Decepția

LXX.Decepția

DECEPȚIE: Înșelare a speranțelor cuiva, dezamăgire, deziluzie.

"Țineți capul sus", îmi aduc aminte că-mi spunea. "Pentru că ești o leoaică. Nu uita asta și te asigur că nici oaia nu va uita". Cu toate că zicala tatei era extrem de impresionantă, îmi era foarte dificil să mă port ca o leoaică în acest moment. Totul era atât de greșit, atât de tragic încât nu credeam că voi putea ieși din această nebunie cu o minte limpede. Odată ce mi-am deschis ochii, am știut că nu va ieși bine, observând funia din jurul încheieturilor mele, având un sentiment de deja vu cu privire la această situație, în ciuda camerei diferite în care mă aflam. Pereții decojiți și aspectul neîngrijit al locul îmi demonstra că mă aflam într-un fel de celulă, cel mai probabil folosită la tortura sau ținerea ostaticilor, încercând fără succes să trag de sforile care mă țineau lipită de scaunul deloc confortabil. Încercând să țip, cu toate că știam posibilitatea de a atrage atenția persoanelor nepotrivite, acțiunea mea a fost întreruptă odată ce cuvintele nu au ieșit dintre buzele mele, constatând abia acum greutatea cu care respiram din cauza bandei adezive lipite peste gura mea, adrenalina fiind prea mare pentru a conștientiza acest lucru de la început.

Retrăind din nou și din nou evenimentele care au condus aici, nu puteam să nu mă gândesc la Harry; amintirea acelui ultim sărut și scuzele sale mă nelinișteau mai mult decât trebuiau. Nu eram idioată, știam că m-a drogat într-un fel pentru a-mi pierde conștiința dar nu înțelegeam motivul pentru care a recurs la acest mod mârșav. Era atât de dureros, deja îmi simțeam pieptul închizându-se, durerea simțită era atât de mare și nici măcar nu știam toată povestea. Aveam bănuielile mele cu privire la persoanele care urmau din secundă în secund să intre dar eram confuză cu privire la Harry. Speram ca planul său să funcționeze, speram că aceasta era doar o parte mai sadică a gândurilor sale pentru a ne face să scăpăm de influența lui Kramph pentru totdeauna. Nu eram convinsă că amintirile mele erau 100% corecte deoarece mintea mea încerca să reprime toate gândurile negative care au început să circule odată ce ușa din lemn a scârțâit iar în fața mea au apărut mai mulți oameni. Nu puteam să îi studiez pe toți, atenția mea rămânând fixată pe o anume persoană care mi-a dovedit în tot acest timp cât de rece poate fi sufletul omenesc. Ochii săi de gheață îmi tăiau privirea, rânjetul clasic prezent pe buzele sale, corpul său fiind acoperit de un costum negru, singura urmă de lumină prezentă în el era cămașa albă. Închizându-mi ochii pentru câteva clipe, am încercat să-mi calmez respirația grea datorată imobilizării mele, îmbărbătându-mă să nu cedez nervos acum. Poate chiar era imposibil să scap de el. Louis avea o putere asupra mea mai mare decât bănuiam că se putea.

-Cred că acum îți pare rău că nu ai apăsat pe trăgaci, nu?

Vocea sa era mult mai aproape decât speram, bărbia mea fiind trasă cu putere, ochii deschizându-mi-se instant în urma contactului dur, privirea mea rămânând ațintită pe acei ochi duri de culoarea cerului. Scâncind odată ce acesta mi-a smuls cu putere banda adezivă, provocând o durere destul de mare, am continuat să-mi mențin buzele închise, nevrând să-mi exprim cu adevărat indignarea, crezând că odată ce scoteam vreun sunet, înjurăturile nu s-ar mai putea opri în ciuda faptului că mereu am evitat să mă exprim prin cuvinte obscene.

-Ne întâlnim din nou. Am o senzație de deja vu. Tu nu?

M-am încruntat la el, rămânând inertă odată ce acesta a început să râdă observând lipsa comunicării dintre noi. Era un râs ironic, amenințător dar nu aveam niciun motiv să-l las să câștige, nu acum. Nu mai aveam nimic de pierdut, absolut nimic. Nu mai eram ținută de nimeni și de nimic înafară de gândul că Harry era undeva pe aici, poate încătușat și el sau mai rău. Nu mă aștept să-l țină în viață prea mult, cel puțin nu dacă ar fi decizia lui Louis. Trecându-mi privirea peste celelalte chipuri aflate în încăpere, singura persoană pe care am putut să o recunosc în baia de oameni îmbrăcați în costume era Jason dar după felul în care privirea sa belicoasă era ațintită spre locul în care mă aflam, șansele ca acesta să mă ajute în vreun fel erau nule. Eram pe cont propriu, iar Louis era încântat de această situație.