Decepția

LXI.Răzvrătire

RĂZVRĂTIRE: Acțiunea de a (se) răzvrăti și rezultatul ei; răscoală, revoltă.  

Corpul îmi tremura violent, iar mintea era în total altă direcție, reluând neîncetat acel groaznic moment. Nu puteam concepe ceea ce s-a întâmplat , asemenea cum nu puteam concepe cum exact Louis ne-a găsit. Continuam să mă gândesc la momentul dinaintea întâlnirii cu Louis, gândindu-mă din nou și din nou la Harry și la ce mi-a spus. Credeam că New York-ul era doar un impas, un ocol în drumul spre libertate. Nu puteam concepe cum totul s-a întors împotriva mea, cum visul meu de a scăpa de viața nebună trăită în ultimii ani s-a transformat în cel mai mare coșmar. Am sperat că nu îl voi mai vedea pe Louis niciodată, că va rămâne în trecutul meu, uitat printre îmbrățișările și săruturile lui Harry dar destinul meu era altul. 

Nu era necesar să văd unde eram dusă, știam că menirea lui Louis nu era de a mă omorî, cel puțin nu acum. Kramph mă aștepta iar eu nu eram pregătită să dau ochii cu el. Speram ca lui Harry să nu îi fie mai rău, dar undeva în adâncul sufletului meu știam că Louis are ceva pregătit special pentru el. Odată ce am fost nevoiți să ne despărțin din cauza circumstanțelor nefavorabile, am știut că Harry, în ciuda furiei care îi încolțea privirea, avea totul sub control. Am crezut că cel mai greu lucru pe care l-aș putea îndura acum ar fi să îl pierd pe Harry, să fiu ruptă de el cu totul, dar nu mă simțeam atât de nepregătită. Harry era puternic, mai puternic decât voi putea concepe vreodată, dar în timpul petrecut împreună, am învățat să-l văd cu adevărat; să îi cunosc firea. Harry nu va lăsa nimic rău să mi se întâmple, iar din această privință, va fi nevoit să rămână în viață pentru a se asigura.  Trântită pe un scaun din lemn dur, mâinile mi-au fost legate cu putere la spate, ochii acoperiți de materialul negru făcându-mi imposibil să văd exact unde mă aflam, dar după felul în care matahalele lui Kramph mă tratau, știam că nici pentru mine nu urma ceva plăcut. Odată instalată liniștea, puteam să-mi aud respirația neregulată și în ciuda protestelor și încercărilor mele de a mă dezlega din strânsoarea îngrozitoare provocată de aceste funii infernale, nimic nu mergea cum speram. Credeam că au trecut în jur de zece minute până să aud o altă voce înafară de cea din capul meu. Auzind pași apăsați, am realizat că cineva tocmai intrase în încăperea în care eram constrânsă, simțindu-mi inima sărind din piept odată ce materialul mi-a fost îndepărtat iar o pereche de mărgele albastre erau ațintite spre mine. Ochii săi odată îndrăgiți de mine erau acum reci, duri, cu o urmă de durere mascată de o sclipire macabră. Mi-am tras capul, încercând să mă îndepărtez cât puteam de mult de el, dar chicotul sadic primit din partea sa mi-a demonstrat doar că nu aveam posibilitatea să aleg ce mi se va întâmpla. Louis și-a tras un scaun din apropiere, așezându-se pe el în fața mea, privindu-mă amuzat. 

-Mereu am vrut să te văd legată Antonia dar nu am crezut că această ipostază mă va excita atât de tare. 

Privirea amuzată nu mă ajuta să realizez exact ce gândește având în vedere că tot ceea ce era el era contradictoriu. Limbajul corpului era încordat, rânjetul amuzat părea că se bucură să mă vadă astfel, dar ochii săi erau mai reci ca niciodată. Aducându-mi aminte de ultima amenințare venită din partea sa, corpul meu s-a încordat,  încercând cu toate acestea să-mi mențin privirea fixă pe el. Așteptam să mai spună ceva și cu toate că aveam atât de multe întrebări, știam că nu îmi va răspunde la nimic. 

-Am avut o discuție scurtă cu al nostru Styles și nu știu ce să spun. Iubirea mea, cred că avem o problemă serioasă. Se pare că nu mai suntem pe aceeiași undă. 

Vocea sa era calmă, mult prea calmă pentru o persoană care arunca săgeți cu privirea. Nu pot spune că l-am văzut de prea multe ori nervos, dar în acele puține momente în care s-a enervat, niciodată nu a arătat astfel. Dar la urma urmei, acum Louis din fața mea nu mai este bărbatul de care am fost îndrăgostită. Ființa din fața mea este un străin sadic, un expert în a-mi distruge mentalul. Am încercat să nu acord prea mare atenție alintului său pentru că nu intenționam să îl enervez și mai tare. Din perspectiva sa, nimic nu s-a schimbat între noi. Are în continuare control asupra mea, pentru el am rămas a lui, o posesie banală, un obiect cu care se joacă de fiecare dată când are chef. L-am privit cu ochi mijiți odată ce a continuat să vorbească, vocea sa transmițând fiori în întregul meu corp, frica și adrenalina acaparându-mi simțurile.