My Supernova

7

Mă îndrept spre terenul de fotbal în timp ce mă uit cu mare atenție prin iarbă ca să găsesc mingea. Dincolo de gardul ce separă terenul de locul în care mă aflu eu se aude o mare gălăgie. Parcă s-ar ține o petrecere sau așa ceva. Îmi ridic privirea să văd ce se întâmplă.

Când au ajuns persoanele astea aici? Chiar așa de adâncită am fost în gândurile mele că nu am auzit nici muzica pe care au pornit-o?

Și din nou îmi pierd concentrarea. Pe teren un grup de băieți joacă fotbal. Mă apropii și mai tare și observ că pe banca de pe margine stă un grupuleț de vreo șase sau șapte fete. Le fac galerie băieților. Bineînțeles că o zăresc și pe Vivien printre ele.

Așa deci. Ai decis să te înscrii la AS? Tăticul îți face din nou pe plac?

Of. Nu, nu, nu. Nu e bine. Eu nu sunt așa. Nu vreau să fiu rea cu nimeni, mai ales să le doresc răul. Îmi continui căutarea, în timp ce mai trag cu ochii la meci. O jumătate din băieții poartă tricouri, iar cealaltă sunt la bustul gol. Presupun că așa diferențiază ei mai ușor coechipierii de adversari. Toți sunt bine făcuți la corp. Oricare din ei ar putea să ajungă pe coperta revistelor de modă.

Au încetat să mai joace. Toți se îndreaptă spre bancă și își iau prosoapele să se șteargă. În continuare caut acea minge, dar nu pot să nu mă uit și înspre cei de pe teren. Adică cine ar putea să reziste unei asemenea tentații. Mai ales că acum am ocazia să îi studiez mai bine. Nu apuc să mă uit bine nici la vreo trei persoane că îl observ pe acel ticălos insuportabil, Hero. Stă jos, iar la el în brațe se află una dintre fete.

În momentul în care ochii mei fac contact cu ai lui mă întorc și îmi fixez privirea pe iarbă. Sper să nu mă recunoască. Dar șansele sunt mici. Am văzut cum i s-au mărit ochii de surprindere în acea secundă în care ne-am intersectat privirile. De când am fost informată în legătură cu programul de mentoring am știut că mă voi întâlni cu el odată și odată, dar nu am crezut că lucrul acesta se va întâmpla înainte să încep cursurile. Încă nu m-am pregătit psihic să îl am prin preajmă. Mai fac câțiva pași și prin toată verdeața observ mingea de tenis.

– Ai apărut în cel mai bun moment, îmi spun mai mult mie decât mingii.

O văd pe Andy că se apropie.

– Bella, ai găsit mingea?

– Da. Aici e.

– Atunci vino și joacă cu mine măcar un set. Bria nu mai poate. A zis că vrea să se odihnească.

– Ok. Hai să mergem.

Îmi întorc privirea înspre locul în care era Hero și nu îl văd nicăieri. Nu știu dacă acest lucru ar trebui să mă bucure sau nu.

Andy nu a vrut să îmi lase partea ei de teren, așa că m-am ales cu cea care are vedere exact înspre terenul de fotbal. Sper doar atât că nu voi mai întâlni azi alte persoane pe care nu-mi doresc să le văd.

– Hai să vedem dacă ai mai ruginit puțin, îmi spune Andy.

– Asta s-o crezi tu. Sunt cu o sută de ori mai bună la acest sport decât tine.

– Vom afla imediat Izabell!

– Ufff. Acum chiar m-ai enervat. Jucăm pe bune. Două din trei seturi. Cine pierde aranjează după meci terenul.

– Și face la celelalte masaj, adaugă ea.

– S-a făcut!

O aud pe Briana de pe bancă râzând.

– Ce e așa amuzant? mă răzvrătesc eu la ea.

– Nu este nicio problemă. Doar că mă distrez în preajma voastră. Îmi place să stau cu voi.

– Foarte bine. Oricum și dacă nu îți plăcea tot nu scăpai de noi. Ești colega de cameră a celei mai bune prietene ale mele, și zâmbim toate la cuvintele lui Andy.

Ne luăm pozițiile și începem. Câștig cu mare ușurință, chiar dacă am mai pierdut câteva puncte din cauza că mă uitam înspre terenul de fotbal. Dar de când am venit de acolo nu au mai continuat cu meciul. Au plecat.

Andy e puțin revoltată, dar cred că știa încă de la început că va pierde. Și știu din ce cauză a intrat în acest joc. Ca să nu mă mai gândesc pentru un timp la trecut.

– Of, îmi voi lua revanșa următoarea dată.

– Mă bucur că nu te-ai demoralizat.

Chicotește și se apucă de treabă.

– Eu mă duc să mai fac câteva ture de alergare. Vrei să vii și tu, Bria?

– Nu mersi. Stau bine aici.

– Okey. Mă întorc când ai terminat, Andy.

– Nu mai vorbi atâta și fă-ți treaba! mi-o trântește ea.

Îmi iau căștile și mi le conectez la telefon. Înainte să ies de pe teren mă întorc și îi spun lui Andy:

– Mersi! Ești o prietenă de nădejde.

Stă cu spatele înspre mine și îmi face semn cu mâna să plec. Dar știu sigur că a zâmbit la auzul cuvintelor mele.

***

După patru ture de pistă decid să mă întorc la fete. Spre surprinderea mea deja s-a întunecat. Sper că nu le-am făcut să mă aștepte mult. În drum spre terenul de tenis îmi scutur brațele și picioarele ca să se detensioneze mușchii, dar nu e îndeajuns. Îmi trebuie un duș fierbinte. Intru pe teren.

– Vai. Abia aștept să ajung la cămin să fac un duș.

Când analizez mai bine locul văd că nu e nimeni acolo.

– Andy? Bria?

Nu îmi răspunde nimeni.

– Fetelor, haideți! Ar fi bine să ieșiți acum din ascunzătoare.

Tot nimic. Deja mă panichez.

– Andy, știi că nu îmi plac chestiile astea, mă sperii ușor.

Mă simt ca în filmele de groază. Le urăsc. Niciodată nu am fost în stare să mă uit la ele. Simt că o iau razna. Dacă vor veni pe la spate și mă vor speria cred că aș face un atac de panică. Încep să mă uit pe lângă teren, apoi mă apropii de bancă. Mă așez și simt cum vederea mi se încețoșează de la lacrimile ce vin. Nu știu de ce îmi vine să plâng, cred că sunt sensibilă la astfel de lucruri. Pun măna pe tricou. Se pare că încă e umed, așa că decid că e mai bine să nu îl iau pe mine. Stau pe bancă câteva minute și ajung la concluzia că au plecat. Mă ridic să plec. Nu fac mai mult de cinci pași și simt că mă prinde cineva de umăr. Tresar și încerc să mă abțin să nu strig. Nu vreau să le dau satisfacția asta. Dar lacrimile îmi curg ca și apa din Cascada Niagara. Când mă întorc mă aștept să o văd pe Andy sau Briana. Dar m-am înșelat.

– Tu ce cauți aici? întreb în timp ce încerc să adopt un ton cât mai normal.