Mă ridic de pe pătură și îmi iau apa, bând în timp ce îmi scot telefonul, pregătit să le fac celor doi poze în timp ce se jucau în apă. În timp ce ne plimbam, am găsit o zonă mai retrasă și nu foarte populată, unde am hotărât să ne așezăm. Subaru mă observă și râzând îmi face semn să mă alătur și ei lor, pun telefonul în buzunarul ghiozdanului și mă apropii de ei.
-În sfârșit!
-M-ai așteptat?
Subaru aprobă frenetic din cap și mă stropește în timp ce Akihiko râdea și la scurt timp se alătură lui Subaru. Încep și eu să îi stopesc până mă dau bătut și încetăm, Subaru se apropie de mine și îmi prinde mâna, privindu-mă cu ochii de cățeluș plouat.
-Hajime, nu știu înota și nici Akihiko, mă înveți?
Îl privesc pe Akihiko ce râdea pe sub mustăți și îmi dau seama că doar l-a păcălit pe mititel că nu știa înota. Îl iau în brațe și mă apropii de Akihiko ce era puțin mai în față, unde apa era mai adâncă, îl prind de talie și îl aduc mai aprope, privindu-l în ochi.
-Se pare că voi avea doi învățăcei.
Micuțul chiuie de bucurie în timp ce zâmbetul lui Aki piere pe timp ce își dă seama că nu mă refeream la înot în privința lui. Petrecem timpul pe plajă până simt vântul ce a devenit mai repede și hotărăsc că e timpul să ne întoarcem până nu prinde micuțul o răceală. Când ajungem la cazare îi las pe ei să facă primi baie în timp ce eu comand de mâncare și caut un film pentru copii de vizionat.
-Totul e pregătit?
Îi simt mâinile în jurul taliei mele și bărbia pe umărul meu. Îmi pun mâinile peste ale sale și îl las să îmi sărute pielea gâtului în timp ce eu îi zic de cele două filme ce mi se păreau numai bune.
-Până termin eu cu baia, voi doi hotărâți la care ne uităm.
Îi las și fac un duș, întorcându-mă la ei, fix când ajunge și mâncarea. Privim filmul în timp ce mâncăm, spre final Subaru adoarme și cu grijă îl duc în pat.
-Mergem pe balcon?
Îl urmez pe balcon și îmi aprind o țigară în timp ce mă așez pe fotoliu lângă el. Se strecoară în brațele mele și eu pot doar să mă bucur de sentimentul de liniște ce mă cuprinde.
-Mi-aș dori ca fiecare zi să fie ca cea de azi.
-Și eu.
După un moment de liniște, unde se auzeau doar respirațiile noastre și marea, un gând mă încearcă și nu pot decât să îi dau glas, fără să mă mai gândesc la urmări.
-Aki, ce zici de un copil?
-Un copil?
Se desprinde de brațele mele și mă privește uluit și oarecum speriat. Las țigara în scrumieră și îi prind mâna în ale mele, încercând să înțeleg ce se petrece în mintea lui.
-Aki, s-a întâmplat ceva?
-Vrei să adoptăm un copil?
-Dacă te deranjează, putem discuta altă dată.
-Hajime, nu cred că înțelegi. Amândoi suntem ocupați, tu mai ales acum!
-Akihiko, ști că nu e așa, acum e doar puțin mai aglomerat cu contractul ăsta și renovațiile orfelinatului. După ce se vor liniști apele totul va fi ca înainte.
CITEȘTI
Adopted love
Storie d'amoreAkihiko a umblat de când avea doar cinci ani de la un orfelinat la altul. Traumatizat din cauza pierderii părinților de la o vârstă fragedă și abuzat, acesta se închide în el, refuzând să vorbească sau să se atașeze de o persoană, aceasta find și pr...
