Decepția

XCIV.Spaimă

SPAIMĂ: Teamă puternică și violentă provocată de o emoție, de ceva neprevăzut și primejdios; groază.  

Cred că și acum aș face aceleași alegeri dacă aș putea. Nu regret nimic din ce am făcut până în acest moment, în ciuda privirii contrariate a bunicului meu, nu aș fi schimbat nimic. Am făcut greșeli pe care trebuia să le fac pentru a evolua dar nu aș renunța la nimic pentru ceea ce am acum. Discuția cu bunicul nu a fost nici pe departe atât de neplăcută precum gândisem, ieșind oarecum liniștită din biroul său. Comoția de acum câteva minute ne-a atras atenția amândurora dar înainte ca bunicul să poată ajunge la ușă, liniștea a cuprins din nou locuința, acesta neavând nevoie să verifice. Harry păruse mai nervos decât în alte zile iar acest lucru părea oarecum bizar din perspectiva mea, neștiind care era motivul furiei sale. 

Iubirea putea fi etichetată ca otravă și noi am bea-o oricum; atât de pierdută eram în sentimentele mele încât nimic nu m-a putut desprinde din gândurile care îmi treceau prin minte odată ce am părăsit biroul. Ochii mei l-au căutat pe Harry fiind puțin dezamăgită odată ce nu l-am zărit nicăieri, oftând și înaintând în clădirea impunătoare. Trebuia să fie pe aici pe undeva, mai mult ca sigur având nevoie să se răcorească după cele petrecute. Auzisem porțiuni din conversația sa cu Louis iar odată ce am constatat că urmă să iasă cu o bătaie, ochii mei i-au căutat pe cei ai bunicului, acesta părând mai calm decât credeam. Dar Harry nu a continuat o bătaie care ar fi ieșit urât iar acest lucru îmi demonstrează că o parte din el dorește să scape de impulsurile violente cu care a fost obișnuit. 

Picioarele mele m-au purtat încet spre o încăpere retrasă, auzind vocile oamenilor, curiozitatea cuprinzându-mi trupul și îndemnându-mă să-mi bag capul prin crăpătura ușii, zărind cei doi bărbați din sala de sport. Harry era îmbrăcat în exact ce îl văzusem în momentul în care am intrat în birou cu excepția lipsei tricoului întunecat, pielea bronzată, atât de fină sub atingerea mea, surprinzându-mă. Lângă acesta, sprijinit de sacul de box de lângă ring stătea un bărbat pe care am avut plăcerea să îl mai întâlnesc. Vestimentația acestuia, spre deosebire de cea a bărbatului nervos de lângă el, era ideală pentru o sală de sport, făcându-mă să-mi aduc aminte de momentul în care îl întâlnisem. Cu toate că în timpul în care am dispărut din Germania, părul blond îi crescuse până în punctul în care a fost nevoit să îl taie, ochii pătrunzători și calzi ai lui Niall nu aveau cum să se schimbe. Nu știam dacă era momentul să îmi fac prezența cunoscută, având în vedere discuția încinsă pe care o purtau dar înainte să pot decide ce aveam să fac, scârțâitul ușii urmat de aceasta deschizându-se din cauza presiunii pe care o punea trupul meu peste acesta, ochii celor doi bărbați s-au întors spre mine, făcându-mă să mă simt oarecum inconfortabilă. 

Înaintând încet, am așteptat ca măcar unul dintre ei să spună ceva dar odată ce nu am putut să zăresc nimic pe chipul niciunuia, am știut că trebuia să rup tăcerea neplăcută.

-Îmi pare rău că deranjez, nu am vrut să întrerup. 

Aerul asfixiant nu ajuta situației, trupul meu ajungând mai repede decât credeam că este posibil lângă cel al lui Harry, ochii mei fixându-se pe ai săi, acesta deja având atenția îndreptată spre mine. 

-Prostii, mă bucur să te revăd, Antonia.

Vocea caldă a lui Niall m-a făcut să-i zâmbesc slab, neștiind cum ar trebui să reacționez odată ce trupul mi-a fost tras înspre cel al lui Harry, brațele sale înconjurându-se în jurul meu, acesta așezându-și capul în scobitura gâtului meu.  Nu mă așteptam ca acesta să reacționeze printr-un astfel de gest în fața lui Niall, acesta zâmbindu-mi cu subînțeles. Rânjetul de pe chipul său nu părea unul urâcios, părea cu adevărat bucuros din cauza paradei pe care Harry o făcea acum. 

-Vă voi lăsa singuri, sunt sigur că aveți multe de discutat. 

Oftând, i-am mulțumit acestuia, trupul meu încordat rămânând așa până în momentul în care am rămas singuri în sală, degetele mele împletindu-se apoi în părul des al bărbatului care era în brațele mele. Nu era bine, acest lucru era evident iar mie îmi era greu să îl consolez. 

-Este posibil să fi făcut o scenă mai devreme. 

Vocea sa nu părea deloc îmbibată în nervii de care credeam că o să dau odată ce i-am zărit privirea, trupul său insistând să rămână sprijinit în poziția în care a fost când Niall era aici. 

-Este posibil să fi auzit o parte din ea.

Încercând să destind atmosfera, nu am putut să nu îi simt zâmbetul peste gâtul meu, acesta răspunzându-mi printr-o strângere a trupului și un sărut plantat ușor peste urma lăsat acum câteva ore. Cunoșteam mult prea bine situația dificilă în care ne aflam; am fost îndrăgostită de fratele său fără ca măcar să știu acest lucru, iar Louis va continua mereu să îi aducă aminte de acest aspect al vieții mele. Cu toate că relația mea cu acesta s-a terminat cu mult timp înainte, o parte din Harry mereu va reacționa violent din cauza cuvintelor spuse de fratele său. Eram convinsă că sufletul său s-ar simți mai bine dacă i-aș împărtăși sentimentele mele dar totodată nu puteam risca o întâlnire cu mintea sa tulburată. Harry cunoștea natura sentimentelor pe care i le purtam și cu toate acestea, el nu va putea uita niciodată istoria mea cu Louis. Nu îi voi cere niciodată să facă acest lucru pentru că la rândul meu, mereu voi ține la bărbatul care m-a învățat să iubesc; cu toate acestea, tot ce a fost este în trecut, iar în momentul de față bărbatul din brațele mele era tot ce îmi doream. 

-Nu vreau să vorbesc despre asta. Am nevoie de timp să mă calmez. 

-Înțeleg, voi fi prin zonă când vrei să mă găsești. 

Nu puteam trage de el acum, nu când vulnerabilitatea sa îmi afecta propriile gânduri. El era mult mai enigmatic decât puteam suporta, îi descopeream laturi în fiecare zi iar acest lucru ne afecta pe amândoi în aceiași măsură. Retrăgându-mă din brațele sale, nu m-am așteptat să se împotrivească știind cu exactitate că acesta era lucrul pe care trebuia să îl fac. Mereu își revenea odată ce era lăsat singur cu gândurile sale iar eu nu îi voi sta în cale. Cu un ultim zâmbet aruncat în direcția sa, m-am întors pe călcâie, ieșind din cameră și îndepărtându-mă de corpul său tensionat. Harry știa să-și poarte de grijă și se cunoștea cel mai bine, eram ferm convinsă că avea să-și revină odată ce apele se vor calma. Louis și Harry erau diferiți și totuși puteam vedea clar acum asemănările dintre cei doi. Cu toate că arătau complet diferit, personalitățile acestora erau similare; poate acesta era motivul pentru care am fost atrasă de amândoi. Aveam o problemă serioasă în alegerea bărbaților cu care îmi împărțeam viața dar știam că acest lucru nu se va schimbe- trebuia doar să găsesc unul care avea să-mi arate și partea bună a lucrurilor. 

Cu toate acestea, nimic nu m-a pregătit pentru ceea ce urma, gândurile mele golindu-se instant odată ce am auzit în apropierea mea sunetul armelor. Era un sunet atât de distinct încât nu mă puteam înșela cu privire la cele ce se desfășurau în fața ochilor mei, picioarele mele purtându-mă cu disperare spre un loc în care mă putea feri de gloanțele care zburau în toate direcțiile. Era imposibil și cu toate acestea, se desfășura în fața ochilor mei. Eram sub asediu iar eu eram în imposibilitatea de a mă apăra în vreun fel. Nu era necesar să port o armă cu mine, nu atât timp cât îl aveam pe Harry dar acum el nu era lângă mine și eram mult prea departe pentru a ajunge la acesta în timp. Cu toate că mintea mea nu voia să conștientizeze cele ce se întâmplau, nu aveam cum să nu confirm că umbrele trecutul m-au găsit. Eram lipsită de apărare și în plin foc al armelor. Niciun loc nu era sigur în acest moment dar gândurile mele nu puteam fi mai greșite- în momentul în care vocea din spatele meu mi-a atras atenția, tot corpul a început să-mi tremure, întorcându-mă pe călcâie cu o privire pierdută și o față albă ca varul.