My Supernova

92

♡IZABELL

Am văzut imaginile ce s-au filmat în acel accident groaznic la aterizarea aeronavei pe pista aeroportului. Nu-mi pot imagina ce sentimente au trăit Hero și ceilalți în timpul în care credeau că eu am fost acolo. Nu știam ce s-a întâmplat când la telefon mi-a răspuns întâi Ralph. Ce căuta Ralph cu mobilul lui Supernova. Apoi când am cerut să mi-l dea să vorbesc cu el, Hero se purta extrem de ciudat. Dar vocea, vocea aceea cufundată în mâhnire și durere n-am să o pot uita niciodată. Nici nu mă mai pot gândi la momentul acela deoarece mi se formează un nod în gât care e pe cale să explodeze în lacrimi. Și da. Am plâns mult. După ce le-am explicat tuturor cum am pierdut eu acel zbor, slavă cerului, și am închis apelul, nu m-am mai putut abține și am izbucnit în plâns. Am ajuns acasă cu ochii umflați și roșii, mama și Tomi neștiind ce am pățit. Nu le-am mai spus de acel incident groaznic pentru că se speriau degeaba.

Cu cât mă gândesc mai mult la acel început de săptămână, cu atât imi este mai greu să mă concentrez și să nu plâng. Așa că îmi șterg totul din minte și mă bucur de oportunitatea pe care o am. Azi nu este zi de tristețe, din potrivă. E cea mai genială zi din toate cele avute până în momentul acesta. Am o presimțire foarte bună în legătură cu această ocazie de a mă muta.

Stewardesele ne roagă pe toți să luam loc și să ne punem centurile pentru ca să ne pregătim de aterizare. În mai puțin de zece minute voi începe o nouă viață în orașul New York, alături de o echipă de elită de motocross și cel mai important, împreună cu cel care împart niște sentimente atât de profunde, încât mă simt fără puteri când el nu este prin preajma mea. Nu încape nicio îndoială că el e cel pe care îl iubesc cu adevărat.

Când avionul ajunge cu bine pe sol expir ușurată. În tot acest timp mi-am ținut respirația involuntar. Recunosc că mi-a fost teamă la întoarcere să mă urc în vreun avion, dar dorința de a-mi schimba viața în și mai bine, m-a determinat să merg cu capul înainte. Nimic nu mă poate opri din a face ce-mi doresc fiindcă sunt fiica lui Ezra Ren, iar nici el nu a renunțat să lupte pentru ceea ce iubește și datorită tatălui meu eu încă sunt aici, continuând să trăiesc mai departe viața pe care și-a dorit-o să o am. Una plină de bucurii în care să-mi îndeplinesc visele și tot ceea ce îmi propun să realizez.

Trag după mine o valiză nu foarte măricică și mă îndrept spre ieșire. Chiar în fața porților, o mulțime de băieți pe care nu-i recunosc, dar din câte îmi dau seama ei mă cunosc foarte bine, sar la o grămadă pe mine și mă strâng puternic în brațe.

– Bine ai venit la noi în echipă, Izabell! îmi strigă în ureche unul dintre ei care după voce seamănă cu Jared.

Mă iau pe sus și încep să mă arunce în aer, în timp ce toți exclamează și strigă numele echipei.

– Dy-na-mic! mă prind din aer și continuă mai departe cu acțiunea. Dy-na-mic! mă mai aruncă o dată. Dy-na-mic! o fac iarăși. Dynamic! urlă toți în cor în timp ce de data asta nu mă mai aruncă ce mă așază cu picioarele pe sol.

– Sunteți geniali, băieți! zâmbesc de numai pot când îi văd pe toți entuziasmați de venirea mea aici.

– Izabell, nu suntem prea familiarizați să primim în echipa noastră fete, de fapt nu am mai primit vreo fată la noi în echipă, dar suntem încântați să te avem alături, îmi spune noul meu domn antrenor în timp ce-mi dăruiește un buchet uriaș de flori.

– Vă mulțumesc tuturor. Nu mă așteptam să mă primiți cu așa de mult entuziasm. Cu siguranță ne vom înțelege de minune.

– Fără îndoială, afirmă Jared.