Decepția

XI.Invizibili

INVIZIBIL: Care nu se vede sau nu se poate vedea; (de) nevăzut; nevizibil. 

-Îmi poți spune ce a fost cu scamatoria aceia, Antonia?

Nu îmi venea să cred că bărbatul autoritar din fața mea putea fi atât de crud. Învățasem că Harry Styles era lipsit de compasiune dar faptul că acum se afla în fața mea, întrebându-mă pe un ton furios de ce m-am oprit să ajut un suflet nevinovat mă face să cred că persoana cu care trebuia să îmi petrec timpul era mai diferită de mine decât credeam.

-Vorbești serios? întreb eu, vocea mea sunând extrem de spartă, știind că îi testam limitele. Aveam impresia că el se aștepta la o total altă persoană; nu o fată care să îi țină piept și să îi refuze comentariile grosolane. 

-Ești în ape tulbure, nu mă mai testa, murmură acesta, strângându-și cu putere pumnii făcându-mă să-mi rotesc ochii și să îmi mușc limba. 

Aveam atât de multe să îi spun, era imposibil să rezist. Harry era problematic, era un inadaptat, antisocial și extrem de crud. Faptul că trăia cu impresia că mă va putea controla era cea mai mare problemă, iar eu nu mai aveam de gând să îl las să continuie acest joc fără sfârșit.

-M-am săturat. Nu înțeleg care este problema ta. Controlul pe care îl ai asupra mea este inexistent dacă nu ai observat. Ești doar un tiran acum, îi spun eu, aerul intrându-mi în organism odată ce am terminat de vorbit. 

-Nu cred că ești aici să îmi dai lecții de comportament. Nu te pot ține în siguranță dacă te comporți ca un copil răsfățat, continuă acesta, ochii săi închiși trimițând săgeți în direcția mea, aerul din cameră încălzindu-se odată cu răbufnirea noastră.

-Poate ar trebui să-și scoți capul din fund, Harry! Era un simplu copil, nu cred că m-ar fi putut răpi, îi spun eu, privindu-l cu o atitudine lipsită de condescendență.

Privindu-mă cu o duritate aparte, a luat o gură mare de aer, privire sa furioasă rămânând fixată în direcția mea, corpul său tensionat căpătând nuanțe fantomatice. 

-Nu mă testa, sunt deja destul de nervos, murmură acesta, pufnind odată ce a observat intenția mea de a continua această ceartă. 

-Chiar te rog, arată-mi ce poți, îi spun eu, fermă și lipsită de vreo emoție. Uram acest moment, această situație în care eram dar nu mai putea continua- el trebuia să fie oprit.

-Încetează! Încetează să mă mai provoci. Știi bine că nu va ieși nimic bun din asta , urlă el apropiindu-se extrem de mult de mine, degetul său arătător ridicat amenințător spre mine.

-Din momentul în care ne-am întâlnit te comporți îngrozitor cu mine. Nu mai pot continua așa, îi spun eu, furia curgându-mi prin vene în ciuda faptului că eram încolțită între corpul său masiv și ușă.

-Ți-am mai spus, nu sunt aici să-și fiu prieten. Protecția și prietenia sunt două lucruri complet diferite, înțelegi? 

-Sunt un simplu om și cred că minimul de respect pe care ți-l cer nu este atât de mare. Vreau doar să nu mai fiu tratată ca un gunoi sau ca un copil care habar nu are pe ce lume trăiește.

-Trebuie să rămânem invizibili. Bagă-ți asta în minte, înțeles prințeso? mârâie el, ignorându-mi protestele. Apelativul sarcastic nu ajuta, făcându-mi nervii să se întețească și mai mult.

-Exagerezi. Nu am făcut nimic pentru a arăta contrariul. Nu cred că am vorbit cu cineva înafară de acel băiat, tu doar cauți motive să te cerți cu mine, îi spun eu, exasperarea citindu-mi-se în voce, chipul trădându-mi oboseala.