My Supernova

57

- Este ultima ta oră? mă întreabă când profesoara nu e atentă.

- Da.

- Și a mea. Să nu pleci după. Am ceva să te întreb.

Acesta va fi șansa mea să aplic planul discutat cu ceilalți. Trag de timp până când aproape toată sala se golește.

- Deci, despre ce e vorba? încerc să par curioasă.

- Hai mai bine să așteptăm până plecăm de aici. Și ar trebui să o facem cât mai repede, altfel ne vor asalta nebunele acelea.

Scot capul pe ușă să verific coridoarele.

- E liber. Putem merge liniștiți.

Ajungem afară și de data asta aștept ca el să înceapă să vorbească. Până atunci mă plimb liniștită pe lângă el și admir priveliștea oferită de parcul în care ne aflăm. Nu e foarte mare, dar iarba crudă de primăvară și copacii înmuguriți mă fac să zâmbesc.

- Ce frumos este aici! mă minunez. Cred că pot să înțeleg de ce sunt atât de vioaie albinele când vine primăvara.

Îmi închid ochii când o rază slabă îmi mângâie pielea feței. Inspir adânc aerul curat. Tocmai mi-am dat seama că am vorbit înaintea lui. Așa că dacă tot am făcut-o, voi continua. Peste un minut. Mai vreau să profit de vremea aceasta frumoasă și să stau cu ochii închiși la soare. O umbră acoperă lumina care bătea pe chipul meu. Eram sigură că mai înainte nu era niciun nor pe cer. Așa că, în momentul în care pleoapele mi se ridică, nu sunt surprinsă să întâlnesc chipul lui Supernova. Cu zâmbetul său încântător reușește să strălucească mai puternic decât soarele de pe bolta cerească.

- Ce e? îi pun întrebarea cu zâmbetul până la urechi.

- Am mai văzut privirea asta a ta o dată. Când eram la munte și te uitai la peisaje. Mă întrebam de ce nu te-am mai scos la o plimbare până acum. Dacă știam că vei reacționa în felul acesta, veneam aici în fiecare zi.

- Îmi place primăvara, dar cel mai mult ador când vine vara, când totul e atât de vesel și frumos, ceea ce nu pot spune despre toamnă. Și îți dau un pont. Nu aveai cum să știi că-mi place să stau afară, în natură, cât timp totul era uscat. Natura mă încântă când e vie și colorată.

- Am să țin minte.

- Acum îmi spui ce voiai să mă întrebi?

- Da, mă conduce spre o băncuță și îmi face semn să iau loc. Îmi scot apa din ghiozdan și iau o înghițitură ca să nu mă dau de gol când încerc să mă abțin din râs. E în legătură cu weekendul acesta, începe el. Nu ți-am mai spus lucrul ăsta, așa că nu ai de unde să știi. Sâmbătă e ziua mea de naștere. Am vrut să aflii înainte de la mine și nu de la cineva străin.

Ca să pară că eu nu aveam pic de habar de ce mi-a zis, încerc să simulez că mă înec cu apa băută. Mă uit spre expresia lui neimpresionată de prestația mea și ridic din umeri.

- Din câte văd, nu e o noutate pentru tine ceea ce tocmai ți-am spus.

- Nu. Veștile circulă repede pe la AS. Dar tot mi-ar fi plăcut să aflu mai repede chestia asta. Nu cu trei zile înainte.

- N-a venit niciodată vorba despre subiectul acesta. Erau altele mai importante de discutat.

- Hero, zilele de naștere pentru mine sunt sacre. Nu există ceva mai important decât ele. Tu știi cât de prost m-am simțit când o fată m-a anunțat de petr... tac din gură ca și când nu trebuia să menționez informația.

- N-ai de ce să ascunzi secretul despre petrecere. Am aflat și eu despre ea. Nu e tocmai cea mai bună idee să se răspândească zvonul acesta prin tot campusul cât timp sunt și eu prin preajmă.