Decepția

LVII.Confidențial

CONFIDENȚIAL: Care se comunică în taină; secret.   

Harry

Cu două ore înainte

Mereu a fost frumoasă. Cu toate că nu am vrut să recunosc , am știut tot timpul că are o influență imensă asupra mea. Era frumoasă, dar un alt fel de frumos. Era frumosă în felul în care focul din pădure era. Mortal, înfricoșător dar cu toate acestea cald și irezistibil. Nu am cerut niciodată să o am în viața mea, adevărul este că am evitat-o cât de mult am putut. Dar odată ce planul a fost pus în aplicare, știam că nu mai puteam sta departe de ea. Privind-o de la distanță era chiar înfricoșător. Să știu că era acolo și cu toate acestea era departe de mine, să o văd dar să nu o pot atinge, să știu totul despre ea dar cu toate acestea să nu o cunosc. Antonia a fost mereu o enigmă și într-un moment, până și eu am crezut că este prea mut pentru mine; că nici măcar eu nu o pot descoperi. Dar adevărul este că pot, o descopăr mereu, în fiecare zi petrecută cu ea descopăr puțin din ceea ce este ea. Nu știu de ce este așa, de ce corpul meu reacționează astfel când e lângă mine. Am știut mereu că există ceva acolo în ea, ceva ce mă atrage. Poate ideea că este a altuia m-a determinat să o vreau? Nu vreaă să cred acest lucru. Aș prefera să știu că a fost dorința de a o păstra pentru mine după atât de mult timp în care am stat în umbră, așteptând. Mă simțeam ca un psihopat uneori, dar știam că nu trebuia să acționez. Dar acum, totul era diferit. Știam detaliile misiunii mele dar ceva în sufletul meu îmi spunea să nu îi fac asta, să nu o rănesc în acest fel. Adevărul este că nu o pot lăsa, am încercat dar nu pot. Nu știam ce este în neregulă cu mine, știam că mă va urî pentru totdeauna daca va știi că este doar vina mea, dar de asemenea trăiam pentru momentele în care eu eram cel care trebuia să o consoleze. Nu îmi înțelegeam acțiunile, nu înțelegeam ce simt. Știam categoric că nu o iubesc pentru că acest lucru ar fi imposibil. Nu vreau să aud niciodată acele cuvinte dintre buzele ei, știam că nu puteam îndura, dar de asemenea voiam să-i arăt că țineam la ea, în toate modurile posibile. 

Totul în jurul meu era un dezastru. Eu mă simțeam un dezastru, mai ales acum. Am ales cel mai prost moment să mă gândesc la ea, dar era imposibil. Era aici, lângă mine și era înfricoșată de ce urma să i se întâmple. Nu puteam rămâne impasibil, nu de data aceasta. Am stat așa patru luni, nu mă mai pot preface. Mâna mea s-a îndreptat apoape instinctiv spre a ei, strângând-o. Era singurul lucru pe care îl puteam face. Nu o puteam ajuta altfel. Ochii mei au rămas fixați pe ușa din fața mea, căldura emanată de Antonia dispărând odată ce și-a văzut tatăl. Oh Antonia. Ochii mei au rămas fixați pe un punct fix din partea de jos a ușii, neputând să privesc interacționea dintre cei doi. Nu îl puteam privi pe Alastair. Coversația celor doi a fost oricum mult prea scurtă, deja cunoscând reacția Antoniei fără a o privi. Era dezamagită, tatăl ei era prea rece cu ea după atât de multe luni absente. Știam de ce este astfel dar ea nu putea afla acest lucru, nu ar mai fi un secret dacă știa. Am păstrat acest gând cu mine încă din momentul în care am primit ordinul și eram conștient că prioritatea mea numărul unu era să păstrez secretul față de Toni. Ochii mei s-au mutat, simțind perechea albastră privindu-mă insistent. Cu o încuviințare aproape inexistentă a capului, trupul lui Alastair Price a dispărut din raza mea vizuală, refugiindu-se după acele uși nenorocite.

Am luat o gură mare de aer, urechile începând să-mi țiuie odată ce alarma enervantă mi-a răsunat în timpan. Chiar nu puteau să o facă mai puțin enervantă? Corpul meu a reacționat instant ridicându-mă din scaunul mult prea scump, brațele mele cuprinzând corpul firav și mult prea slab al Antoniei. Fumul era deja destul de gros, iar mintea mea zbura acum în cele mai negre locuri posibile. Nimic nu mergea conform planului, iar acest lucru dovedește încă o dată că trebuia să fiu pregătit pentru orice. O simțeam zbătându-se, șocată în urma exploziei dar nu o puteam pierde și pe ea, nu acum când am aflat cum este să o am doar pentru mine. Am început să alerg înspre singurele trepte pe care le știam din acestă clădire, observând oameni înarmați țipând în toate direcțiile. Fumul se întețea, iar eu eram din ce în ce mai enervat de această situație. Ochii mei s-au ațintit brusc asupra persoanei din brațele mele, văzând-o din ce în ce mai palidă.