My Supernova

32

- Din câte se pare totul e stabilit, ne anunță Marco. Am ceva de făcut, așadar mă retrag de aici.

Coboară leneș treptele. După ce trece de Hero, se întoarce înspre el și adaugă:

- Tic-tac! Timpul trece. Îi face semn din cap către mine. După cursă te asigur că n-ai să o mai poți vedea, ce să zic de atins așa cum o faci acum.

Simt prin îmbrățișarea sa cum furia îi arde în sânge, dar când se întoarce cu fața la el pare total relaxat. Rămân în spatele lui Supernova să aud ce vrea să îi zică.

- Nu înțeleg de ce te stresezi atâta pentru o fată ca ea. Sunt mult mai multe în campusul ăsta care o depășesc pe ea cu mult. Alea sunt de nasul tău. Nu ea.

- Cred că vorbele astea ți se aplică și ție în acest caz. Atunci de ce mai poartă încă brățara ta?

- Poate că ai dreptate, dar eu am motivele mele, argumentează Hero.

- Motive? Și care ar fi acelea dacă se poate știi? Te lasă să faci ce vrei cu ea? Ți-o suge bine?

Nu pot să cred unde a ajuns această discuție. Mi se face rău și trebuie să mă abțin din răsputeri ca să nu vomit.

- Asta nu te interesează pe tine. Eu fac ce vreau și unde vreau cu ea cât timp plătesc pentru ea. Nu este nimic mai mult pentru mine decât o jucărie pe care o folosesc când mă plictisesc. Doar nu crezi că eu am nevoie de un meditator ca să mă ajute pentru examenele de final? E doar distractiv să o văd chinuindu-se să explice aceleași lucruri de zece mii de ori cât timp eu o fac pe prostul pe lângă ea. Mai se află aici doar pentru că mă ține destul de ocupat cu aceste drame din viața ei. E o bună distragere de la cotidian și de aceea mai poartă încă brățara mea. Așa ca să știi.

NU!

Nu mai pot. Nu mai vreau. Nu mai suport să ascult ce spune. Știam povestea aceasta a lui deoarece mi-a mai spus-o de câteva ori "nu ești decât o jucărie pentru mine", "o distragere", "mă ții ocupat când sunt plictisit", dar credeam că s-a schimbat ceva de atunci. De ce doare... atât de mult?

"Ea este doar o jucărie."

"Doar o jucărie."

"O jucărie."

Aceasta n-a fost prima dată când m-a numit așa, dar tot mă doare să aud cum vorbește despre mine. Poate din cauza că s-a purtat frumos în ultima perioadă m-a făcut să uit acest lucru, iar acum mi-a amintit cum era în primele zile după ce am venit la AS. A revenit la comportamentul său din acea perioadă. Dacă va rămâne așa în continuare nu face decât să-mi ușureze treaba și să mă facă să renunț mai repede și să plec astfel din locul ăsta, care credeam că mă va face fericită. Sau asta era în capul meu când am decis să mă înscriu la facultatea pe care a urmat-o Ezra. În acest moment pentru mine AS nu este decât un coșmar care nu vrea să dispară, la fel ca și cele pe care le am din timpul accidentului. Se rotește în jurul meu la fel ca un uragan ce nu vrea sa dispară, iar eu am obosit să încerc să mai țin față acestor situații devastatoare.

Așa înghețată cum eram, și nu din pricina frigului de afară, am reușit să-mi găsesc puterea să mă retrag de lângă ei în fugă. N-am mai urmărit filmul ce derula între cei doi și nici nu m-am oprit până nu am ajuns în camera mea și am închis ușa cu cheia. Făra să mai pot face vreun pas cad pe podea cu spatele lipit de ușă. Totul este negru. Nimic clar nu am în fața ochilor și nici în minte. Totul era mai simplu pentru mine dacă în ziua aceea eu aș fi...

Gândurile îmi sunt perturbate de bătăile puternice de deasupra capului meu. Oricine e după ușă eu nu-i voi mai deschide. Vreau doar puțină liniște ca să pot să îmi fac curat printre gânduri. Trebuie să îmi pregătesc un plan bun, altfel n-am să reușesc să scap de aici în veci. Dar aceste bătăi care nu se mai potolesc nu mă lasă să mă concentrez.