Decepția

LXV.Întremare

A (SE) ÎNTREMA: A-și recăpăta sănătatea sau puterile; a se înzdrăveni

Îmi simțeam inima bătând cu putere în piept în ciuda incapacității mele de a-mi mișca vreo părticică din corp, ochii mei rămânând fixați pe mina sa impasibilă, privirea sa coborând încet pe întregul meu corp. Prins în moment ce-și lua cămașa, pieptul său gol mi-a atras privirea pentru câteva clipe, înghițind în sec odată ce acesta continua concursul imposibil al liniștii. Răsuflând puternic, i-am privit cu atenție acțiunile, acesta continuând să arate nederanjat de prezența mea, începând să-și închidă încet nasturii negri. Eram atât de panicată încât nu puteam gândi. Șocul și intensitatea situației mă făcea să amețesc privindu-l pe Louis închizându-și ultimul nasture al cămășii de culoarea laptelui, observându-mi mâinile tremurând. Totul a mers bine până în acest moment, poate mai bine decât speram dar știam că nimic nu poate fi perfect într-o astfel de situație. Am sperat că planul meu va fi un succes, am luat toate precauțiile pentru a nu fi descoperită de Jason sau Louis, dar adevărul era că nu știam unde sunt camerele acestora. Observând patul confortabil și camera surprinzător de similară cu a mea, știam că tocmai intrasem în vizuina ursului.

-Ce cauți aici, Antonia? murmură acesta, întorcându-și privirea de gheață spre mine, picioarele sale plimbându-l prin cameră, ochii mei rămânând fixați pe mișcările sale, realizând cu greu că mi-a pus o întrebare; atenția mea nu putea fi dezlipită de mișcările trupului său, totul părea ireal pentru mine. Louis era atât de calm încât știam că urmează să facă ceva periculos. 

Am înghițit în sec încercând să-mi întorc privirea spre fața sa, ochii mei luându-i în atenție toate trăsăturile feței, sperând că îmi voi da seama ce urma să facă. Oftând dramatic, un zâmbet îngrijorător conturându-i-se pe chip, picioarele sale îndreptându-se spre corpul meu inert lipit de ușă. Oprindu-se la o distanță considerabil de mare, ochii săi s-au ațintit asupra mea într-un mod nefiresc, gheața prezentă în pupilele sale înghițindu-mă complet, realizând abia după câteva secunde că acesta tocmai și-a îndreptat arma spre mine. Am privit speriată, știind că îmi va fi aproape imposibil să scap din această situație, omițând posibilitatea ca acesta să mă amenințe vreodată în acest fel. Privind cu disperare țeava armei, știa că trebuia să îi răspund. Nu eram convinsă că ar apăsa pe trăgaci, cel puțin nu în așa fel încât să-mi curme viața, dar știam că mă putea răni - mi-a demonstrat-o de nenumărate ori. Louis nu avea niciun fel de problemă în a-mi provoca suferință iar eu eram conștientă că nu se va termina bine nici de această dată. 

-Am spus: ce cauți aici?

Vocea sa ridicată până în punctul în care speram ca atenția celorlalți să nu fie îndreptată acum spre camera aceasta, ochii mei au privit încă o dată arma din fața mea,  auzind clinchetul emanat de îndepărtarea siguranței. Dacă avea de gând să mă omoare acum, atunci trebuia să se miște cât mai repede pentru că eu urmam să fac un lucru deloc tipic mie. Auzindu-i pașii îndreptându-se spre mine, i-am simțit respirația pe pielea obrazului, deschizându-mi încet ochii pe care i-am închis din cauza șocului. Știam că arma era lăsată de mult iar Louis era acum în fața mea din simpla obsesie pentru mine. 

-Sunt sigur că nu eu sunt cel pe care îl căutai, murmură acesta, trecându-și mâna în care ținea arma pe suprafața părului meu. M-am cutremurat , acțiunea sa trimițându-mi fiori pe șira spinării, groaza acaparându-mi fața odată ce a început să rânjească. Uram acea privire, atenția unui prădător mă dezgusta, mă simțeam ca un mielușel în atenția lupului fioros. 

Corpul meu s-a izbit printr-o mișcare rapidă de al său, ochii mei ațintind arma, degetele mele cuprinzându-i încheietura încercând să-l fac să scape pistolul. Știam că era mult mai puternic, surâsul urmat de acțiunile mele demonstrându-mi că nu puteam în niciun fel să câștig o luptă împotriva sa. Degetele mele au format un pumn strâns, lovindu-l cu putere în nas înainte de a putea acesta să se năpustească asupra mea, arma lovind podea cu un sunet brusc. Retrăgându-se câțiva pași, degetele sale cuprinzându-și nasul, sângele începând să curgă în urma loviturii mele, am luat arma și am ațintit-o spre el. Înghițind în sec, am continuat să îl privesc, acesta râzând în răspuns. Nu credeam că voi reuși să pun mâna pe pistol, dar odată ce acesta s-a retras pentru a-și recăpăta echilibrul, am știut că trebuia să acționez.