Decepția

VII. Cinic

CINIC: (Despre oameni; adesea substantivat) Care dă pe față, cu sânge rece, fapte sau gânduri condamnabile, care calcă, fără sfială, regulile moralei, de conviețuire socială și de bună-cuviință.

Nu înțelegeam cum am ajuns în situația aceasta. Nu știam ce am făcut să merit nebunia care mă înconjura. Am renunțat la tot ce iubeam, la toate persoanele care însemnau totul pentru mine; viața mea, fericirea mea. Ochii mei s-au mutat pe cei ai bărbatului de lângă mine, sursa coșmarurilor mele, nenorocirea mea- Harry Styles. Privindu-l, am realizat cât de mult îmi lipsea fosta viață, persoana care mi-a fost alături în tot acest timp. Îl iubeam pe Louis, eram îngrijorată pentru el și totodată știam că mă aflam în imposibilitatea de a ajuta în vreun fel. Gândul că este în pericol iar eu eram singura persoană care știa de dispariția sa mă îngrozea, mă făcea să mă tem de ce urma. Pierdută în gândurile mele, am fost incapabilă să-mi mut privirea de pe trupul bărbatului, respirația sa  observându-se în modul în care pieptul său se ridica și cobora încet. Calmul de dinaintea furtunii.

-Te fascinează priveliștea?

Vocea groasă și dură a bărbatului creț care părea că doarme pașnic m-a făcut să răsuflu, lăsând un sunet perplex să-mi părăsească buzele.

-Eu nu-

Tăindu-mi posibilitatea de a răspunde, pleoapele sale s-au deschis încet, ochii săi strălucitori acaparându-i simțurile, simțindu-mă inconfortabil sub privirea sa pătrunzătoare.

-Îmi este imposibil să-mi odihnesc ochii dacă mă deranjezi. Am încuviințat , înghițindu-mi nodul care s-a format în gâtul meu, sângele începând să-mi curgă mai repede prin vene din cauza vocii sale vibrante.

-Nu mă mai deranja, zice el în tonul său citindu-se intransigența. Nu mă așteptam la nimic din partea sa oricum.

-Cinismul nu mai e la modă. Atitudinea ta e nejustificată, nu am făcut nimic să merit disprețul tău. 

Nu credeam că eram capabilă să îi spun așa ceva, oricât de neînsemnate ar fi cuvintele mele, știam că greșisem în a mă lua de el. M-am dat în spate odată ce Harry s-a ridicat de pe scaun, înaintând cu pași rapizi spre mine, respirația blocându-mi-se odată ce corpul său s-a oprit în dreptul meu. Privirea înghețată a bărbatului cu ochi de smarald trimitea fiori în tot corpul meu, acesta lăsându-ne în jos, privirea noastre fiind la același nivel, palmele sale sprijinindu-se de scaunul meu. 

-Cred că trebuie să clarificăm unele lucru. În primul rând, eu vorbesc iar tu taci. Nu îmi răspunzi înapoi, mă respecți și asculți. În al doilea rând, dacă nu vorbesc înseamnă că nu vreau să o fac. Acesta este semnalul tău să-și ți gura închisă sau o voi face eu. Iar în ultimul rând, nu vreau întrebări. Nu sunt obligat să-și spun nimic, dar nu voi sta să mă las călcat în picioare de o fetișcană. Nu îmi vorbești, nu conversezi cu mine. Nu vreau să-ți fiu prieten, nu sunt aici pentru amuzamentul tău. Tu crezi că mie îmi face plăcere să-mi pierd timpul cu o tine făcând pe bona? De fapt, nici măcar nu vreau să te uiți la mine. Poate că sunt cinic, poate că spun lucrurilor pe nume, poate că te enervez, dar tu trebuie să suporți tot ceea ce sunt eu. Nu vreau să ai impresia că sunt maleabil pentru că pot fi un coșmar pentru tine. Dar sunt singura ta șansă, drăguță. Fără mine ești moartă în două ore, așa că ascultă-mă și taci din gură.

Excesul său de furie părea ireal, în ciuda calmului din vocea sa. Ochii săi pătrunzători așteptau un răspuns de la mine, o înțelegere cum că tot ceea ce spusese avea să fie respectat de mine. Dând din cap, am încercat să-mi dezlipesc ochii de pe el dar nu puteam. Felul în care stătea în fața mea, degetul său mare fiind ridicat în dreptul meu, corpul său îndoit în așa fel încât să ajungă la aceiași înălțime cu a mea. Era amețitor, neliniștitor chiar. 

-Înțeles? repetă acesta, insistând asupra faptului. 

-Am înțeles, spun eu tremurând ușor când am observat cum ochii săi clipitori prindeau lumina becului. 

-Fată bună, murmură el ridicându-se și întorcându-se pe călcâie, lăsându-mă uimită și total surprinsă de modul său de a gestiona lucrurile. Nu îmi venea să cred că mi-a spus așa ceva. Eram atât de supărată din cauza cuvintelor sale dar adevărul era că supărarea nu era pe el, ci pe mine. Știam că Harry Styles va scoate ce e mai rău din mine, dar lașitatea nu era în planul meu. Am rămas împietrită la auzul tonului său periculos, dar acest lucru trebuia remediat. Nu eram făcută astfel, nu eram făcută să fiu controlată. 

*

Când mi-am deschis ochii, am fost întâmpinată de lumina care se reflecta în micuțul geam al avionului semnalând astfel că nu mai avem atât de mult până în Brazilia. Într-un fel eram entuziasmată să mă duc undeva unde este mai cald și să mă pierd de civilizație. M-am săturat de lumea din orașe și chiar dacă știu că Brazilia este o țară destul de populată știu că voi găsi și oaze de liniște pentru a mă reculege. Majoritatea timpului vom fi nevoiți să mergem cu mașina prin Brazilia, deci voi avea ce vedea pe drum. Nu știam exact unde trebuia să ajungem și sincer nu înțelegeam de ce tata nu a aranjat să fim transportați direct acolo. Ne-ar fi scutit de zile bune de mers prin locuri străine, cel putin mie- poate Harry a mai fost pe aici și cunoaște drumul dar zile întregi cu mașina nu puteau fi plăcut oricum. Pentru niciunul dintre noi. Styles mă intimida, mai mult decât voiam să recunosc. Observând că urma să coborâm, mi-am mutat privirea spre locurile din avion, crezând că a reușit să se strecoare fără să-mi dau seama, având obiceiul să mă privească urât și să se repede la mine într-un mod violent. Dar acum nu era aici, lucru care m-a făcut să mă încrunt ușor, observând o stewardesă trecând pe lângă mine grăbită. 

-Nu știi unde e Harry? întreb eu, fiindu-mi greu să-i rostesc numele. Eram obișnuită să-i spun Styles dar știam că va trebui să încep să-i spun Harry și ținând cont că nu mi-a interzis în vreun fel, aveam de gând să profit. 

-Domnul Styles e puțin ocupat. Vine imediat, spune ea încercând să pară misterioasă dar tot ce câștiga de la mine era un oftat exasperat. Nu am dispoziția necesară să mă rog de femeia aceasta să-mi spună unde este maniacul acela. 

-De ce ar fi ocupat acum? Suntem într-un avion, spun eu, pufăind enervată, încercând să-i zâmbesc blondei. Fața ei era enervată, părea că mă privește cu o superioritate nestăvilită, iar acest lucru îmi aducea mânia la suprafață. 

-Da, dar sexul te poate epuiza, mai ales dacă e ca al nostru, spune aceasta, într-un fel bătându-și joc de mine. S-a întors pe călcâie, lăsându-mă singură înainte să pot să mă iau de ea, ochii mei rămânând fixați pe locul în care aceasta fusese abia acum câteva momente, nevenindu-mi să cred că cele auzite erau reale. 

Încercând să mă adun și să-mi îndepărtez expresia șocată de pe față înainte ca bărbatul care aducea probleme să apară, gândurile mele m-au purtat spre momentul îngrozitor prin care trecusem din cauza sa; senzația aceia de neputință. Privirea mea s-a ridicat odată ce i-am auzit pașii, un rânjet triumfător acaparându-i mina, dispărând odată ce ochii noștri s-au intersectat. Am pufăit enervată, mutându-mi privirea de pe el pentru că deja mă săturasem să-i văd părul acela perfect ciufulit prin care probabil își trecuse femeia degetele slinoase. Mutându-mi atenția pe geamul din stânga mea, preferând să mă uit cum coboram spre pământ decât să-i văd fața care inspira frică și totodată irezistibilă din mai multe motive, știam că începutul este mai greu decât trebuia. Îi simțeam privirea ațintită pe mine dar nu m-am întors. Puteam să îi spun ceva, dar remarca urâtă care îmi stătea pe limbă avea să-mi aducă numai probleme, preferând să o păstrez pentru mine. Acum aș fi preferat să fiu undeva departe de această țară, departe de acest avion și departe de el.