Decepția

LVI.Rană

RANĂ: Ruptură internă sau exterioară a țesutului unei ființe vii, sub acțiunea unui agent distrugător.   

Nu cred că va exista vreodată un moment potrivit pentru noi. Poate că nu doream să recunosc acest lucru, dar adevărul este chiar în fața mea: sunt îndrăgostită de el și nu îi voi putea spune niciodată acest lucru. Îi pot arăta ce simt, dar un lucru e cert; niciodată, dar niciodată nu îi voi putea spune acele două cuvinte. Știu că nu vrea să le audă, știu că nu cunoaște iubirea și chiar dacă știe ce simt pentru el, nu mă va putea accepta niciodată. Nu mă va mai atinge vreodată, la naiba nici nu cred ca s-ar mai uita la mine dacă m-aș scăpa și aș spune că îl iubesc !

Nu e prost, Harry nu a fost niciodată prost și sunt ferm convinsă că știe ce simt pentru el, dar este un lucru să cunoști sentimentele unei persoane prin simpla bănuială și este alt lucru să auzi persoana la care ți extrem de mult spunându-ți că te iubește. Harry nu a fost niciodată învățat să iubească, nu a cunoscut niciodată acest sentiment , iar corpul și mintea sa s-au format în așa fel încât să îl protejeze de orice sentimente pentru simplul fapt că nu ar știi să reacționeze. Nu îl voi presa niciodată să îmi spună acele două cuvinte pentru că nici eu nu sunt dispusă să  le exprim. Dacă îl iubesc, îl voi distruge. Iar dacă îi voi spune, îl voi  ruina complet. În orice situație, Harry va fi distrus, dar sunt egoistă. Nu sunt dispusă să renunț la el acum, după ce am pus cap la cap toate sentimentele dinăuntrul meu. Nu sunt dispusă să îl las să plece de lângă mine, chiar dacă asta înseamnă că nu îi voi putea spune niciodată că îl iubesc. Știu că știe și cu toate acestea este dispus să rămână cu mine, dar sub nicio formă nu mă pot scăpa.

Mi-am aranjat fusta mult prea formală de culoare închisă, urmând să-mi aranjez gulerul cămășii. Nu înțelegeam de ce trebuia să mă îmbrac atât de formal la o simplă întâlnire a Organizației. Înțelegeam că suntem în unul dintre cele mai mari sedii ale Organizației, dar nu înțelegeam de ce era nevoie de astfel de formalism. Mă simțeam ca și cum urma să fiu audiată și nu înțelegeam de ce atmosfera era atât de tensionată. Harry părea și el tensionat, iar acest lucru mă neliniștea și mai mult. Nu a vrut sub nicio formă să-mi spună exact care este problema dar știam că urma să aflu din moment în moment. Mi-am întors privirea spre bărbatul înalt de lângă mine care stătea mult prea aproape decât era normal, observându-i ochii verzi și limpezi analizându-mă cu mare atenție. Mereu face așa, mă analizează, mă privește în acel fel. Nu îl puteam citi iar faptul că nu știam ce gândește de fiecare dată când se uita așa la mine mă enerva.

-Nu mai tremura. Totul va fi bine.

Vocea sa era extrem de calmă, în ciuda situației inconfortabile și a privirii pierdute. Mi-am lăsat capul jos, observându-mi mâinile tremurânde din poală. Nu mi-am dat seama că tremuram. Nu credeam că sunt atât de speriată. Era o altă teamă, total diferită de ce am experimentat până acum pentru simplul fapt că acum știam că nu există cineva din această clădire care m-ar răni, cel puțin nu fizic. Am rămas ușor șocată odată ce i-am observat mâinile mari și calde cuprinzându-le pe ale mele, strângându-le cu încredere. Nu îl credeam capabil de acest gest, cel puțin nu față de mine. Îl vedeam stresat, dar cu toate acestea  îmi trimitea o total altă stare.

Știam că nu putea fi atât de rău, am trecut prin alte evenimente mult mai îngrozitoare decât o simplă întrunire cu conducerea Organizației. Dar, era înfricoșător să conștientizezi că urma să-i întâlnești pe cei mai puternici oameni din clădire, probabil și din lume având în vedere influența Organizației; dar știam că va fi bine. În acest moment doream să văd o față liniștită, cineva care să mă liniștească mai mult decât putea Harry. Credeam că îl voi vedea pe Railey sau măcar pe tata, dar deocamdată nu am auzit pe nimeni să vorbească de ei, iar Harry nu a vrut să-mi spună nimic. Măă gândesc că îmi vor pune întrebări; despre Kramph, Louis, Jason, poate chiar și de Harry. Simțeam că ceva nu este în regulă, aveam un sentiment ciudat deoarece îl priveam pe Harry și îl vedeam nerăbdător, stresat, neliniștit. Mi-am întors privirea odată ce ușa din fața mea s-a deschis cu putere, un bărbat strecurându-se prin crăpătură, costumul negru impecabil făcându-mi ochii să se mărească, ridicându-mă instant. 

-Tata.

Respirația mea s-a oprit,ochii săi albaștrii analizându-mă din cap până în picioare,fruntea sa încrețită arătându-mi că se gândește la ceva anume, buzele sale păstrând o linie fermă, zâmbetul pe care îl așteptam neapărând niciodată. Mi-am scuturat capul, crezând că este un vis și că tata nu este în fața mea, dar odată ce imaginea nu a dispărut mi-am dat seama că totul este real și el este aici, în sfârșit. Corpul meu s-a mișcat instant, picioarele mele purtându-mă până în brațele sale, strângându-l ca și cum nu îl mai văzusem de câțiva ani și adevărul era că așa se simțea. Cu toate că am plecat de doar câteva luni, părea ca și cum trecuseră ani de zile de când l-am avut în fața mea. 

Aveam atât de multe să îi spun, aveam întrebări, nu știam ce să fac. Nimic din ce doream să îi spun nu îmi putea ieși pe gură acum deaorece nu erau nevoie de cuvinte, cel puțin nu în acest moment. Odată ce i-am simțit brațele puternice înconjurându-se în jurul meu știam că sunt bine, că voi fi bine. Eram în siguranță. Cu toate că Harry nu m-a făcut niciodată să mă îndoiesc de capabilitatea sa de a mă proteja, era un total alt sentiment știind că îl aveam pe tata lângă mine. Mereu a avut dreptate, în tot ceea ce a făcut pentru mine. Tata era familia mea, nu puteam renunța la el niciodată. 

-Draga mea, mă bucur că ești bine. Îți promit că voi discuta despre tot, dar acum trebuie să mă urmezi. Va trebui să discuți cu niște oameni importanți, nu va dura mult, îmi spune acesta după câteva secunde de tăcere. M-am desprins din îmbrățișarea sa , încuviințând. 

L-am văzut îndepărtându-se de mine, semnalând să-l urmez în spatele ușilor uriașe din fața mea. Părea un loc în care ar fi oameni importanți, asta e clar. Tot aerul se simțea diferit, impunător. A deschis ușa, intrând în încăpere, așteptându-mă. Ochii săi au trecut peste pereții albi din camera de așteptare în care mă aflam, urmând să se îndepărteze de ușă, lăsând-o deschisă pentru mine. Am luat o gura mare de aer, pregătindu-mă să îl urmez. Pentru o secundă, adrenalina a crescut în mine, ochii mei căutându-i imediat pe ai lui Harry, acesta fiind exact în locul în care îl lăsasem. Am înghițit în sec, acesta privindu-mă intens, încuviințând. Acesta era semnul. Știam că trebuia să fac asta dar mă simțeam mult mai pregătită știind că Harry urma să fie în același loc odată ce ieșeam. 

Mi-am întors corpul, impulsionându-mă să merg mai departe, degetele mele așezându-se pe mânerul ușii, simțindu-mi corpul tremurând din toate încheieturile, dar de asemenea impulsul de care aveam nevoie știam că este acolo. 

Am încercat să fac un pas în încăpere dar corpul meu nu se putea mișca, inima mea începând să-mi bată cu putere, simțind ca și cum urechile mele sângerau, un sunet puternic răsunând în întreaga clădire, ochii mei privind rapid din camera din care ieșea fum, un urlet îngrozitor ieșindu-mi dintre buze,  odată ce am auzit explozia, corpul meu fiind smuls, în ciuda protestelor mele, de două brațe puternice, evenimentele care au urmat fiind extrem de încețoșate, singurul lucru de care eram sigură  era că eram din nou pe fugă, ochii lui Harry fiind determinați, corpul său mișcându-se rapid, brațele sale strângându-mă cu putere la pieptul său. Era roșu, înfierbântat, iar eu îl vedeam cu fiecare secundă mai prost din cauza fumului. Totul era un dezastru, nu știam cu exactitate ce se întâmpla dar de asemenea nu credeam că de data aceasta va mai conta. Eram pregătită să mor deoarece știam că era imposibil să ieșim din clădire la timp. Cu ultima fărâmă de putere, brațul meu s-a așezat pe gâtul lui Harry, trâgându-mă mai aproape de el, ochii săi privindu-mă rapid în această stare de panică. 

-Antonia nu! 

Vocea sa era răgușită din cauza fumului, simțindu-mi corpul ca o pană știind prea bine că nu puteam ieși de aici.  Ochii mei s-au închis, Harry rămânând în mintea mea odată ce lumea din jurul meu a dispărut, ultimul lucru pe care l-au auzit înainte ca totul să se stingă fiind sunetul armelor dezarmate și al cioburilor de sticlă. 

                                                                                                                                                  (media by acethetics)