Decepția

LXXXVIII.Antiteză

ANTITEZĂ: Opoziție, contrast între două lucruri, fenomene, idei etc. exprimând caracterul dialectic al oricărui proces de dezvoltare din natură și societate; negarea vechiului de către nou.  

Câteodată te uiți pur și simplu la o persoană și nu poți să nu te gândești la anumite lucruri; uitându-mă la el, știind cât de toxic era pentru mine, un străfulger în gândurile mele m-a făcut să-mi pierd complet controlul: Aveam nevoie de el. Nu mi-l doream în bucăți, aveam nevoie de el întreg, complet cu bune și rele. Până la ultimul atom. Drogurile pentru mine mereu vor lua forma sa, oricât de mult aș încerca. Știam acest lucru încă din momentul în care îl întâlnisem, speram ca acesta să nu mă afecteze dar furtuna sa era prea puternică, mai puternică decât era bunăvoința sa. Ultimul moment în care am fost singuri într-o cameră nu a decurs exact cum îmi dorisem dar înțelegeam prin ce trecea gândindu-se la mine. Poate că nu își folosea cuvintele dar odată ce l-am văzut pe acoperișul acelui hotel, în timp ce încercam să mă îndepărtez cât mai mult posibil de el, am realizat că Harry Styles nu era bine. Cu toate că mina sa a rămas impasibilă, ochii săi îi trădau iritarea și suferința. Harry nu era bine, iar acum privindu-l din nou, înconjurați de întunericul camerei de hotel, gândeam exact ceea ce gândea și el. Avea să-mi comunice exact ceea ce simțise odată ce mi-a observat plecarea în acea dimineață în Germania. 

Mintea mi s-a golit complet odată ce i-am auzit pașii îndreptându-se spre mine, ochii mei cercetând repede noptiera din dreptul meu, căutând arma pe care o aruncasem cu lejeritate. 

-Nu te obosi, ți-am găsit toate jucăriile.

Înghițind în sec, am făcut singurul lucru care îmi rămăsese de făcut, corpul meu lungindu-se spre al său, respirația mea oprindu-se odată ce trupul meu s-a lovit de al său, împingându-l înspre ușă. Nu știam de ce reacționasem în acest fel dar odată ce pumnul meu a făcut contact cu pieptul său încordat, știam că indignarea de care dădeam dovadă a prins cu totul alte forme. Partea cea mai rea era că el nu reacționa în niciun fel, părând ca și cum pumnii mei nu îi afectau nici trupul nici starea mentală. Harry era mult prea înalt pentru a ajunge în dreptul feței sale, rămânând nevoită să-mi axez loviturile asupra celui mai apropiat lucru, pieptul său. 

-Luptă-te cu mine! Lovește-mă! 

Respirația mea era atât de grea, corpul meu încercând cu o disperare imposibilă să-i atragă atenția bărbatului inert din fața mea, vocea mea slabă pierzându-se în gâfâielile și încercările mele de a obține o reacție din partea sa. Mai repede sau mai târziu aveam să obosesc, corpul meu fiind supus unei torturi fizice, ochii mei întunecându-se, fiind apoi orbiți de o ceață care părea să nu se mai termine. Tot ceea ce făcuse, toate aceste luni departe unul de altul au ajuns la mine sub forma unor lacrimi aprigi de furie mocnindă, brațele mele simțindu-se grele, pumnii mei abia rezistând presiunii trupului său. Știam că nu era momentul să vărs lacrimi pentru un om care nu a simțit niciodată ceea ce simțeam eu pentru el dar mânia mea a ieșit la suprafață după atât de mult timp în care rămăsese ascunsă sub forma unei indiferențe greu de controlat. 

Încheieturile mi-au fost prinse de două mâini mari, corpul meu izbindu-se de al său pentru a doua oară în câteva minute, imposibilitatea de a mă mișca îndemnându-mă să mă oftic și mai tare, zbătându-mă și aruncând cuvinte urâte în direcția celui care mă rănise. Nu mai puteam face nimic și cu toate acestea, cu toate că încercasem să îi arăt furia mea, el era cel care deținea controlul în acest moment. Poate că nu mi-a plăcut niciodată această parte a sa, mult prea obsesivă, îmbătată de ideea de a mă controla și cu toate că în anumite situații îi acceptasem aceste dorințe, știam că Harry va avea mereu un întuneric mult prea puternic. De fiecare dată când simțeam că îi luminam acea parte a sufletului, mă surprindea cu o nouă latură obsesivă, o nouă latură periculoasă care îmi trimitea fiori pe șira spinării.