Decepția

LXXXI.Disimula

DISIMULA: A ascunde privirilor,a ascunde adevărata față a unui lucru, a unei situații (dându-i aparențe înșelătoare).

După șase luni; Kolding, Danemarca

Soarele era o problemă evidentă, postura mea schimbându-se odată ce am fost întâmpinată de lumina puternică, ochii mijindu-mi-se din cauza razelor, încercând să mențin ritmul constant al pașilor, privind ceasul pentru a vedea ora exactă. Ar trebui să mă pregătesc să mă întorc , deja imaginându-mi privirea posomorâtă a lui Pierre; trebuia să îi fi anunțat că ies pentru câteva minute, minute care au devenit ore. Știam că nu era indicat să mă plimb, dar aerul îmbâcsit din acel loc mă sufoca.Odată ajunsă înapoi voi avea de suportat cuvinte supărătoare din partea lor dar eram ferm convinsă că nimeni nu m-ar recunoaște aici. Peruca începea să-mi mănânce pielea, iritând-o dar era necesar să o port măcar pe timpul în care ieșeam afară. Riscul era mare, camerele erau peste tot și știam că traficul era perfect pentru a fi întâmpinată de exact persoanele de care mă ascundeam. Dar am luat toate măsurile necesare, am evitat să mă infiltrez în locuri în care aș putea fi compromisă și chiar dacă știam că timpul meu e limitat, trebuia să profit de aceste momente de libertate. Railey mi-a spus că Organizația e întoarsă pe dos acum că toată conducerea a fost îndepărtată dar a reușit să-mi strecoare câteva informații utile. Trebuia să mă asigur de anumite lucruri și nu aș fi putut face niciodată asta dacă eram în continuare în preajma lui Kramph- trebuia să mă asigur dacă Harry era sau nu responsabil pentru moartea tatei. Încă de la început mi s-a părut bizar modul în care toată lumea evita să-mi dezvăluie această informație și înafara faptului că Louis mă informase cine l-a ucis, nu eram în totalitate convinsă că a fost Harry. Părea prea perfect, Louis dintre toate persoanele să-mi spună că Harry acționase la ordinul lui Milton Kramph; exista posibilitatea ca ceea ce spune el să fie adevărat dar nu credeam că bunicul își ura atât demult fiul încât să ordone asasinarea lui. Părea straniu, iar acum era șansa mea să rezolv totul. Neliniștită și într-o continuă stare de paranoia, nu cred că m-am simțit niciodată mai bine; eram liberă, lipsită de apăsarea existentă mereu pe umerii mei când el era cu mine. Sunt sigură că în final mă va găsi și nu mă așteptam la altceva din partea sa dar la cum îl cunosc, Harry va fi încețoșat de mânia pe care o poartă înăuntrul lui și din această cauză lucrurile se vor mișca mai încet decât trebuiau. Îl cunoșteam mai bine decât oricine în ciuda prefăcătoriei sale- unele lucruri pur și simplu nu puteau fi deghizate.

Picioarele m-au purtat încet spre hotel, intrând fără a acorda importanță privirilor curioase, încercând de asemenea să-mi păstrez expresia impasibilă. Era greu să te prefaci că ești altcineva, nu voi concepe niciodată cum Harry a reușit să facă asta atât de mult timp. Observând holul relativ gol, am înaintat în lift, observându-l gol. Aveam nevoie de liniște, gândurile nu mă lăsau nici să respir normal, stresul fiind în permanență vizibil pe fața mea sub forma cearcănelor înspăimântătoare pe care niciun machiaj nu le putea ascunde. Sunetul ușilor care erau pe cale să se închidă m-a făcut să mă trag puțin în spate odată ce un bărbat s-a strecurat în ultimul moment, lipindu-se de perete, respirând sacadat. Zâmbindu-i ușor, m-am întors spre panou, apăsând numărul zece, liftul pornindu-se încet. M-am încruntat odată ce am realizat că persoana din spatele meu nu alesese un număr pe panou, insistând apoi că era doar mintea mea care îmi juca feste, creându-mi starea de neliniște. Nu am mai putut să-mi continui șirul de gânduri, respirația fiindu-mi smulsă odată ce o sfoară imposibil de subțire mi-a fost lipită de gât, trăgându-mă într-un corp tare, degetele mele încercând să prindă suprafața care începea să-mi rănească pielea, tușind puternic. Zbătându-mă cu putere, piciorul meu s-a împins în bărbat, călcâiul meu lovindu-l în genunchi, acesta scâncind dar continuând să-și mențină presiunea asupra gâtului meu. Cotul meu s-a îndreptat spre lateralul său, izbindu-l cu putere, simțind legătura desprinzându-se de gâtul meu, aerul intrând greu, tușind puternic. Ochii mei s-au mutat înapoi pe bărbat, piciorul meu făcând contact cu stomacul său, acesta clătinându-se dar menținându-și poziția dominantă. Prinzându-mi mâinile la spate, mi-a oprit orice manevră învățată, capul meu izbindu-se de fața sa, nasul său împroșcând sângele din cauza puterii loviturii, lăsându-mi brațele care apoi s-au înconjurat în jurul gâtului său, am strâns cu putere și am reușit să îl imobilizez. Lăsându-se moale în brațele mele, am sărit de lângă el, acesta căzând pe jos, inconștient. Nu îl omorâsem dar el categoric încercase să o facă; ușile liftului s-au deschis, corpul meu sărind din lift, alergând spre camera mea, ochii mei rămânând ațintiți pe lift, asigurându-mă că nu mai sunt alte persoane. Tușind și prinzându-mi baza gâtului, mi-am trecut degetele pe suprafața dureroasă, observând puținul sânge care a reușit să curgă, creându-mi o rană relativ minoră dar care mă va încetini dacă nu eram atentă. Am deschis ușa rapid, nepăsându-mi de perechile de ochi care mă priveau nedumeriți, înaintând disperată în cameră.