Nici nu prea știu cum să termin aceste propoziții, sunt extrem de emoționată și mândră de mine ( și de voi bineînțeles!) pentru această aventură pe care am trăit-o împreună în "Decepția." Cu ocazia acestui ultim mesaj, vreau doar să vă mulțumesc pentru tot ce a fost realizat cu ajutorul vostru- această carte nu ar fi fost nimic dacă nu aș fi avut susținerea voastră și pentru acest lucru sunt extrem de recunoscătoare.
Sunt ferm convinsă că au fost părți mai puțin plăcute, care poate au supărat/enervat unele persoane, au fost multe suișuri și coborâșuri, multă confuzie în această carte dar sper că tot atâtea lucruri frumoase au ieșit din această lucrare; am trecut împreună prin toate acestea, iar eu sper că am reușit să fac lucrul pe care mi l-am propus: să transmit emoție și să arăt cât îmi place să scriu.
Au fost momente în care am vrut să renunț la această carte, am vrut să mă ocup de alte proiecte pentru că nu îi vedeam sensul cu toate că avusesem un final propus încă de la primul cuvânt, știam că urma să fie multă muncă și nu are rost să vă mint, a fost. Nopți nedormite, gânduri constante, am și acum ciorne pe telefon cu tot felul de idei care au fost mai mult sau mai puțin puse în această carte dar cred că totul a meritat în final. Cu toate că încă mai am câteva capitole de editat mai pe la început, sunt extrem de mulțumită de această carte și sper că și voi. Au fost trei ani superbi în care am conturat acțiunea acestei cărți și știu că totul a meritat pentru că am reușit să o văd terminată.
Altceva nu pot să spun decât mulțumesc pentru toată susținerea, toate emoțiile pe care le-am simțit prin cuvintele voastre și cred că legătura aceasta dintre carte și cititor este extrem de importantă. Cum am spus acum ceva timp, nu va exista un alt volum pentru că acesta este finalul pe care mi l-am dorit și sper să-mi respectați decizia. Eu vă invit cu cel mai mare drag să citiți alte lucruri cărora sper eu, să îmi dedic mai mult timp acum că această carte este finalizată.
The billionaire's wife este o carte destul de mișto, care seamănă oarecum cu nebunia care a fost "Decepția" doar că este mult mai intensă și întunecată deci dacă vreți, eu vă aștept acolo; celelalte cărți le știți deja și sper să pot în curând să postez și acolo. În rest, eu vă sunt la dispoziție, încerc cât pot să răspund tuturor întrebărilor voastre și îmi cer mii de scuze dacă nu o fac mereu dar vreau să știți că apreciez enorm toată susținerea din acești ani. Pupici !
CITEȘTI
Decepția
Fanfiction"She was made of stars, but he prefered the moon.'' Antonia Price. Numele ei era asociat mereu cu pericolul. Lucrurile normale sunt ireale pentru ea, poate doar să nutrească un viitor mai puțin complicat. Realitatea ei este total diferită. Cu un...