Decepția

LXXIII.Vitregie

VITREGIE: Ostilitate, dușmănie, vrăjmășie; răutate.  

Nu vei înțelege  o persoană, intențiile acesteia numai dacă ajungi sub pielea sa, dacă încerci cu adevărat să vezi lucrurile din perspectiva acesteia dar câteodată și dacă ajungi să îi vezi dorințele, tot nu le consideri demne. Sau cel puțin aceasta este concluzia mea. Harry a fost o persoană dificilă încă de la început, este în continuare un om complicat, a făcut atât de multe lucruri greșite; a ucis, a rănit, a distrus vieți. Dar eu nu eram în măsură să îl critic și nu cred că voi fi vreodată. Și eu am ucis pe cineva, am ucis persoana care eram înaintea sa, iar acest lucru este înspăimântător. O persoană poate  avea acest efect asupra ta oricât de mult ai încerca să îl îndepărtezi, dacă este menit să se întâmple, te va găsi în întuneric și te va scoate la lumină. După lupta celor doi, nu am crezut că Harry ar fi persoana potrivită pentru mine, dar cu cât încerc să-l îndepărtez mai mult, cu atât mă găsesc trasă mai mult spre el. Am crezut că trădarea sa îmi va asigura distanța față de el dar nu puteam să nu mă gândesc la el, la ce face în acest moment, ce ar  crede în anumite situații, iar acest lucru era neplăcut. Încrederea mea dispăruse, dar iubirea pentru el rămase intactă. Milton Kramph era un om ocupat, făcându-mi imposibil să discut cu el până în ziua petrecerii. Știam că ziua de mâine va fi o nebunie totală datorită pregătirilor, dar trebuia să încerc să-mi conving bunicul. Nu credeam că sunt mari șanse să mă lase să plec, dar dacă mai stăteam în preajma lui Harry, aș fi cedat.Neavând altceva de făcut, libertatea pe care o posedam m-a făcut să mă deplasez în subteranul casei, pregătindu-mă pentru bazinul de care eram atât de încântată. Ora târzie mă făcea să cred că voi fi singură în această noapte, bucurându-mă pentru prima oară în mult timp de singurătatea conferită. Știind deja că nu eram o problemă, matahalele care erau de obicei așezate în fața camerei mele noaptea nu se mai zăreau, iar holul era întunecat și lipsit de viață. Probabil că lipsa persoanele se datora acestei nopți furtunoase și înfricoșătoare, iar dacă stau să mă gândesc mai bine, ultimele zile au fost destul de ploioase, făcându-mi imposibil să desfășor vreo activitate afară. 

Coborând treptele, am ajuns la subsolul slab luminat, trecând pe lângă sala de forță și făcându-mi loc spre ringul de box în care acum puțin timp i-am văzut pe Louis și Harry administrându-și pumni, intrând apoi imediat în bazinul mare, aprinzând luminile și descotorosindu-mă de haine. Cămașa neagră pe care o aveam pe bine era mare, înghițindu-mi trupul și făcându-mă să par mult mai micuță decât eram în realitate, iar lipsa pantalonilor m-a ajutat să rămân în costum de baie mult mai repede decât credeam. Aruncându-mi șlapii în locul în care mi-am lăsat restul hainelor, am înaintat spre dușurile de lângă apa bazinului, stropindu-mi corpul cu puțină apă. 

Privind în jurul meu, eram cu adevărat singură. Subsolul era absolut gol, iar eu puteam vedea perfect ringul de box. Nu înțelegeam de ce era aprinsă lumina acolo ținând cont că nu era nimeni, dar într-un fel preferam să știu că este luminat în jurul meu, întunericul și furtuna de afară auzindu-se și aici sub pământ. Odată ce corpul meu a atins apa, senzația de calm s-a instalat în trupul meu, bucurându-mă de liniștea de aici. Mereu mi-a plăcut senzația odată ce corpul îți este complet scufundat în apa clară a unei piscine. Cu toate că preferam oceanul, având în vedere că mai tot timpul am fost plecată, iar locul în care crescusem nu era ideal pentru plimbări nocturne pe plajă, nu am avut de ales decât să mă obișnuiesc cu clorul unei piscine. Iar acum, lăsând apa să-mi poarte trupul, nu puteam să nu mă gândesc la el. Mereu. Toate gândurile mele ajungeau într-un final la el și cu toate că nu l-am mai văzut din momentul în care ochii săi înflăcărați s-au ațintit asupra mea, sângele curgându-i pe obraz, știam că înăuntrul meu, îmi lipsea. Îmi lipsea prezența sa, îmi lipsea să-i vorbesc, iar acest lucru mă înfuria. Săptămâni întregi mi-am petrecut nopțile plângând după un bărbat căruia nu îi păsa de mine, care nu are emoții dar cred că aveam nevoie de o astfel de decepție pentru  a realiza cine sunt. Să înveți să te ridici după ce ai trecut prin Iad este un pas atât de important și nimeni nu te poate învăța acest lucru, nimeni înafară de tine. Iar eu eram pregătită, eram pregătită să înfrunt viața așa cum îmi apare în cale, eram pregătită pentru orice deoarece în final, Harry m-a distrus pentru a mă face să renasc. Și nu îl voi condamna pentru acest lucru. Eram prea ocupată să mă condamn pe mine. Am reușit să-i țin piept lui Louis, dar odată ce Harry mi-a apărut în fața ochilor, orice urmă de putere existentă în corpul meu a fost înlocuită de o durere profundă. Trebuia să se schimbe ceva în modul în care gestionez situații de acest fel, în modul în care îl gestionez pe el. Trebuia să-mi transform durerea într-o convingere fermă că pot să mă împotrivesc lui, că aș putea să-l refuz dacă ar vrea să mă sărute sau să mă trateze cum făcea înainte. Eram mai puternică decât se observa și cred că doar trebuie să realizez acest lucru. L-am urât odată pe Harry, m-am împotrivit lui, mi-am canalizat furia în direcția sa; o pot face din nou. Trebuie doar să vreau.