Decepția

C.Ultim

ULTIM: Cel din urmă, care se află la sfârșit în urma unei serii.

-M-ai mințit, Antonia. Kramph nu avea nicio intenție să te aducă înapoi acasă.

Oftând, realizasem că nu aveam cum să scap de această conversație cu el, în ciuda faptului că ultimele zile nu au fost petrecute discutând detaliile conversației de mult purtate cu bunicul meu. Dar după mult prea mult sex și priviri lungi, Harry a început să-și revină, reluându-și alura dominantă și deloc prietenoasă, abia acum sesizând tot ceea ce s-a întâmplat în ultimul moment. Eram ușor surprinsă că nu a adus în discuție faptul că tata ne-a evitat în aceste zile dar eram convinsă că au reușit să discute înainte ca acesta să vină la mine.

-Te-am căutat mai bine de șapte luni prin toată Europa. Nu știam dacă ești în siguranță și tu nu ai ajutat deloc. Iar acum să aflu că tu ai făcut un compromis cu bunicul tău? Acest lucru este absurd! Realizezi prin ce am trecut?

Vocea sa se ridicase câteva octave, corpul său lipindu-se periculos de al meu, degetele sale strângându-mi cu putere brațele, umerii mei detensionându-se sub atingerea sa dură, evitând să-i privesc ochii furioși. Nu mă așteptam ca acesta să reacționeze plăcut dar violența de care era în stare îmi depășea cele mai negre gânduri.

-Nu ți-am putut spune-

-Nici măcar după ce ne-am tras-o în Monaco? Dar înainte ca Vladimir să te agreseze sexual? Chiar nu ți-ai găsit un moment? Erau destule.

Nu puteam conversa cu el în această stare, era atât de supărat încât nimic din ceea ce aș spune nu l-ar calma. Nu îmi doream să revenim la ce obișnuiam să fim pentru că nu acesta era cel mai bun mod de a ne rezolva diferențele. Înțelegeam că greșisem prin ascunderea planului bunicului dar nu credeam că avea să fie atât de nervos și după ce s-au întâmplat lucruri mai îngrozitoare. Eram bine, amândoi eram. De ce ar conta ce s-a întâmplat în trecut? Ne aveam unul pe celălalt și era destul.

-Harry, te rog. Nu mai vorbi așa. Îmi pare rău dar nu îți puteam spune, continui eu, încercând să-i alung cuvintele din minte. Putea fi foarte crud uneori iar acest lucru nu se va schimba niciodată.

-Dar de ce? De ce ai decis să alegi cea mai proastă soluție? Te credeam mai deșteaptă de atât, Antonia.

Închizându-mi ochii, i-am lăsat cuvintele să-mi invadeze mintea, simțindu-i degetele dispărând de pe pielea mea, corpul său mișcându-se nervos prin cameră. Nu așa trebuiau să decurgă evenimentele; era ultima noastră zi aici. Trebuia să ne facem bagajele și să plecăm. Eu eram bine, cicatricea de pe gâtul meu va rămâne ca amintire a acelei nopți dar eram bine. Trebuia să ne bucurăm de vacanța aceasta fără să ne certăm din cauza a ceva ce trecuse de mult timp. El obișnuia să aducă ceea ce era mai rău din această relație la suprafață iar eu nu aveam ce să fac. Nu puteam să stau și să nu spun nimic pentru că nu m-am lăsat niciodată- nu voi fi niciodată supusă. Dar de asemenea, nu avea rost să mă cert cu el pe tema aceasta pentru că nu era o conversație pe care o puteam câștiga. Avea dreptate, oricât de neplăcut se comporta.

-Nu vreau să continuă această conversație. Nu vreau să ne spunem cuvinte urâte, Harry. Am impresia că de fiecare dată când facem un pas în față, vom face doi înapoi.

Oftând, acesta și-a dus mâinile prin păr, trăgând enervat șuvițele cârlionțate, exasperarea din privirea sa neputând să treacă neobservată de mine. Era atât de obosit, extenuat din cauza emoțiilor pe care le-a trăit odată ce a aflat că eram în viață- era normal ca la un moment să clacheze. Nu mă așteptam ca Harry să fie diferit de orice om normal, nu era un robot și oricine are momente grele pe care trebuie să le treacă. Nu îmi doream să sufere mai mult decât o făcea deja, astfel că aveam de gând să-mi înghit orgoliul și să îndrept situația.