Decepția

XLII.Impulsivitate

IMPULSIV: Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls.

Nu știu ce era mai rău, faptul că trebuia să stau în aceeiași cameră cu Katrina care continua să se aghețe de Harry ca și cum ar depinde propria ei existență de felul în care aceasta este percepută de el, sau comentariile continue ale lui Kit, tonalitatea folosită de el având mai mereu o tentă sexuală. La început acest lucru nu m-a deranjat pentru că nu mă puteam gândi la el avându-l pe Harry mereu lângă mine, dar după câteva pahare de vin, cred că Harry a decis să se destindă puțin, fiind mult mai doritor decât aș fi crezut vreodată în a o ține pe Katrina aproape. Nu puteam spune că acest lucru nu mă deranja pentru că aș minți, mă deranjează dar nu e ca și cum aș putea să-l confrunt și chiar dacă aș face-o, nu cred că i-ar păsa.

Harry a dat dovadă în unele momente, rare într-adevăr, că ține la mine într-o măsură și că îmi vrea binele. Dar parcă tot ce am încercat să construim în ultimul timp, s-a dus pe apa sâmbetei în momentul în care blonda cu picioare excepționale a pășit în cameră. 

-Cred că este momentul să mergem să ne odihnim, nu credeți? Nu avem prea mult timp la dispoziție și trebuie să fim cu mintea liberă mâine pentru a ne face planul deci cred că ar trebui să lăsăm această ''petrecere extraordinară'' pe mai târziu, spune dintr-o dată Stella, făcându-ne pe toți să o privim aprobator. 

-Ah, planuri de noapte. Preferatele mele. Eu propun să ne grupăm: eu și Antonia pe canapea, Harry și Katrina în cameră iar tu Stella poți dormi pe jos, spune Kit, zâmbindu-mi șiret, ochii mei mărindu-se în timp ce expresia Stellei s-a schimbat, furia acaparându-i simțurile.

-Da, este o idee perfectă. Haide Harry, avem de vorbit atââât de multe, vorbește Katrina cu un aer entuziasmat, făcându-mă să-mi strâng pumnii de furie. Faptul că Harry nu a schițat nimic m-a deranjat și mai tare; cu toate că nu a aprobat planul celor doi frați, nu e ca și cum s-ar fi împotrivit.

-Eu propun să îți ți gura, Kit. Nimeni nu vrea să stea lângă tine, pufăie Stella, privindu-l cu ochii mijiți.

-Oh, ba din contra. Cred că Antonia ar vrea, așa e? întreabă el, ridicând din sprâncene, zâmbetul fiind încă prezent pe fața sa, ochii mei trecând rapid de la el, la Harry care mă urmărea intens, fără a schița vreun răspuns.

-Eu nu cre-

-Perfect atunci. Rămâne stabilit, mă întrerupe Kit, bătând din palme și împingând-o pe sora sa spre camera în care trebuia să fiu eu. Eu cu Harry, nu ea.

Ochii săi verzi continuau să mă urmărească, simțind cum mintea sa era în altă parte, neștiind exact ce aș putea face pentru a scăpa de această situație. Nu voiam nimic de-a face cu Kit, voiam ca Harry să mă salveze de conversația stânjenitoare care trebuia să o am cu Kit. În contrariu, tot ce a făcut a fost să se întoarcă pe călcâie, urmând-o pe Katrina în dormitor, lăsându-ne pe mine și pe Stella cu gura cască, Kit fiind singurul care părea că se bucură de această situație.

-Uite Kit, nu vreau să înțelegi greșit dar eu nu-

-Cum îndrăznești? Harry pe bune, vorbești serios?

Vocea strigătoare la cer a Katrinei m-a întrerupt, ochii tutror mutându-se spre ușa închisă a dormitorului, vocea disperată și extrem de nervoasă a blondei făcându-ne să ne uităm unul la altul, fără a ști ce se întâmplă acolo. În următorul moment, corpul Katrinei și-a făcut apariția din cameră, aruncându-ne o privire urâtă tuturor, mai ales mie, întorcându-se apoi spre fratele ei.