LXXII.Intemperanță

1.5K 98 3
                                    


INTEMPERANȚĂ: Faptă necumpătată ; necumpătare.

Schimbarea e bună. Aveam nevoie de asta. Îmi trebuia o schimbare pentru că știam că nu aș mai fi suportat modul în care arătam. Vopseaua era exact culoarea naturală a părului meu, prinzându-se de rădăcinile mele perfect, părul meu curgând până aproape de umeri din cauza tunsorii. Nu credeam că voi reuși să-mi tai singură părul dar nu aveam altă soluție și luând în considerare lipsa mea de experiență, sunt de părere că a ieșit bine. Culoarea s-a prins mai prost de părul meu blond, lăsând o tentă deschisă părului deteriorat, acum arătând oricum mai hrănitor decât înainte. Știam că era o schimbare destul de mare pentru mine, mai ales că de când mă știu am avut părul blond și oricât de mult îmi doream să îl schimb, niciodată nu îmi puteam face curajul să mă transform. Dar acum era altceva, acum totul era diferit. Acum nu se mai ținea cont de curaj pentru că singurul gând era supraviețuirea. Moartea fostei Antonia și supraviețuirea unei versiuni îmbunătățite. 

Seara se lăsase deja peste moșia lui Kramph, bărbații care înconjurau perimetrul amestecându-se printre nuanțele cenușii ale cerului, ochii mei pierzându-se în reflexia lunii abia zărită printre norii furtunoși. Aerul prevestea o noapte grea, vântul întețindu-se cu fiecare minut petrecut afară, balconul părând mic și sufocant. Toată casa părea așa, totul era sufocant. Seara aceasta putea fi singura liniște de care voi avea parte în viitor și cu toate că furtuna nu îmi va conferi o adevărată stare de relaxare, știam că orice era mai bine decât balul bunicului sau o altă întâlnire cu Louis. Seara de vineri va fi interesantă și cu toate că nu așteptam să fiu nevoită să înaintez în fața unor oameni dubioși, să le zâmbesc soțiilor îngâmfate și să fac ochi dulci mafioților, eram încântată că voi purta rochia cumpărată astăzi. Era frumoasă și speram să arate la fel de bine și cu schimbarea nuanței părului meu. Ochii mei au continuat să privească cerul înnorat, neobosindu-mă să-mi întorc privirea odată ce am auzit ușa camerei deschizându-se. Nu putea fi nimeni altcineva decât Louis pentru că doar el este atât de lipsit de tact încât să nu bată. 

O vorbă amintită de Stella într-una dintre conversațiile noastre mai intense mi-a străfulgerat creierul, amintindu-mi cu o ușoară amărăciune de fata care m-a făcut să mă încred în Harry. Eram curioasă dacă Stella știa de misiunea lui Harry, dacă era și ea implicată, dar toate aceste întrebări vor rămâne fără răspuns din cauza gestului impulsiv al lui Louis. "Nu îți irosi apusuri cu persoane care nu vor mai fi acolo la răsărit ". Vorbele sale erau îndreptate asupra situației în care mă aflam în acel moment, gândindu-mă la ce e mai rău în privința lui Louis, rămânând îngrijorată. Cât de idioată am putut să fiu, să mă încred în el, să mă las consumată de Louis. Acela a fost unul dintre primele momente în care mi-am dat seama că Harry m-ar putea ajuta, m-ar putea apăra, iar atunci am crezut că el îmi era alături. Greșisem din nou. O parte din mine credea acum să vorbele Stellei nu se refereau deloc la Louis, ci erau îndreptate spre Harry. 

-Arăți diferit. 

Credeam că nu auzeam bine, mintea jucându-mi feste după ce am stat atât de mult timp gândindu-mă la el, dar picioarele mi-au întors corpul spre el, știind acum că era în fața mea. Cu toate că îl văzusem astăzi pentru câteva momente, acum era diferit. Privirea sa fugară nu era de ajuns; acum era în fața mea, în carne și oase, iar ochii săi nu trădau nimic. Culoarea jadului aprindea un foc în mine, o furie mocnind pentru tot- neliniștea, încrederea, iubirea, dezamăgirea și trădarea sa. Toate aceste lucruri mă priveau fix în ochi, iar eu nu știam ce să fac. Credeam că voi putea să rămân fermă în fața sa, dar acum am realizat că vorbele mele nu aveau substanță. Cuvintele nu ieșeau dintre buzele mele, iar el observase împietrirea mea. Nu cred că se aștepta la prea multe de la mine, dar intensitatea interesului său nu părea să se diminueze. 

DecepțiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum