Decepția

LXXI.Deziluzionat

Partea a II-a

DEZILUZIONAT: Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat  

Nu am înțeles niciodată sentimentele, emoțiile trăite de fiecare persoană odată ce anumite evenimente se produc. Nu eram străină sentimentelor, am avut parte de afecțiune, am transpus la rândul meu afecțiunea, dar niciodată nu am înțeles cu adevărat influența acestor emoții. Procesul afectiv mă depășea, mă obosea, iar eu am ajuns într-un moment în care mă întrebam: chiar merită? Întrebarea aceasta mi-a rămas în minte în tot acest timp, creându-mi o stare de incertitudine, schimbându-mi valorile și determinându-mă să renunț la tot ceea ce știam. Eram indiferentă, amorțită de sentimente; nu mai credeam în nimic, nu mai acordam importanță nimănui pentru că la sfârșitul zilei, eu eram cea care trebuia să trăiască cu propriile decizii. Citind un articol pe internet despre relații, nu am putut să nu mă amuz odată ce ochii mei s-au pironit pe cuvintele îngroșate: Te gândești vreodată la prima oară în care ai întâlnit o persoană și apoi compari acea amintire cu momentul în care sunteți acum, iar gândul te duce la o expresie asemănătoare sintagmei: "La naiba, cine ar fi crezut că așa ceva s-ar întâmpla?". 

Surâzând, am închis laptopul, aruncându-l în pat, amintindu-mi celelalte patru aparate distruse din cauza temperamentului meu, imaginea bunicului apărându-mi în minte, privirea sa severă și rigidă făcându-mă să oftez, asigurându-mă dacă laptopul era intact. Ultima mea problemă era să intru într-o nouă spirală de conversații aprinse cu Milton Kramph. Viața era plictisitoare, orașul era pustiu iar limba era de-a dreptul absurdă. Nu mi-a plăcut niciodată germana și îmi era aproape imposibil să o înțeleg. Toată viața am fost adepta limbilor latine, a celor melodioase, romantice, iar germana mă sufoca. Acum înțelegeam de ce răposatul meu tată a vrut să mă țină cât mai departe de Germania și de tot ceea ce era această țară. Iubeam aerul, adoram peisajele dar nu suportam starea de sufocare; nu era pentru mine.  Uitasem cum era în altă parte, m-am obișnuit cu sufocarea, m-am obișnuit cu lipsa sentimentelor. M-am obișnuit cu el. Am învățat odată ce i-am întâlnit pe amândoi. Credeam că nimic nu se mai putea schimba, de aceea am decis că cel mai bine era să mă transform. Nimeni nu mă mai putea controla, eram propria mea persoană. Întorcându-mi privirea spre ușa care tocmai se deschisese, ochii mei s-au îndreptat spre pupilele de culoarea cerului senin, rânjetul specific întipărit pe chipul său provocându-mi o stare de greață, ochii mei rotindu-se odată ce acesta a intrat în spațiul meu relaxant. M-am zbătut în tot acest timp să fac această cameră cât mai plăcută, îndepărtând acel aer înăbușitor dar de fiecare dată când Louis apărea, îmi strică tot ceea ce am încercat să fac. Acum o lună eram speriată de el, îmi era frică să dau ochii cu el dar odată ce am avut o conversație mai aprinsă cu Kramph, mi-am dat seama că am un avantaj. Și dacă sunt o simplă marionetă pentru el, eram totuși nepoata șefului său, iar Louis nu va trece niciodată această linie subțire, cel puțin nu în modul cel mai dureros. A încercat să mă intimideze, să mă facă să-mi fie frică de el, dar își știa limita, mereu a făcut-o. M-am schimbat, am devenit mai puternică, iar Louis și-a pierdut avantajul; și-a pierdut controlul. 

-Îmbracă-te! Ieșim în oraș, spune acesta, privindu-mă amuzat. Ridicându-mă în picioare, mi-am mutat privirea spre dulapul din dreapta mea, observând apoi poziția rigidă adoptată de Louis Reîntorcându-mi trupul spre el, i-am aruncat  o privire neîncrezătoare, întrebându-mă ce mai așteaptă. 

-Unde mergem? întreb eu, deschizând dulapul și scoțându-mi o pereche de blugi negrii și un tricou la fel de întunecat, preferând să-mi potrivesc hainele cu starea pe care o simțeam. 

-La înghețată, răspunde acesta, surâzând aproape ca un om blând. Acum avea chef și de glume, ce convenabil. 

Am ajuns să nu îmi mai pese de el, am ajuns să fiu eu cea în control, orice comportament agresiv părându-mi-se acum doar trecător. Știam că mai repede sau mai târziu va trebui să îl întâlnesc și pe el, și cu toate că nu l-am mai văzut din momentul în care a părăsit camera mea odată ce am aflat că m-a păcălit în tot acest timp, eram bucuroasă că am avut timp să-mi curăț rănile și să mă transform într-o persoană lipsită de emoții. Îmi va fi imposibil să uit tot ce a însemnat pentru mine, așa cum îl voi iubi întotdeauna și pe Louis, dar trădarea lui Harry a fost de un infinit de ori mai dureroasă decât cea a lui Louis, iar eu nu eram convinsă că acest zid creat de mine nu se va spulbera odată ce voi fi pusă față în față cu el din nou.