My Supernova

98

♡IZABELL

În jurul orei șase, primesc un mesaj de la Supernova în care îmi scrie să cobor. Mă așteaptă la mașină cu un buchet uriaș de trandafiri roșii și ca și când mi-ar fi citit gândurile, îmi dăruiește și o cutie de trufe de ciocolată.

– Unde mergem? încep conversația în mașină.

– Vei afla în curând. Dacă îți spun acum nu va mai fi o surpriză.

Desfac trufele și încep să mănânc din ele. Îl servesc și pe Supernova, dar el mă refuză. Vreau să-i dau vestea cea importantă, dar ceva din mine îmi spune că mai bine aș fi mai subtilă la început.

– Am stat azi și m-am gândit la ceva, aștept să văd dacă e atent la mine.

– Și vrei să-mi spui la ce te-ai gândit sau trebuie să ghicesc eu?

– Ce părere ai despre a avea un nou membru în familia noastră?

– Am putea lua un câine, nu-mi înțelege întrebarea. Chiar mi-ar plăcea unul. Poate un labrador sau ceva mai fioros precum un rotweiller.

– Hero, îl opresc. Mă gândeam la un copil.

– Te referi la un copil al nostru sau unul adoptat?

– Logic că al nostru, îi răspund repede.

Îi urmăresc reacția care credeam că va fi una pozitivă, dar după fața lui încruntată și după modul în care degetele i se încleștează de volan, nu e tocmai la ceea ce mă așteptam.

– Nu, se aude venind dinspre el.

– Poftim? încerc să deslușesc cauza negației sale.

– Precum ai spus-o și tu de nu știu câte ori, deocamdată ne este bine exact așa cum suntem. Doar noi doi și atât.

Au! Asta a durut destul de mult.

– Dar parcă spuneai că vrei să ai copilași, încerc să nu mă dau de gol.

– Și încă vreau, dă un răspuns sec.

– Și nu crezi că a venit momentul să ne gândim serios la asta?

– Amândoi avem încă multe de făcut. Un copil e o responsabilitate foarte mare, iar noi nu suntem încă gata să o confruntăm.

– Dar dacă gândim mereu așa nu vom fi niciodată pregătiți.

Îmi așez brațele pe bordul mașinii și îmi proptesc capul pe ele. Trebuie să mă aplec din pricina senzației de greață care mi s-a format din nou. Nu a fost o idee prea bună de a mânca acele trufe în timp ce mergeam cu mașina.

– Izabell, nu știu ce te-a apucat dintr-o dată, dar te avertizez că nu-mi place discuția aceasta. Îți repet pentru ultima dată azi, nu vreau niciun membru nou în familie. Sper că m-am făcut clar.

Nu înțeleg ce l-a determinat să-și schimbe părerea despre un bebeluș. Țin minte cât de întristat era că nu mă gândeam să facem un copilaș cât mai repede posibil, iar acum parcă urăște această idee. Dacă i-aș zice că sunt însărcinată, mi-e frică că mi-ar spune să avortez fătul. Iar eu nu-mi doresc asta. Chiar vreau copilul acesta și pe toți cei care vor urma. Nu am de gând să omor o ființă nevinovată doar pentru un viciu.

– Trage pe dreapta, îi ordon încet.

Drumurile cu mașina nu-mi fac bine în niciun fel. Am nevoie de aer proaspăt ca să-mi revin, dar Supernova nu face ce-i cer.

– Am zis să oprești dracului mașina! ridic tonul la el ca să mă ia în serios de data asta.

Face precum i-am zis, iar după ce sunt sigură că roțile nu mai înaintează, deschid ușa și ies. Îmi proptesc podul palmelor deasupra genunchilor și rămân un timp așa aplecată. Nu aveam de gând să mai dau la rațe încă o dată, dar nu pot controla acest proces. Îmi sare în ajutor și îl las să stea lângă mine, chiar dacă în momentul acesta nu vreau nici măcar să-l văd.

– Bell, nu-mi spune că...

– E doar o toxiinfecție alimentară, îl mint, iar el pare ușurat de ce aude. Am și primit ceva medicamente pentru asta, dar va dura câteva zile până își vor face efectul, îmi continui fraza falsă ve am început-o ca să par mai convingătoare.

– Trebuia să-mi spui că nu te simți bine. Puteam să anulez planurile și să rămânem acasă să facem altceva.

– Ar fi mai bine să ne întoarcem. Chiar nu mă simt în stare să fac ceva. Vreau doar să mă odihnesc.

Dă din cap fără vreun comentariu. Mă prinde de talie ca să mă conducă înapoi la mașină, dar îl dau la o parte cu o răsucire ușoară a corpului.

– Mă descurc și singură.

Chiar dacă l-am respins, el tot îmi deschide portiera. Așteaptă până intru, apoi o închide ușor în urma mea. Se urcă la volan și după ce-și potrivește centura, întoarce mașina spre drumul spre casă. După puțin timp, își așază palma pe piciorul meu așteptând să-mi încolăcesc ca de obicei degetele cu ale sale. Vede că nu o fac, așa că îmi prinde el mâna de data aceasta. Mi-o retrag înainte să o poată lua. Știu că nu-i place ce am făcut, dar nici mie nu mi-a plăcut când a vorbit atât de crud cu mine mai înainte.

– Care-ți este problema! vocea lui răsună în vehicul.

Se enervează că nu-i răspund și apasă pedala accelerației până în pământ. În câteva secunde mașina propulsează înainte, acul depășind treapta de o sută de kilometrii pe oră.

– Ce faci! Încetinește odată! țip către el când văd că mașina tot prinde viteză. Hero, vrei să ne omori? vocea mea nu mai este tăioasă ci speriată și înfricoșată.

Acel noi, s-a referit și la copilașul pe care îl port în pântec, doar că el nu are de unde știi. Se trezește din furie când îmi aude tonul crispat și suspinele produse de plânsetul pe care nu am cum să-l opresc. Încetinim până aproape ca mașina să se oprească și ajungem în scurt timp înapoi acasă. Se întoarce spre mine întinzând brațul din nou spre mine.

– Iubito...

– Nu mă atinge, mă trag din cale mâinii sale și-mi șterg lacrimile de pe față.

Ezită între a face ceea ce i-am spus sau a-și continua acțiunea.

– M-ai întrebat înainte care îmi e problema. Tu! Tu ești problema mea. Nu înțeleg ce te-a determinat să-ți schimbi părerea despre bebeluși.

– Întrebarea asta ți-o pot adresa și eu. Până acum nici nu te gândeai la varianta aceasta, iar când în sfârșit avem aceeași părere că ne este deocamdată bine așa, tu îți schimbi gândurile în mod radical.

Cum să nu fac asta când acum știu cum e să îți dorești atât de mult un copil, pe care mai ales că îl și am deja.

– Din câte îmi dau seama se pare că nu pot purta o discuție normală cu tine.

Ies din mașina lui și trântesc în urma mea ușa. Chiar dacă este încă devreme, eu mă pun în pat. Mâine la prima oră am programare la medicul meu ginecolog, care-mi va da mai multe detalii despre sarcina pe care o port. În plus, dacă adorm nu mai trebuie să mă cert cu Supernova pe tema asta. Mâine după ce ajung acasă de la doctor, îi voi spune fără nicio altă cotitură că sunt însărcinată. Sper doar că-și va schimba viziunea când va afla de ce am insistat să-i spun că-mi doresc bebelușul. Cu siguranță am să-l păstrez de vrea, de nu vrea el. Îl iubesc pe Hero, dar îmi iubesc și bebelușul, iar dacă soțul meu nu va putea accepta această ființă nevinovată în viața lui, atunci înseamnă că nici pe mine nu mă mai vrea. Eu și copilul venim la pachet.