My Supernova

29

Tot drumul e dominat de liniște.

Briana trebuie să ajungă până undeva așa că șoferul o lasă mai întâi pe ea. După ce iese din mașină și închide portiera, lacrimile îmi năvălesc pe obraji ca o ploaie de diamante. Am încercat să lupt, dar într-un final am cedat.

Doar trei picături.

Acestea au fost lacrimile mele pentru minciuna pe care am trăit-o în această lună petrecută cu Marco Deniz. Închid ochii. În fața mea văd o stea, steaua mea, ce-și pierde din strălucire în întuneric, întunericul din inima mea, care se hrănește din amărăciunea și furia ce-o înconjoară. Durerea pe care o simt nu este mare. E aproape inexistentă. Poate că în adâncul meu știam că ceva nu era chiar în regulă cu relația asta.

Trent oprește mașina. Când îmi deschid ochii, sesizez că nu suntem lângă cămin unde ar fi trebuit să mă ducă. Ne aflăm în fața casei în care stă Supernova. Îmi vede expresia confuză așa că mă lămurește.

– Am primit ordin să vă aduc aici.

– Dar vreau să merg la cămin. Să stau în camera mea.

– Îmi pare rău domnișoară, dar nu pot să sfidez un ordin de la stăpân. Mai ales când e furios. Nu-mi permit să-mi risc slujba. Așa că te rog, ieși din mașină și du-te înăuntru.

Nu vreau să-i cauzez nicio problemă așa că fac cum mi-a zis. N-apuc să ajung bine lângă ușă că ea se deschide. În prag stă Supernova proptit pe cârjă. În condiții normale mi s-ar fi părut haioasă poziția, dar nu și acum. Nu-mi spune nimic așa că nici eu n-am să o fac. Trec pe lângă el cu bărbia înfiptă în piept, ca să nu-mi poată citi în ochi amalgamul de sentimente ce mi le-au produs Vivien și planul ei.

Acum totul are în sfârșit sens. Întâlnirile în grup, niciodată nu mergeam undeva singur și mereu Vivien era prin preajmă. Conversația ciudată din baie al viperei cu Marco în care ea îi dădea ordini să respecte planul.

După ce mă descalț, mă îndrept spre living și mă trântesc pe una din canapelele sale. Iau una din pernele pufoase de sub capul meu și mă întind de-a lungul canapelei. Țin strânsă pufoșenia la piept gândindu-mă că m-ar putea ajuta la ceva.

Cu pași mărunți, într-un final ajunge și el în living. Se apropie din ce în ce mai mult de locul în care stau eu. Se pare că n-are de gând să se așeze în niciun loc liber din încăpere, așa că-mi îndoi genunchii și-i permit să ia loc lângă mine. Cu ușurință se lasă pe spate și după ce s-a făcut comod, grijuliu îmi trage picioarele peste poala sa. Trasează linii de-a lungul tibiei cu buricul degetelor. Aș putea sta o veșnicie și tot nu m-aș sătura de acest lucru. Îmi place la nebunie când cineva îmi face așa, iar el cred că și-a dat seama de asta. Închid ochii și savurez atingerile blânde ce-mi sunt aplicate la fel ca un bandaj pe rănile exterioare. Doar că ele ajung și mai profund.

– Am auzit că ai tăvălit-o pe Vivien prin noroi pe acolo.

Am tresărit puțin când a început să vorbească. Credeam că mă va întreba despre pactul celor doi, dar se pare că m-am înșelat. Încet mă ridic în șezut și zâmbesc melancolic.

– Deja sunt o mulțime de videouri pe internet cu ea, mă anunță el.

– Mă bucur că ceva bun s-a ales din ziua asta.

– Sunt total de acord. Acum nu mai trebuie să stai pe lângă acel infam. Deniz ai dat de dracu'! Nu-ți dai seama ce fată ai pierdut.

– Una cu sindrom posttraumatic ce n-are curaj să pună un deget pe motociclete de nu mai știu câți ani. Sună chiar minunat! o spun ironic.