Decepția

XIX.Stârnire

A STÂRNI: A mișca, a urni ceva din loc; A provoca pe cineva la ceva; a îndemna, a ațâța.

-Mă lași în pace? mă repet eu, deja exasperată. M-am săturat, m-am săturat de comportamentul său enervant, de felul său oribil de a interacționa, sau mai bine spus a evita orice încercare aș face eu de a mă  angajez într-o conversație cu el. M-am săturat să tot murmure în spatele meu în timp ce urcam scările spunându-mi că mă mișc ca un melc sau să mă împingă din lift pentru că ''nu are loc''. M-am săturat.

Mi-am întors privirea nervoasă spre el, dar cu toate că expresia sa rece și deloc impresionată era încă prezentă pe fața sa, puteam să văd o ușoară urmă de amuzament, dupa felul în care buzele i s-au ridicat pentru o milisecundă în sus, semn că îi face plăcere să mă vadă frustrată. S-a băgat în fața mea, trecând cardul prin aparatul care deschidea ușa, deschizand-o și lăsându-mă să intru. I-am aruncat o privire urâtă, cu toate că gestul său a fost unul frumos, nu aveam dispoziția necesară să am de-a face cu el. Mi-am trântit geanta în fața patului, nebăgând în seamă bărbatul care a intrat în urma mea între cei patru pereți, trântindu-mă direct cu fața pe pernele pufoase și de data aceasta curate care erau așezate pe pat. Nu mă mai interesa nimic, nici măcar prezența sa în cameră. Eram atât de obosită după toate lucrurile care s-au întâmplat în ultimele douăzeci și patru de ore, plus că rochia aceasta este oribil de incomodă, mai ales când ai de stat doisprezece ore în ea, lipită de un scaun incomod de mașină. Vreau doar să o rup de pe mine și să o arunc undeva unde nu o voi mai găsi niciodată pentru că, categoric nu o voi mai purta, nu când îmi aduce aminte de noaptea nebună pe care am avut-o. Am oftat exasperată, sunetele ieșind înfundate din cauza pernei care îmi era lipită de față, dar cu toate acestea sunt sigură că Harry m-a auzit.

Era de așteptat să nu comenteze pentru că prefera să tacă, iar pentru prima oara sunt recunoscătoare. M-am întors pe spate, acum având o priveliște perfectă asupra tavanului alb frumos decorat cu însemne aurii care păreau extrem de extravagante după părerea mea. Mi-am întins mâinile pe toată lungimea patului, bucurându-mă de salteaua tare care îmi făcea bine la spate, gândindu-mă cât de bine voi putea dormi acum având posibilitatea să mă întind pe tot patul și să nu trebuiască să mă înghesui în spațiul mic al unei mașini. Mi-am închis ochii, bucurându-mă de vântul ușor care se lovea de fața mea din cauza geamului pe care Harry l-a deschis când am intrat. Pentru prima oară, îmi doresc să pot să dorm aici. Mereu am fost speriată, mereu simțeam că umblu pe carbuni încinși și chiar dacă în momentul acesta, frica și pericolul s-au amplificat, îmi doresc să mă opresc. Îmi doresc să pot să mă bucur câteva ore de liniștea aceasta, să dorm fără să visez scenarii care de care mai înfricoșătoare legate de tata, de Louis și chiar și de mine și Harry. Ceva nu era în ordine. 

Mi-am deschis brusc ochii, înghițind în sec apoi ridicându-mă instant în fund, cercetând camera după acel pachet de nervi umblător care mi-a distrus toată răbdarea acumulată în decursul anilor. Și atunci l-am vazut. Așezat într-un colț, pe un scaun, picioarele sale lungi pironite pe singura masă din încăpere, gândindu-mă cum este posibil să fie atât de înalt. Părea relaxat, cel puțin din limbajul corpului asta îmi dădea de înțeles.

Și apoi am văzut. M-am uitat mai atent, observând în mâinile sale un fel de material de culoare închisă, ochii mei mărindu-se ușor când am văzut la ce folosea acea cârpă. În cealaltă mână avea o armă, exact ca cea pe care a folosit-o când am fost atacați, același model ca și celelalte arme pe care le-am găsit în posesia sa. Ar fi trebuit să mă obișnuiesc deja cu el. Dar era atât de detașat curățând acea armă că îmi venea să-i spun vreo două. Dar știam că asta nu m-ar duce nicăieri și doar aș isca o nouă ceartă de care categoric nu aveam chef.