Decepția

XLIX.Franc

FRANC : Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, deschis, ceea ce gândește.

Nu știam ce urma să se întâmple cu mine iar gândul constant al amenințării lui Louis mă face și mai neliniștită de cele ce urmau. Daca Jason i-a spus? Daca s-a jucat cu mine în tot acest timp, testându-mi capacitatea de a-mi menține sănătatea psihică iar Louis știa în tot acest timp, așteptând momentul potrivit să mă termine. Odată ce bărbații masivi care îi acompaniau pe Louis și Jason m-au împins într-o cameră mică, ochii mei au stat fixați pe ușă până în momentul în care știam că niciunul dintre ei nu mă va urma. Apoi, privirea mea s-a așezat pe încăperea cubică, mică dar extrem de interesantă. În jurul meu, pe fiecare perete și peste tot în cameră de altfel erau ceasuri; o multitudine de ceasuri de toate felurile, vechi, noi, în toate stilurile posibile de la cele antice de pe vremuri până la cele electronice folosite de lumea modernă. Nu înțelegeam ce căutam aici dar odată ce am auzit ușa deschizându-se și l-am observat pentru a doua oară în această seara pe Kramph, gândurile mele s-au încețoșat, scenarii orbile apărându-mi în minte. Chiar dacă până acum nu s-a ajuns la violență, mereu mă simt ciudat în preajma sa.

-Liebling, scuză-mă  pentru această gestionare de situație, dar se pare că am uitat să menționez un detaliu destul de important acolo, spune acesta, referindu-se la conversația noastră de acum câteva ore, corpul său și îmbrăcămintea neschimbată în cele două ore de când l-am văzut sugerându-mi că a fost plecat în tot acest timp.

Aș putea spune că sunt curioasă unde a mers dar nu doream cu adevărat să știu unde s-a dus în acest timp pentru că mă gândeam la ce e mai rău. Sunt sigură că și-a rezolvat afacerile, iar eu știind adevărata lui afacere nu puteam să nu mă gâdesc la o vărsare aparte de sânge. Era ceva tipic și deloc neobișnuit când vorbeai despre Milton Kramph. Nu știam ce să spun, privindu-l atent, ochii săi mutându-se pe artefactele din cameră. A zâmbit în sine, revenind apoi cu ochii pe mine.

-Ce este asta? O chestie de punctualitate? întreb eu, arătând spre ceasurile de pe pereți, observând că el nu schița nicio urmă de dorință de a-mi comunica de ce este aici și ce exact vrea de la mine.

- Viața e doar o umbră mergătoare, un sărman actor ce merge țanțoș și se agită în ora lui pe scenă și apoi nu se mai aude nimic de el, răspunde acesta, pivind la rândul său ceasurile de pe pereți. Am lăsat cuvintele sale să se imprime în mintea mea, analizându-le sensul, vocea bărbatului din fața mea răsunându-mi în gânduri.

-Te-ai înconjurat cu amintirea constantă a morții, concluzionez eu, privindu-l cu atenție, acesta zâmbindu-mi într-un fel aproape mândru odată ce mi-a auzit răspunsul.

-Foarte tenace. Știi, e mult de muncă, muncă măreață. Cu fiecare secundă care trece, mă împing să continui.

Mi-am mușcat buzele, simțind deja durerea de cap care s-a instalat, ochii mei încercând să-i evite pe ai săi. Următoarele sale cuvinte m-au făcut să înghit în sec, încercând să descifrez exact ce are în minte, care este planul său.

-Inițial, am vrut să te las pe mâna lui Louis, știind prea bine că aveți multe de discutat. Dar mă gândesc că nu este în interesul tău să-ți petreci noaptea cu el acum, după ce ai aflat exact cine este și de ce este în stare. Te asigur că nu a avut altă soluție, a fost un ordin Antonia, deci s-a simțit obligat să-l respecte.

-Deci este vina ta atunci. Totul este din cauza ta, tu ești motivul pentru care acum nici nu îl mai pot privi fără să vreau să-l fac să dispară, îi zic eu, ridicându-mi vocea, tensiunea crescând în încăperea, ochii mei furioși privindu-l.