Bad Intentions †

Capitolul51. Promisiuni

-Pai de ce ai fi tu?...Tu mereu mergi la culcare inaintea mea si...

M-am oprit pentru ca pur si simplu nu am putut continua sa-i spun lui acest lucru jenant. E jenant.

-Spune.

-Nu conteaza...e prea copilaresc. Imi intorc privirea in alta parte si expir iritata. Ma simt presata de el si nu-mi place.

-Hei, isi duce mana sub barbia mea si o ridica usor ca sa-l privesc din nou, sunt doar eu,  Alex. Nimeni inafara de stricatul de mine.

Am ras la remarca rautacioasa despre el si i-am zambit compatimitor.

-Esti stricat,  dar te pot repara daca m-ai lasa.

-Nu schimba subiectul,  Alexandra.

Ah,  urasc cand imi spune tot numele.  Prefer sa-mi spuna doar Alex,  nu Alexandra,  Morgan sau in alte feluri.  Doar Alex...suna bine doar cand o spune el.

-Nu imi mai spune asa.

-Dar cum vrei sa-ti spun eu tie? Ma ia mai strans in brate si imi saruta fruntea. De ce face toate astea chiar acum? De ce nu putea sa fie asa din ziua aceea? De ce a trebuit sa fie nevoie sa vina sora lui si prietenii ca sa se poarte astfel? De ce?

-Doar Alex. De fiecare data cand o spui tu,  un fior ma trece pe spate.  Nu prea cred ca trebuia sa spun asta... m-am jenat.  De ce oare am spus asta cu voce tare,  asta trebuia sa ramana in mintea mea,  acolo in spate intr-un colt intunecat. Simt cum focul din mine creste si sporeste cu cat stau mai mult in bratele lui. Eu sunt foc,  iar el e foc.  Nu ne putem stinge unul pe celalalt,  iar el scoate tot cei mai rau din mine,  dar in acelasi timp ma face mai buna. Oare pot sa-l iubesc? 

-Imi place,  Alex. Spune cu o voce mai,  senzuala? Deoarece pielea mea este a unei gaini. Rad la gandul asta si il las mai apoi de o parte.

-Stiu...ăăă,  Harry? Crezi ca putem merge jos sa...sa le spunem ca...ca ar putea...

-Ca ar putea ramane? Sigur.  Sunt prietenii mei si nesuferita de sora-mea... dar in fine.  Daca tu iti doresti sa ramana,  atunci bine.  Dar doar in seara asta,  mai mult nu. 

-Bine. Sunt fericita ca raman si in seara asta,  mi-au lipsit asa de mult si mi-ar fi plact sa ii am mai aproape.  Totusi ma bucur.

L-am strans pe Harry mai tare in brate si mi-am afundat capul in pieptul sau.  Miroase mereu asa de proaspat... mereu a menta si a el.

-Dar hai sa nu ocolim primul subiect.  Spune-mi ce aveai de gand sa-mi spui. Nu cred ca as rade sau ceva.  In nici un caz,  crede-ma.

-Bine...pai vroiam sa-ti spun ca nici macar o data nu ne-am spus noapte buna inainte de culcare...tu mereu plecai in camera ta,  iar eu dupa tine in a mea. Poate pare stupid,  dar am o presimtire ca inainte de culcare,  inainte sa se petreaca accidentul,  cineva imi spunea 'noapte buna' si stiu sigur asta.  Nu stiu cum,  dar stiu.

Nu am m i spus asta pana acum,  dar incep sa imi amintesc mici amanunte petrecute in trecut.  Nu foarte multe,  dar intr-o seara mi-a aparut brusc in fata o imagine cu o cladire mare si multi adolescenti si l-am vazut si pe Harry.  Atunci mi-am dat seama ca era prima zi in care l-am vazut.  Nu am vrut sa-i spun pentru ca nu eram sigura de asta,  dar acum sunt ferm convinsa.

-Serios? Ma bucur pentru tine...si nu. Nu e jalnic sau copilaresc,  este un gest frumos.  Ai vrea sa-ti spun mereu noapte buna inainte de culcare?

-Nu stiu. Poate. D-Da,  mi-ar placea mult. Ii spun in final si ne desprindem din imbratisare,  dar el imi tine mainile in ale sale.  Mereu sunt reci si aspre.