei persoane le întrece pe toate, dar oricum merită să-ți asumi riscul pentru acea fericire. Și chiar dacă poate într-o zi ajungeam să ne despărțim, nu m-ar fi durut atât de tare precum acum. În acel caz amândoi am fi fost de acord că drumurile noastre nu se mai intersectează. Flacăra din noi care ardea unul pentru altul s-a stins și puteam înțelege asta, chiar dacă era dureros. Dar în situația actuală niciunul dintre noi nu vrea să o facă, nu suntem pregătiți să ne spunem adio. Pentru că ținem unul la altul mai mult decât la propria noastră persoană. Pentru că dragostea dintre noi e reală. Pentru că ne iubim.

– Te rog nu plânge, își trece degetele peste obrajii mei ca să îndepărteze lacrimile produse de tristețea acestei povești.

– Supernova, nu vreau să te pierd, încerc să mă uit spre el, dar ochii înlăcrimați îmi perturbă vederea.

– Princess, nici eu pe tine. Și ai să vezi că nu se va întâmpla cât timp nu pleci de lângă mine. Îmi întinde o hârtie cartonată aurită, împăturită în trei. Asta e în loc la lănțișorul de Crăciun. Țineam cadoul de ceva timp în mașină, iar în seara aceea de după competiție, când ți-am zis să deschizi torpedoul ca să scoți una din declarații, tu trebuia să îl găsești. Era exact sub acel dosar pe care l-ai luat, dar ca de obicei nu îți bagi nasul prin lucrurile altor persoane și nu te-a interesat de restul lucrurilor. Cred că putea fi și o armă albă pe acolo și tot nu mă întrebai de ea.

– Ce-i asta? vocea mea încă e tremurată.

– Deschide-l și ai să vezi.

Îmi trec degetele peste marginile fine ale cartonului și desfac cele două părți care acopereau scrisul din interior. În colțul din dreapta al foii se află o imagine a unei constelații. O săgeată subțire indică una dintre stelele de acolo. Încep să citesc și deja de la titlu lacrimile apar din nou.

– Îmi dăruiești o stea?

– Nu orice stea. Acea stea, arată spre imagine. Unghiul din care e făcută fotografia nu e același pe care-l vedem noi de pa Pământ. Vezi steaua aceea? își mută degetul puțin mai în dreapta peste steaua care e aproape lipită de a mea. Aceea e Sirius, cea de care mi-ai vorbit de Revelion. M-am interesat puțin despre ea și am aflat că de fapt steaua aceea luminoasă pe care o vedem noi de aici, sunt de fapt două. Ele împreună formează acea strălucire la care ne uităm. Sirius este cea din față, iar cea din spate este aceasta, mută degetul pe săgeată, care de acum înainte va fi numită Alena.

– De ce Alena? întreb amuzată.

– Pentru că Sirius este al doilea meu prenume. Așa că am ales ca steaua pereche al lui Sirius să fie denumită după al doilea tău prenume. Acum ori de câte ori te vei uita pe cer și vei observa steaua aceea strălucitoare, să te gândești că de fapt acolo sunt două stele binare, care poartă numele nostru, pe care nimeni și nimic nu o să le despartă vreodată. Ele trăiesc împreună și vor muri împreună acolo în cosmos. Așadar și noi vom face același lucru aici pe Pământ.

– E minunat. Îți mulțumesc din tot sufletul.

Îți mulțumesc pentru că ești aici cu mine. Că mă faci atât de fericită. Că te gândești la mine. Că mă cunoști atât de bine. Că faci totul pentru mine. Și pentru că mă iubești, aș mai fi continuat să-i spun dacă nu săream să-i găsesc buzele. Chiar dacă n-am reușit să-i zic aceste lucruri prin cuvinte, totul și chiar mai multe au fost transmise prin intermediul sărutului meu.