LXIII.Neîndurător

1.6K 101 5
                                    

NEÎNDURĂTOR: Care nu se milostivește, nu iartă; fără milă, necruțător.


Nu știam de cât timp eram închisă în această cameră infernală, cert era că am pierdut numărul apusurilor pe care le-am văzut prin geamul micuț. Uram situația în care mă aflam, singurul gând care mă ținea în viață acum era ideea de a mă vedea plecată din acest loc împreună cu Harry. Daca nu mă gândeam la această posibilitate, probabil că de mult m-aș fi strecurat pe balconul micuț și m-aș fi aruncat de la etaj. Erau șanse mari să supraviețuiesc oricum, doar că nu am avut până acum curajul să încerc o astfel de escapadă. 

Credeam că voi trece peste încă o noapte fără vreun contact cu lumea exterioară, cel puțin nimeni cunoscut deoarece singurele persoane pe care le-am văzut în ultimele zile au fost cameristele care se asigurau că eram în viață și bucătăreasa care îmi aducea de mâncare. Odată ce am auzit clinchetul cheilor care făceau contact cu broasca, corpul meu s-a tensionat instant, încercând să-mi mențin poziția fermă, întorcându-mi corpul către geam. Speram să nu trebuiască să îl întâlnesc din nou pe Kramph deoarece ultima noatră conversație nu a decurs atât de bine cum speram și cu toate că până acum sigur s-a liniștit, știam că acesta va continua să insiste asupra unor aspecte cu care eu nu eram de accord. 

-Se poate? Mi-am întors privirea la auzul vocii deja cunoscute, dându-mi ochii peste cap odată ce în fața mea sa materializat Jason Campbell, rânjetul prezent pe fața sa fiind întâmpinat de privirea mea urâtă.

-Aș prefera să nu, murmur eu, întorcându-mă înapoi spre geam, încercând să nu par afectată de prezența sa. Poate dacă nu va fi băgat în seamă, Jason îți va lua tălpășița iar eu voi putea reveni la contemplarea  existenței mele inutile. Dar chicotul ușor venit din partea sa, urmat de o ușă închisă și pași înaintând în cameră m-au făcut să-mi dau seama că Jason nu este cu adevărat interesat de ceea ce îmi doresc eu.

Mi-am întors privirea, încrucișându-mi mâinile la piept, așteptând să văd ce dorește cu adevărat. Sunt sigură că nu a venit doar de dragul meu, Jason categoric vrea ceva, iar eu nu aveam starea necesară pentru a-i desluși planurile parșive. 

-Ce vrei mai exact? 

L-am privit enervată, rostind cuvintele într-un mod în care își putea da seama că nu era bine venit în apropierea mea, acesta răspunzându-mi scurt prin ridicarea mâinii stângi, mână în care ținea o tavă cu mâncare pe care eu nu am observat-o până acum. Adevărul era că m-am înfometat în toate aceste zile pentru a demonstra ceva, dar odată ce mâncarea apetisantă mi-a făcut cu ochiul, știam că nu va mai dura mult până voi vrea să înfulec tot.  Acesta a observat felul în care priveam tava, zâmbind atotștiutor, punând tava pe o masă, picioarele sale începând să se miște alene prin cameră.  Părea vesel, poate prea vesel.

-Unde e Kramph? murmur eu, așezându-mă la masă și începând să mănânc încet, ochii mei rămânând fixați pe mișcările bărbatului, încercând să-i deslușesc intențiile.

-Bunicuțul a plecat în Palermo. Are treburi importante de rezolvat, spune acesta, degetele sale trecând peste coperta cărții citite de mine acum două nopți, luând-o în mână și începând să o studieze. 

-Palermo? Acolo nu sunt mafioți sau așa ceva? întreb, luând o îmbucătura din friptura excelentă care mi-a fost servită.

-Hm, exact, spune acesta surâzând, continuând să-și păstreze acel rânjet amuzat. Nu puteam spune că nu mă așteptat la așa ceva, adică știam de ce este în stare Kramph și mi să părea plauzibil să fie înconjurat în marea majoritate a timpului de oameni influenți, de mafioți și alte personalități care conferă un grad de pericol ridicat stilului său de viață. Am continuat să-mi mânânc restul de cină, neintenționând să mai conversez cu Jason care era extrem de fascinat de cartea descoperită. 

DecepțiaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum