Decepția

XXVIII.Sprijin

SPRIJIN : Ajutor, asistență, ocrotire.

Probabil că m-am gândit la ce era mai rau, scenarii urâte făcând ravagii în mintea mea, dar surprinzător, nu a fost așa. În momentul în care corpul meu a făcut contact cu un pat cald și confortabil, oasele mele simțindu-se atât de bine pe ceva mai moale decât scaunul mașinii lui Harry, totul a fost spre mai bine.

Harry a avut grijă de mine, mi-a dat medicamente, mi-a adus un ceai și a stat lângă mine până în momentul în care am adormit. Nu am știut niciodată, nu mi-am imaginat niciodată că ar putea fi atât de grijuliu, mai ales că inițial a fost atât de pornit pe ideea de a ajunge cât mai repede cu putință în Salvador. Știam că ceva s-a schimbat în el, chiar dacă nu vroiam să recunosc. Ceva e diferit, chiar dacă continuă să trateze totul cu atât de multă indiferență, nu sunt sigură că are aceleași gânduri față de acum câteva zile. Nu în ultimul timp.

Un sunet asurzitor m-a trezit în mijlocul nopții, făcându-mă să tresar din pat, ochii mei ajustându-se cu greu întunericului care inunda camera de hotel. Mi-am mutat ochii repede, într-un mod alert, așteptând să fiu înconjurată de umbre îngrozitoare care îmi vroiau moartea, dar nu. Nu era nimic neobișnuit, camera era întunecată dar nu puteam zări nimic ce nu ar trebui să fie acolo. Un alt sunet m-a făcut să-mi mut privire spre locul de lângă mine, corpul lui Harry înfășurat în cearșaful alb tremurând în lumina slabă a lunii. Nu întelegeam ce se întâmplă, nu la acelmoment. M-am panicat, iar când un raget chinuit s-a desprins dintre buzele sale crăpate, ochii mei s-au mărit, pulsul accelerându-mi-se, mintea mea încercând să vină cu soluții legate de evenimentele care se desfășurau în fața mea.

Degetele mele tremurânde i-au cuprins umerii, mișcându-i încet, neștiind dacă acesta era lucrul indicat într-o astfel de situație. Nu mi s-a mai întâmplat așa. Louis nu avea niciodată coșmaruri, cel puțin nu în preajma mea, iar eu rareori aveam vise atât de urâte încât era nevoie să fiu trezită. Când eram mică mi se mai întâmpla, dar nu țin minte cum mă calma tata, nici măcar cum mă trezea.

Știam că în momentul în care cineva are un coșmar, nu este chiar indicat să fie trezit, din simplul fapt că ar putea să se sperie și mai tare, iar atunci când s-ar trezi ar putea face o criză urâtă din cauza șocului. Din acest motiv, acțiunile mele erau sfioase, îngrijorate, dar atunci când corpul lui Harry a încetat să se zvârcolească lânga mine, degetele mele i-au strâns mai tare umărul, scuturându-l ferm.

Ochii lui Harry s-au deschis instant, orbitele sale întunecate părând zbuciumate în momentul în care m-au văzut pe mine. Pentru o clipă am putut zări frica în ochii săi, aceasta fiind înlocuită imediat cu expresia sa rece, mult prea obișnuită.

-Ești bine? întreb ușor, curățându-mi gâtul după ce am rostit cuvintele, ochii mei aruncând o privire rapidă spre întreaga sa față, asigurându-ma că nu a pățit nimic. Fizic era bine, puțin neliniștit, dar în rest era bine. Sau cel puțin așa credeam eu.

-Da, șoptește el ușor, ochii săi rămânând fixați pe mine câteva secunde bune după ce dintre buzele sale i-a părăsit acel cuvânt simplu.

Nu părea bine. Eram îngrijorată, chiar dacă mai tot timpul imi doresc să îl fac să dispară din viața mea, acum îmi era frică pentru el. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Dacă ai un coșmar, înseamnă că ceva traumatic ți s-a întâmplat, ceva ce a declanșat visele urâte.

-Vrei să vorbești despre asta? întreb eu, încercând să-mi maschez curiozitatea cu o expresie rece. Mai mult ca sigur nu dorea, dar eu voiam acest lucru. Eu eram cea care dorea să afle motivul pentru care a visat urât, vroiam să știu ce evenimente s-au întâmplat în trecutul lui de acum, el fiind așa cum este, nu reușește să le estompeze. Poate că orice i s-ar fi întâmplat, a dus la transformarea sa în persoana rece care este el astăzi. Sau poate este cu totul altceva, iar eu nu aveam de unde să știu.