Decepția

II.O carte deschisă

DESCHIS: cinstit, comunicativ, expansiv, neprefăcut, prietenos, receptiv, sincer, sociabil, volubil. 

-Louis?Ce s-a întâmplat?

Am așteptat și am tot așteptat. Orice era mai bine decât liniștea aceasta infernală. Aveam impresia că ceva foarte rău s-a întâmplat pentru că se comporta atât de bizar, iar modul n care se prezenta nu era plăcut deloc. Louis era tensionat, nu neapărat speriat, dar urma de îngrijorare de pe chipul său nu putea fi ignorată. Oftând adânc, fiind sătulă de această situație, știam că mai repede sau mai târziu va vorbi. Îmi doream să fie aici, dar nu se putea aștepta să nu pun întrebări. Aveam nevoie de explicații.

-Louis! Pentru numele lui Dumnezeu! Ce se întâmplă? întreb eu, deja simțindu-mi tensiunea crescând. Temperamentul meu vulcanic ieșea la iveală în aceste situații neprielnice. Nu mă puteam stăpâni dacă cineva nu îmi explica ceea ce era necesar să știu. Este una dintre singurele lucruri care îmi declanșează furia. 

-Louis, vorbesc serios! Dacă nu îmi spui ce ai acum jur că -

Nu am apucat să-mi termin propoziți, Louis năpustindu-se asupra mea, sărutându-mă cu atât de multă pasiune și dorință încât am crezut că mă va lăsa fără aer. Degetul arătător pe care l-am ridicat amenințător a rămas acum în aer, mai apoi întreaga mea mână prinzându-se de ceafa, trăgându-l mai aproape de mine. Mâinile lui au rămas pe obrajii mei, sărutul fiind o combinație de pasiune și dor dulceag. Buzele lui erau moi, iar eu puteam să le sărut o viață întreagă atât de mult simțeam că depind de acest om. Când buzele sale s-au retras pentru a ne putea trage suflul, i-am observat ochii disperați și încruntătură dintre sprâncene. Arăta obosit, extrem de obosit și totul se observa pe chipul său. Nu era în apele sale, iar eu nu știam cum să procedez. Niciodată nu s-a comportat în acest fel. Mereu îmi spunea dacă îl deranja ceva și încercam să rezolvăm totul împreună. Louis nu mi-a ascuns nimic niciodată pentru că știa că în final, totul va fi bine iar problemele noastre vor fi rezolvate.

-Lou, șoptesc eu dându-i mâna de pe fața mea, strângând-o între degetele mele. Vreau atât de mult să-mi spună care era problema. Doar dacă știam ce se întâpla, îl puteam ajuta. 

-Antonia, șoptește acesta, urma unui zâmbet revărsându-se pe fața sa. Mă privea atât de ciudat dar vedeam că nu știa ce altceva să spună. Îmi mângâia părul și pentru câteva secunde, m-am lăsat purtată de atingerile sale, revenind apoi la realitatea crud. Luându-l de mână și trăgându-l spre dormitor,tot ceea ce îmi doream era să îl țin în brațele mele și să ascult tot ceea ce avea de spus. Am aruncat telefonul de pe pat văzând că tata era cel care m-a sunat înainte dar am decis să-mi închid telefonul în această seară pentru a nu exista întreruperi. Doar eu și cu el.

-Ți-e foame? întreb eu. A dat din cap așa că m-am dus repede în bucătărie și i-am pregătit un sandwich și un pahar de apă. Le-am dus în cameră și le-am pus pe noptieră, aluturându-mă lui înapoi în pat. Stătea pe o parte și era cu spatele la mine dar asta nu m-a oprit să-mi înconjor brațele în jurul taliei sale, capul meu așezându-se între gâtul și ceafa sa.

-Îmi spui ce ai pățit? Te rog,  îl implor eu strângându-l mai tare .A oftat dar a rămas tăcut. Abia dacă a spus două cuvinte de când a ajuns aici. Nu înțelegeam de ce nu vorbea. Cel mai oribil sentiment este să iubești pe cineva și să vezi că ceva nu este în regulă, dar să nu poți face nimic. Când mi-am împărtășit sentimentele față de Louis, în ciuda faptului că el mi le-a reciprocat , era încă puțin speriat. Mi-a spus că oricât de mult m-ar iubi, nu vom fi împreună pentru totdeauna. Eu i-am spus că îl voi iubi pentru totdeauna dar el continua să-mi spună că nu există ''pentru totdeauna''. Atunci i-am spus că are dreptate, ''pentru totdeauna'' nu există dar eu îl voi iubi până în momentul în care voi muri pentru că atunci ''pentru totdeauna''-ul meu se va sfârși. Țin minte că a rămas îngândurat mult timp după ce i-am spus asta și în final mi-a dat dreptate, dar știam că ceva îl măcina încă de pe atunci. Simțeam că Louis este mai mult decât iubitul meu. El este singura persoană cu care pot vorbi când am o zi proastă și să știu că mă poate ajuta, singura persoană care indiferent de situație, nu m-ar judeca. El este punctul meu de sprijin, cel mai bun prieten al meu. Deci să spun că Louis este doar iubitul meu ar fi o prostie pentru că el este mult mai mult de atât.

-Te iubesc, sopteste dintr-o dată, luându-mă prin surprindere după starea de liniște în care erau cufundați amândoi. Inima mea cred ca a plâns când i-am auzit vocea atât de spartă rostind acele două cuvinte. Niciodată nu m-am mai simțit așa când mi-a spus că mă iubea, nici măcar prima oara când a făcut-o. Inițial era un sentiment aparte, ceva nemaiîntâlnit, dar acum inima mea nu a început să bubuie de fericire, eram mai mult cuprinsă de o tristețe.

-Te iubesc Lou. Te rog, vorbește cu mine, insist. Și-a mișcat trupul, acum fața lui fiind la doar câțiva centimetri de a mea, având o privire tristă dar cu toate acestea a reușit să-mi zâmbească puțin când mi-a văzut privirea îngrijorată.

-Vreau să-ți dau ceva înainte, spune el repede după care se ridică și iese din cameră. Am presupus că a mers la jacheta sa și a luat orice ar fi fost lucrul pe care urma să mi-l dea. Când s-a întors avea un zâmbet drăguț pe fața ca și cum ar fi așteptat toată ziua acest moment. Nu îmi pot da seama cum a trecut de la băiatul îngândurat la o ființă atât de vioaie și drăguță. Era confuz, tot ceea ce era el în acest moment era straniu.

Și-a ținut mâinile la spate, zâmbindu-mi,  făcându-mă să-mi dau ochii peste cap .A început să chicotească și s-a așezat înapoi în pat, acum stând amandoi în șezut. M-am uitat la el confuză , acesta scoțând de la spate un pandantiv înfășurat cu o sfoară de culoare închisă. Am mai văzut pandantivul acesta, îl purta mereu la gât spunându-mi că îi amintea de bunicul sau. Era foarte important pentru el, iar eu nu înțelegeam de ce este în fața mea.

-Ce faci? mă bâlbâi eu. Nu știam ce voia să-mi demonstreze acum. Nu înțelegeam ce rol avea acest pandantiv care are o importanță sentimentală pentru el extrem de mare.

-Vreau să îl ai tu. Vreau să-ți aducă aminte de mine în caz că voi păți ceva, îmi spune el luând lanțul și punându-mi-l în jurul gâtului. Era destul de lung, ajungându-mi până aproape de spațiul dintre sâni dar culoarea pandantivului contrasta perfect cu pielea mea albicioasă. Cu toate că momentan exista o urmă ușoară de bronz, aceasta urma să dispară în câteva săptămâni oricum.

-Ce vrei să spui, Louis? Dacă ți se va întâmpla ceva? întreb eu confuză privind lănțișorul, jucându-mă cu el.

-Păstrează-l, Antonia. Vreau să îl ai. E extrem de important pentru mine și știu că așa vei avea o parte din mine mereu cu tine, îmi spune el luându-mi mâna și ducând-o la buze, sărutând-o ușor.

-Nu ți se va întâmpla nimic. Vom fi bine amândoi, nu am nevoie de o bijuterie. Am nevoie de tine, insist, scepticismul din ochii mei observându-se.

-Te rog. Doar ascultă-mă măcar acum. Păstrează-l, îți va aduce mereu aminte de mine, spune el punându-și mâna peste locul în care îmi bătea inima cu putere. Am tras o gură mare de aer simțindu-i degetele mângâindu-mi ușor pielea gâtului, apoi prinzându-se de talia mea, ridicându-mă pentru a sta în poala sa. Mi-am dus mâinile în părul sau, simțind moliciunea printre degetele mele, trăgându-mă apoi pentru a-l privi. 

-Mulțumesc, spun, degetele mângâindu-i pomeții. 

Trăgându-mă într-un sărut pasional fără să mă lase să vorbesc, cuvintele mi-au fost pur și simplu înghițite de gura sa care se mula perfect cu a mea, gândurile mele fiind total în altă parte acum. Chiar dacă voiam să mă gândesc la el și la ce se întâmpla, îmi era imposibil. Totul era atât de intoxicant. Mirosul său, atingerile sale, iubirea pe care mi-o oferea în acest moment făcea imposibilul pentru partea mea rațională care dorea să se gândească la atitudinea lui. Nu puteam gândi. Era doar el, atingerile lui, felul în care îmi spunea ca mă iubește, felul în care făcea dragoste cu mine cu atât de multă pasiune. Era grijuliu și atent cu mine, chiar dacă am mai făcut asta de nenumărate ori parcă acum este ceva diferit. Încerca să-mi transmită ceva și nu știam ce. Nu îmi puteam da seama, nu în starea în care mă aflam acum- îmbătată de el, de mirosul său, de atingerile lui fine pe pielea mea încălzită. Era doar el și cu mine pentru această noapte.