Decepția

LX.Problematic

PROBLEMATIC: Care constituie o problemă, o enigmă  cu privire la un anumit domeniu, disciplină, subiect, situație.

Nu credeam vreodată că voi fi pusă într-o astfel de situație; mereu am crezut că pot evita orașul acela, lumea este atât de mare încât am fost convinsă că aș putea trăi în orice altă parte a acesteia. Sunetul vocii lui Harry a fost blocat în momentul în care acesta a început să explice planul. New York. Nu mă puteam întoarce acolo. L-am privit distrasă, acesta neacordându-mi importanță, o parte din mine întristându-se din cauza lipsei sale de atenție în ceea ce mă privește. Tot timpul a insinuat că mă cunoaște mai bine decât oricine și cu toate acestea, acum nu își putea da seama că ceva este în neregulă? Că nu îl ascult, că ceva s-a întâmplat? Curiozitatea mea a ajuns la un nivel ridicat odată ce am realizat că este posibil ca Harry să știe de New York. Dar atunci de ce nu avut nicio reacție odată ce a pomenit numele orașului? Nu s-a întors spre mine, nu m-a privit compătimitor, pur și simplu m-a ignorat. 

Era nebunesc, nimic din acest plan nu avea sens. De ce ne-am complica viața pentru un diamant? Harry era furios, negru de mânie că l-a pierdut. Dar era imposibil să intrăm în fabrica lui Kramph fără ca acesta să ne prindă. Stella a insistat de la început că dacă acel diamant era la Kramph, sigur era ascuns în locul cel mai securizat posibil. În fabrica din New York. Nu am vrut să îi întreb ce produce Kramph în acea fabrică pentru că nu intenționam să merg. Eram șocată de cât de insistent era Harry cu privire la acest plan și cel mai rău era că și eu eram implicată, iar Harry nu a avut nimic de obiectat. Părea prea binevoitor, prea liniștit, prea stăpân pe sine că acest plan va fi un succes. Până acum mereu s-a împotrivit când am vrut să ajut dar acum el a venit cu ideea de a mă implica și pe mine. 

-Antonia! 

Glasul său era mult mai dur decât am crezut că va fi, inima mea bubuind cu putere. Odată ce a auzit de acel diamant, a luat foc. Nimic și nimeni nu l-a putut calma, nici măcar eu iar frustrarea sa, eșecul său în a păstra în siguranță acel diamant fiind transformat într-o furie puternică revărsată încă de dimineață pe mine. Nu eu sunt cea care a pierdut acel diamant, nu are niciun drept să se răzbune pe mine pentru incompetența sa !

Mi-am ridicat privirea, privindu-i ochii furioși și pe Stella care se uita îngrijorată la mine. 

-Cred că ar trebui să luăm o pauză, Harry. Nu ești cu mintea în locul potrivit, spune aceasta într-un final, ochii lui Harry ațintindu-se acum furioși pe Stella.

-Eu nu sunt cu mintea în locul potrivit? Dar ea? I s-a rupt filmul încă de când ne-am așezat aici și tu te aștepți să nu mă enervez? spune acesta, arătând spre mine, privindu-mă într-un mod în care nu m-a mai privit niciodată. Aproape cu dispreț. 

-Nu e vina ei că ai pierdut diamantul, Harry ! Încetează. Fă un duș rece și încearcă să te calmezi apoi vom reveni aici și vom continua, spune aceasta ridicându-se furioasă de la masă, lăsându-ne singuri în cameră.

Știam că ceea ce urma să-i spun îl va înfuria și mai tare, dar îmi era imposibil să mai țin în mine acest lucru.

-Nu vin cu voi în New York.

Cuvintele mele erau simple, dorința de a sta cât mai departe de acel loc fiind mult mai puternică decât orice s-ar întâmpla în mintea lui Harry acum. M-am așteptat să se înfurie, să țipe și să arunce cu lucruri în toate direcțiile dar nu a făcut acest lucru. Câteva secunde a păstrat tăcerea, lăsând cuvintele să se piardă în aerul mult prea gros existent. Am înghițit în sec, ridicându-mi privirea. Eram hotărâtă.

-Îmi pare rău.

Surprinderea mi-a fost atât de mare încât nu am putut să o masc odată ce i-am auzit răspunsul. Ochii săi erau din nou blânzi, calzi, furia care a radiat toata dimineața dispărând brusc.