Regatul Inimilor de Gheață

Prolog

Întrebarea vieții mele: oare de ce e atât de greu să supraviețuiesc? Dacă sunt uitată de toți si trăiesc în vârful unui munte nu înseamnă că nu exist.

Mă numesc Henriette Wellington, iar asta e povestea vieții mele.

Trăiesc în pădure, la marginea acesteia. Sunt singura de pe aici, am fost alungată din sat din cauza faptului că părinții mei au fost considerați trădători. Iar ceea ce e cel mai groaznic e faptul că... ei bine... nu vreau să vorbesc despre asta, însă trebuie. V-A-M-P-I-R-I! Acele ființe sugătoare de sânge domină peste tot în zilele astea. Nu doar că nu au suflet, au fost blestemate să îl piardă de o vrăjitoare foarte puternică. Cu toate că sunt unii vampiri care se îndrăgostesc, sfârșesc prin a muri rapid în chinuri, deoarece aceasta era consecința blestemului. Nu pot spune decât că viața mea poate lua oricând o întorsură groaznică, iar asta e deja mult prea previzibil. Ceea ce e cu adevărat îngrijorător e faptul când dispar fete din întreaga țară, e ceva cu adevărat groaznic. De obicei, vampirii atacă fetele la domiciliu, pentru ca mai apoi să lase suferința în sufletele celor apropiați. Ah, urăsc creaturile astea fără suflet! Ei practic supraviețuiesc cu suferința noastră.

Această retrospectivă o fac din cele mai întunecate camere ale regatului, dar vă voi spune tot ceea ce mi s-a întâmplat.

Nu făceam decât să gătesc. O prăjitură în aceste zile era ceva cu care mă puteam delecta lejer. Priveam neajutorată copacii care se unduiau dintr-o parte în alta, ceea ce nu făcea decât să îmi încurce socotelile. Vântul nu e întocmai prietenul meu, îmi da impresia că dușmanii vin rapid după mine. Mă gândeam la acele fete răpite, sigur e mâna vampirilor, însă cine ar face ceva atat de crud? Stai așa, regele și familia lui nu își părăsesc palatul! Da, asta trebuia să fie!

Tot gândindu-mă, pun prăjitura bine făcută în cuptor și îl pornesc. Hotărăsc să merg putin pe veranda micuța a casei mele. Îmi iau un pahar de lapte și mă așez pe unul din scaunele vechi așezate pe podeaua care scârțâia sub greutatea mea. Privesc înspre cerul senin când, deodată, văd pe cineva fugind și mă grăbesc să intru în casă. Sunt speriată, nu știu ce se petrece. Închid repede toate geamurile, perdelele le trag, opresc cuptorul și mă așez pe pat inocentă. Ar fi bine să treacă pe lângă casa mea fără să o observe însă bineînțeles că nimeni nu ține cu mine. Se aude un ciocănit în ușă. Mă apropii de aceasta și aud o voce disperată.

- Te rog, deschide, sunt om! Te rog!

Deschid rapid ușa și un bărbat intră înăuntru fără a fi invitat de către mine, ceea ce mă șochează. Însă, e o veste bună, toți vampirii trebuie să fie invitați pentru a putea intra. Acesta închide ușa și mă privește speriat.

- Nu îți dau mai mult de 18 ani! zâmbesc eu înspre el, iar acesta se așează în genunchi în fața mea.

- Te rog, salvează-mă!

Ok, deci asta chiar a fost ciudat.

- Ce pot eu să fac?