My Supernova

2

Nici bine nu apuc să închid ușa și mi se umple ochii de lacrimi. Pe loc izbucnesc în plâns. După două minute se aud bătăi în ușă și o voce de femeie.

– Bella, ești bine? Deschide-mi te rog.

Mă șterg pe față și îi deschid. Lângă ușă stă șefa cu o expresie miloasă pe față.

– Îmi pare rău fata mea. Uite! Ți-am adus bagajul și hainele de schimb. Ai lucrat destul azi. Schimbă-te și i-ați liber tot restul zilei.

– Mulțumesc, îi spun în șoaptă ca să nu plâng din nou și îmi iau lucrurile de la ea din mână.

Cu speranța că îmi va mai trece roșeața din ochi, mă mai spăl încă o dată cu apă rece pe față. Mă uit pentru ultima oară în oglindă și îmi dau seama că ochii îmi sunt la fel de umflați și roșii. Părul meu e încă umed. Acum acesta are o nuanță mult mai închisă decât cea normală, dar spre surprinderea mea chiar nu-mi stă rău. Totuși nu aș renunța la culoarea mea naturală de blond caramel. E cea mai potrivită pentru mine. După ce inspir adânc, deschid ușa și ies. Când ajung în dreptul caselor de marcat, observ ultima persoană pe care aș dori să o văd în acest moment... Hero. Presupun că a mers să își plătească nota. Încerc să îl ocolesc, dar e prea târziu. M-a văzut. Încerc să nu-l bag de seamă și să îmi văd de drum, dar iarăși mă prinde de braț și de data aceasta mă întoarce cu fața înspre el. La prima vedere are o privire confuză, parcă i-ar părea rău de mine, dar nu prea cred. O face ca să-și bată joc de mine așa cum a făcut-o mai devreme.

– Haide! Râzi de mine, că numai asta știi să faci! spun din nou cu ochii înlăcrimați. Am auzit multe zvonuri despre băieții ca tine, dar n-am crezut că atitudinea voastră e atât de rea, la final am rămas fără aer, ultimele mele cuvinte fiind aproape șoptite.

Mă uit la fața lui cu o privire mai degrabă nervoasă decât supărată și observ că la marginea buzelor i s-a format un mic surâs. Chiar are niște ochi incredibili, păcat de personalitate.

– Poftim! și îmi întinde un prosop.

Văzând că nu îl iau mi-l așază pe cap, acoperindu-mi fața. Îi simt măna lipită de creștet și căldura pe care o emană din ea. Pentru o secundă simt cum degetul lui mare îmi mângâie capul, dar cred că doar mi s-a părut. În situații normale acest gest ar fi liniștitor și chiar poate romantic, dar nu acum și nu pentru mine. Îmi dau prosopul de pe cap, pierdută puțin printre gânduri. Nu-mi pot da seama dacă această persoană este rea sau bună. De ce acum se comportă mai blând cu mine și la piscină a fost așa de crud? Oricum nu contează, trebuie să plec de aici cât mai repede. Nu mai vreau să văd azi pe nimeni, mai ales pe cei care m-au rănit.

– Nu am nevoie de ajutorul tău! a sunat mai dur decât aș fi vrut să o spun. Apoi îi împing prosopul în piept și mă îndrept înspre ieșire.

După ce ajung acasă, mă închid în cameră și îmi aprind televizorul să mă uit la un film, dar nu trec bine nici 15 minute și adorm. A fost o zi grea și stresantă. Mă consolează gândul că voi pleca la facultate și nu le voi mai întâlni pe acele persoane prea curând, poate chiar niciodată.