Decepția

X.Paranoia

PARANOIA : Nume generic pentru un grup de boli psihice cronice care se manifestă prin lipsă de logică în gândire, prin idei fixe, prin susceptibilitate, prin orgoliu exagerat, prin mania persecuției, prin halucinații.

După ce Harry mi-a spus că puteam merge în oraș pentru puțin timp, dispoziția mea s-a schimbat radical. Nu aveam încredere în el, nu aveam încredere deloc dar mă simțeam mult mai bine pentru simplul fapt că nu s-a împotrivit dorinței mele de a vizita orașul. Încă nu îmi vine să cred că Harry a acceptat atât de ușor considerând tot ceea ce s-a întâmplat în scurtul timp de când ne-am întâlnit. Știam că este încă furios pentru lipsa de încredere acordată și insubordonarea evidentă dar nu știam cum ar trebui să mă simt acum observându-l atât de doritor să accepte această ieșire. Harry Styles este un bărbat complicat iar eu nu eram curioasă să îi descopăr tot întunericul din sufletul său. Dacă eram realistă, nici nu cred că s-ar putea întâmpla acest lucru pentru că el îmi ura tupeul și întreaga personalitate; cel puțin arăta ca și cum m-ar disprețui. Dar acum trebuia să ajungem la un compromis pentru că eram în preajma celuilalt non-stop.

Deja schimbată în haine curate și ieșiți din hotel, mergeam împreuna la o distanță destul de rezonabilă unul față de celălalt prin orașul pe care am ajuns să-l cunosc ca fiind Porto Alegre. Nu pot spune că era peste măsură de frumos, dar avea ceva aparte. Nu era o metropolă tipic braziliană în care simțeai poluarea cu fiecare inspirare a aerului, lucru care pentru mine era perfect. Era un oraș în care mi-ar plăcea să locuiesc. Micuț, plin de oameni simpli care se cunosc între ei și lipsit de nebunia caracteristică unei zone aglomerate. Plimbându-mă acum pe străzile destul de înguste ale orașului, nu puteam să nu mă gândesc la tot ce m-a măcinat în ultimul timp. Începând de la dispariția lui Louis, la comportamentul destul de bizar al tatei și în final la decizia lui de mă trimite în Brazilia cu un șarlatan care îi intrase sub piele. Nu știam ce era în mintea tatei, dar era observabil că Styles știa să influențeze un om ca nimeni altul. Dar tata era obișnuit cu astfel de lucruri, nu era genul de om care se lăsa manevrat de un hoț și din această cauză, totul mi se părea straniu. Nu vreau să spun că tata nu îmi vrea binele pentru că îmi imaginez că decizia luată a fost în considerarea faptului că eu trebuia să fiu protejată, dar nu îmi puteam imagina cum un bărbat ca cel de lângă mine m-ar putea ține departe de pericolele care mă pândeau. Uram să fiu mutată dintr-un loc în altul iar paranoia lui Harry nu ajuta stării mele deja deteriorate. Nu vreau ca Harry să fie pierzania mea, dar am impresia că este inevitabil ca acest bărbat să ajungă să mă distrugă.

-Antonia.

Strigătul numelui meu m-a făcut să-mi întorc brusc capul, observându-l pe Harry la câțiva metri depărtare de mine, înaintând cu o privire atentă dar cu toate acestea cred că toată lumea din jurul meu putea să-și dea seama cât de intimidant este. Nu există agonie mai mare decât să porți înăuntrul tău o poveste neîmpărtășită. Sunt curioasă ce este în mintea sa acum. Harry e retras, aproape deloc comunicativ și nu cred că ar fi capabil vreodată să îmi spună ceva sincer. Nu cred că ar vrea oricum. Dar este ceva la el, te atrage în lumea sa și te împiedică să pleci. 

-Ți-am spus să nu te îndepărtezi de mine.

 Vocea sa era extrem de dură, având o postură încordată și sprâncenele mai mereu încruntate. Părea într-o stare constantă de durere, agonizat de gândurile sale. Nu puteam să nu îi răspund înapoi având în vedere modul în care mă privea. 

-Sunt exact lângă tine, melodrama nu ți se potrivește.

În general nu am curajul să-i spun astfel de lucruri ,iar după incidentul nostru de la benzinărie, pot spune ca mi-am pierdut tot curajul acum eram atât de iritată de atitudinea sa încât nu m-am putut abține.